ÎCCJ, decizie (scj.ro #86998)

HOTĂRÂRE

15.10.2007

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86998) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LXIV (64) din 15 octombrie 2007 Dosar nr. 33/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 16/07/2008

Sub președinția domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele care au ca obiect plângerile formulate în condițiile art. 278

din același cod.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 86 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Nițu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în cauzele care au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278

din Codul de procedură penală, asistența juridică pentru petenți și intimați nu este obligatorie.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278

din același cod, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanțe au considerat că asistența juridică este obligatorie dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce a făcut obiectul soluției de netrimitere în judecată este de 5 ani închisoare sau mai mare.

În sprijinul acestei opinii s-a relevat că dispozițiile art. 171 alin. 3 și 4 din Codul de procedură penală, care instituie obligativitatea asistenței juridice în cursul judecății, nu condiționează această obligație de o anume calitate a părților din proces, cum ar fi aceea de învinuit sau inculpat.

Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că nu este obligatorie asigurarea asistenței juridice pentru petenți sau intimați în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278

din Codul de procedură penală, apreciind că obligativitatea acesteia este consacrată numai pentru cursul judecății, iar nu și la soluționarea unei atare plângeri, când rezoluția sau ordonanța atacată trebuie verificată doar pe baza lucrărilor din dosarul cauzei.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Prin art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că "în cursul judecății, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare", subliniindu-se în acest sens, prin alin. 4 al aceluiași articol, că în situația în care învinuitul sau inculpatul nu și-a ales un apărător, instanța de judecată are obligația să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Pe de altă parte, este de observat că prin art. 278

din Codul de procedură penală se prevede că actele procurorului de netrimitere în judecată, care pot forma obiectul plângerilor formulate de persoana vătămată sau orice alte persoane ale căror interese au fost vătămate, sunt: rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau de clasare, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, precum și dispoziția de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Dar în această privință trebuie avut în vedere că plângerea formulată în condițiile art. 278

din Codul de procedură penală este un drept procesual al părții de sesizare a instanței numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de către procuror, fără să constituie însăși sesizarea instanței cu judecarea propriu-zisă a acelei cauze penale în primă instanță.

De altfel, Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 165/2006 și 654/2006, pronunțându-se asupra constituționalității art. 278

alin. 7 din Codul de procedură penală, a statuat că judecarea plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată are o natură juridică deosebită, care nu vizează soluționarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie doar un mijloc procedural prin care se realizează examinarea actelor procurorului atacate sub aspectul legalității.

Or, atât timp cât o atare plângere nu atrage judecata propriu-zisă a cauzei, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiția prevăzută în art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, care impune obligativitatea asigurării asistenței juridice.

Sub acest aspect trebuie reținut că, în raport cu dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală, asistența juridică este obligatorie numai în cazul în care persoana vizată are calitatea de învinuit ori inculpat.

Cum în cazul plângerilor formulate în temeiul art. 278

din Codul de procedură penală intimații nu au în fața instanței o atare calitate, deoarece prin ordonanța sau prin rezoluția procurorului s-a dat o soluție de scoatere de sub urmărire penală, de încetare a acesteia ori de neîncepere a urmăririi penale, se impune să se constate că, în cauzele având ca obiect asemenea plângeri, nu este obligatorie asistența juridică pentru petenți sau intimați.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 414

din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se decide că dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că asistența juridică nu este obligatorie în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condițiile art. 278

din Codul de procedură penală.