- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 4 octombrie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 04.10.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 592/113/2012
Procedura de citare legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent că intimata a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost suspendat, în baza dispozițiilor art. 40 alin. (2) C. proc. civ., până la soluționarea cererii de strămutare. Avocat R.E. solicită admiterea cererii. Procurorul solicită respingerea cererii. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petenta B.R.D. SA privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 592/113/2012 al Tribunalului Brăila. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Brăila la Tribunalul Mureș. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2012.