- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 11 decembrie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 11.12.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 33234/215/2011
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul C.A., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 33234/215/2011 al Tribunalului Dolj. La apelul nominal au lipsit petentul C.A. și intimații C.C. și Consiliul Local Craiova. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 20 noiembrie 2012. Reprezentantul Ministerului Public, procuror L.D., solicită respingerea cererii de strămutare formulate de petentul C.A., pentru motivele prezentate verbal.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul C.A., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 33234/215/2011 al Tribunalului Dolj. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.