ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4672/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4672/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu reclamantul R.I. a chemat în
judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor solicitând
anularea deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
Tribunalul
Sibiu, prin sentința civilă nr. 409 din 21 aprilie 2011 a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că în
cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în
vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare se solicită, potrivit
cărora instanța competentă este aceea de la sediul pârâtei întrucât acțiunea nu
este introdusă împotriva C.N.P.A.S.
La
rândul său, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 3030 din 30 martie 2012,
a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând
că în speță are aplicabilitate art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care
prevede că instanța competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.
Ivindu-se
conflictul negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin.
(3) C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.
Asupra
conflictului negativ de competență ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție
reține următoarele:
Dispozițiile art. 154
din legea 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)
reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială
a tribunalului in litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Intr-o
primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau
împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul. Din contra, in situația in care pârâtul este altul decât cel
prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi
competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul
sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit
cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul
reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,
derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al
pensionarilor in litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că
față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010
a introdus noțiunea
de case de pensii sectoriale care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale
fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și
S.R.I., structuri care au fost desființate. Potrivit art. 135 din lege „a
tribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii
sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea M.M.F.P.S., M.A.N.,
M.A.I. și S.R.I., adoptată în termen de 30 de zile de la data publicării
prezentei legi”.
Cum în speță, cererea
a fost formulată împotriva unei case sectoriale de pensii, este aplicabilă
prima teză a textului legal menționat potrivit căreia competența revine
instanței în a cărei rază se află domiciliul reclamantului, respectiv
Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 iunie 2012.