Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 ianuarie 2012

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 18.01.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 17162/63/2011

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul A.M. La apelul nominal lipsesc petentul și intimatele SC S.I.F.O. SA și SC C. SA. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că potrivit programului de evidentă informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 26 ianuarie 2012. Procurorul solicită admiterea cererii. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petentul A.M. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 17162/63/2011 al Tribunalului Dolj. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Dolj, la Tribunalul Sibiu. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.