ÎCCJ, Decizia nr. 28/2011

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar cu privire la momentul procesual până la care sunt aplicabile dispozițiile art. 3201 alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată.

Examenul jurisprudențial Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudenței la nivel național, a fost relevată o practică neunitară cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, sub aspectul momentului procesual până la care aceste dispoziții sunt aplicabile.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 3.1. a) Unele instanțe au aplicat dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, în ipoteza în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei până la momentul începerii cercetării judecătorești. În argumentarea acestei opinii, instanțele au apreciat că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală sunt aplicabile numai în situația în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare până la începerea cercetării judecătorești, indiferent dacă sesizarea instanței a avut loc anterior sau ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi legale. 3.1. b) Același punct de vedere a fost exprimat și de instanțele care, sesizate cu o astfel de cerere ulterior începerii cercetării judecătorești, au respins-o sau au înlăturat în căile de atac aplicarea acestor dispoziții. În motivarea acestei soluții, instanțele au apreciat că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală sunt norme de procedură de imediată aplicare, neexistând norme tranzitorii care să stabilească excepții de la posibilitatea aplicării acestei proceduri simplificate de judecată numai în situația în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor până la începerea cercetării judecătorești. 3.1. c) Alte instanțe au apreciat că în ipoteza în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor până la începerea cercetării judecătorești sunt incidente dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, privind legea penală mai favorabilă, în cazurile în care trimiterea în judecată s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. 3.2. Alte instanțe au extins sfera de aplicare a prevederilor art. 320 1 din Codul de procedură penală la cauzele aflate în curs de judecată în care s-a depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești, invocând argumente diferite: 3.2. a) Astfel, într-o opinie s-a susținut că a face distincție între cauzele în care începerea cercetării judecătorești a avut loc anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și cele în care cercetarea judecătorească a debutat după această dată nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, fiind încălcate principiile egalității de tratament și nediscriminării, reglementate de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 3.2. b) Într-o altă opinie s-a argumentat că art. 320 1 din Codul de procedură penală conține atât norme de drept procesual penal, cât și norme de drept penal substanțial, deoarece reglementează o cauză de reducere a pedepselor, aceste dispoziții legale putând fi aplicate retroactiv, ca lege penală mai favorabilă, în temeiul art. 13 din Codul penal, în situația în care sunt îndeplinite și condițiile de fond ce atrag incidența acestor dispoziții. 3.2. c) O altă opinie a fost în sensul aplicării dispozițiilor art. 320 1 din Codul de procedură penală exclusiv în cursul judecării căilor de atac.

Opinia procurorului general Procurorul general a opinat în sensul că declanșarea procedurii simplificate de judecată, introdusă prin art. 320 1 din Codul de procedură penală, nu poate avea loc decât în fața instanței de fond, până la începerea cercetării judecătorești. S-a argumentat că aplicarea dispozițiilor art. 320 1 din Codul de procedură penală se circumscrie exclusiv judecății în primă instanță și doar cazului în care inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței până la începerea cercetării judecătorești, declanșându-se o procedură de judecată simplificată și mai rapidă, de natură să asigure celeritatea procesului penal. Momentul de debut al cercetării judecătorești până la care inculpatul poate solicita aplicarea procedurii menționate este limitat de citirea actului de sesizare, conform art. 322 din Codul de procedură penală, cererea de aplicare a acestei proceduri formulată ulterior acestui moment fiind tardivă; în situația admiterii cererii, judecata are loc potrivit procedurii speciale, cu consecința, în cazul unei soluții de condamnare, a reducerii limitelor de pedeapsă, instituția de drept reglementată de dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală având o natură juridică mixtă, în care caracterul procesual penal primează celui penal. Atât prin precizarea formulată de procurorul general ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, cât și prin susținerile orale ale reprezentantului procurorului general, s-a arătat că față de caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, prin care s-a stabilit, între altele, că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care nu se dă eficiență principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile, practica judiciară este ținută de principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, recunoscut tuturor inculpaților care au fost trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești. S-a apreciat astfel că textul de lege care a primit o interpretare și aplicare neunitară (respectiv art. 320 1 alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală) urmează a fi interpretat astfel încât să nu antreneze o restrângere a exercițiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența acestuia, respectiv în sensul aplicării principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile cazurilor în care inculpații au fost trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 și care sunt judecate, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, intervenită anterior publicării deciziei Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (4) din Constituție.

Raportul asupra recursului în interesul legii În punctul său de vedere, judecătorul-raportor s-a exprimat că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției poate fi invocată la prima instanță până la începerea cercetării judecătorești, astfel cum acest moment procesual este definit conform art. 322 din Codul de procedură penală. S-a argumentat, în esență, că procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției poate fi aplicată numai cu privire la cauzele penale în care nu a fost citit actul de sesizare, dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală, respectiv alin. 1-6 ale articolului menționat, reprezentând norme de procedură de imediată aplicare, potrivit principiului tempus regit actum, neavând aplicabilitate principiul mitior lex. Totodată, s-a arătat că dispozițiile art. 320 1 alin. 7 din Codul de procedură penală conțin norme de drept substanțial care urmează a fi interpretate conform metodelor și regulilor de interpretare specifice. S-a menționat că în cazul recunoașterii vinovăției după momentul începerii cercetării judecătorești (la judecata în fond, apel sau recurs) instanța poate să valorifice această poziție procesuală ca pe o circumstanță judiciară atenuantă, dar nu prin prisma dispozițiilor art. 320 1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Ulterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, s-a opinat în sensul că pentru situațiile juridice născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și care continuă să fie judecate și după acest moment urmează a fi aplicate dispozițiile art. 13 din Codul penal, astfel că prevederile art. 320 1 din Codul de procedură penală pot fi invocate și în căile de atac, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Pentru celelalte situații, când instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, procedura simplificată poate fi invocată, astfel cum s-a arătat anterior, până la începerea cercetării judecătorești.

Înalta Curte După cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 320 1 alin. 1 din Codul de procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Alineatele 2, 3, 4, 5, 6 și 8 ale normei precitate reglementează condițiile de aplicare și procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, precum și procedura aplicabilă în cazul respingerii cererii, iar alin. 7 stabilește că, în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, precum și faptul că procedura de judecată simplificată nu se aplică în cazul infracțiunilor care se pedepsesc cu detenția pe viață. Totodată, din verificarea dispozițiilor art. XXII și următoarele din Legea nr. 202/2010, care conțin norme tranzitorii de aplicare a legii, se constată că acestea nu reglementează situația tranzitorie a inculpaților trimiși în judecată sub imperiul legii vechi, aflați în cursul judecății și cu privire la care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 320 1 din Codul de procedură penală, judecata depășise momentul procesual al începerii cercetării judecătorești. Se constată, de asemenea, că sesizată fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011), a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat, între altele, că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile și, de asemenea, că dispozițiile art. 320 1 alin. 8 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În ceea ce privește soluția dispusă cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 320 1 alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală, care prezintă relevanță în raport cu obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și vizează situația inculpaților trimiși în judecată sub imperiul legii vechi care la intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 320 1 din Codul de procedură penală au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești, dar nu au fost judecați definitiv, se constată că instanța de contencios constituțional a reținut că procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii vinovăției se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale și că Legea nr. 202/2010 nu conține sub acest aspect dispoziții tranzitorii. S-a reținut totodată că acordul de recunoaștere a vinovăției are o dublă natură, de instituție procesuală și de drept material, norma de drept penal, respectiv dispozițiile art. 320 1 alin. 7 din Codul de procedură penală, regăsindu-se în corpul unei norme de procedură și fiind condiționată de îndeplinirea anumitor condiții procedurale. Principiul aplicării legii penale mai favorabile are în primul rând rang constituțional și în subsidiar rang legal, neputând fi primită teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiționată de îndeplinirea cerințelor de drept procesual, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, care are în vedere situația infracțiunilor comise sub legea veche și judecate sub imperiul legii noi. Totodată, s-a argumentat că dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală fiind de imediată aplicare, coroborate cu natura substanțial penală a alin. 7, sunt favorabile, cât timp, anterior soluționării definitive a cauzei, nu a existat posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției; astfel, s-a concluzionat că, deși legiuitorul nu a prevăzut expres calea de urmat în situația recunoașterii vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit noii legi, este incident principiul legii penale mai favorabile, motiv pentru care dispozițiile art. 320 1 din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care se înțelege că până la încetarea stării de tranziție, în virtutea principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile, se aplică inculpaților trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești. Având în vedere aspectele anterior relevate se constată că obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție vizează prevederile legale analizate și în cuprinsul deciziei instanței de contencios constituțional. Or, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile normative constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu le pune în acord cu dispozițiile Constituției, fiind suspendate de drept pe durata acestui termen. Așa fiind, cum prevederile legale a căror interpretare se solicită a se realiza prin prezentul recurs în interesul legii, anume dispozițiile art. 320 1 alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de judecată simplificată, sub aspectul momentului procesual până la care aceste dispoziții sunt aplicabile, sunt suspendate de drept de la aplicare ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, pentru ca în termen de 45 de zile Parlamentul sau, după caz, Guvernul să le pună în acord cu dispozițiile Constituției, recursul în anulare nu poate fi primit. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414 4 și art. 414 5 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,