ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4672/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu reclamantul R.I. a chemat în

judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor solicitând

anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

Tribunalul

Sibiu, prin sentința civilă nr. 409 din 21 aprilie 2011 a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în

vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit

cărora instanța competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acțiunea nu

este introdusă împotriva C.N.P.A.S.

La

rândul său, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 3030 din 30 martie 2012,

a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând

că în speță are aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care

prevede că instanța competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.

Ivindu-se

conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin.

(3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra

conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție

reține următoarele:

Dispozițiile art. 154

din legea 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Intr-o

primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Din contra, in situația in care pârâtul este altul decât cel

prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi

competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,

derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al

pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că

față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010

a introdus noțiunea

de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale

fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și

S.R.I., structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din lege „a

tribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii

sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N.,

M.A.I. și S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării

prezentei legi”.

Cum în speță, cererea

a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă

prima teză a textului legal menționat potrivit căreia competența revine

instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2012.