Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
3530/245/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
21 noiembrie 2014

Dosar nr. 3530/245/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 21.11.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 3530/245/2013

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul S.I.O. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 3530/245/2013 al Tribunalului Iași. Ministerul Public este reprezentat de procurorul N.L., din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La apelul nominal se prezintă petentul S.I.O., personal, lipsind intimații C.R.I., Biroul Notarial C.Ș. și Asociații, Casa de Asigurări a Notarilor Publici și N.A.D. Magistratul asistent face referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea este legal timbrată și a fost comunicată. Potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 3530/245/2013 al Tribunalului Iași, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la data de 18 decembrie 2014. Petentul solicită admiterea cererii de strămutare.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petentul S.I.O., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3530/245/2013 al Tribunalului lași. Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Iași, la Tribunalul Maramureș. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.