- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 2 octombrie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 02.10.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 29555/215/2011
Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen fixat pentru data de 08 noiembrie 2012, precum și că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 25 septembrie 2012, cererea de renunțare la judecată formulată de către petentă, fără, însă, a purta datele de identificare privind pe petentă. Procurorul solicită să se dispună asupra cererii de renunțare la judecată, iar asupra fondului cererii de strămutare, solicită respingerea acestei cereri, pentru motivele prezentate verbal. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenta I.S., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 29555/215/2011 al Judecătoriei Craiova. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2012.