ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC A. SRL prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 11576/271/2012 al Tribunalului Bihor. La apelul nominal nu au răspuns petenta SC A. SRL și intimata SC R.C. SRL. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termenul fixat la data de 02 iunie 2014. Totodată, se referă faptul că cererea de strămutare nu este timbrată, deși petenta a fost citată cu această mențiune.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de anulare a cererii de strămutare ca netimbrată. Analizând cererea, Asupra cererii de față, constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. k) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, cererile de strămutare se taxează cu 4 lei, iar conform O.G. nr. 32/1995, timbrul judiciar ce se plătește pentru aceste cereri este de 0,3 lei. Deoarece la cererea de strămutare nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, pentru primul termen de judecată s-a dispus citarea petentei cu mențiunea de a plăti suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și de a depune timbru judiciar de 0,3 lei.
Deși legal citată, petenta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar acte care să ateste îndeplinirea obligației legale privind taxele de timbru. De aceea, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, care dispune că cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător iar în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru, instanța; va anula cererea de strămutare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de petenta SC A. SRL, prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 11576/271/2012 al Tribunalului Bihor. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi 10 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.