ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.04.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2013

HOTĂRÂRE
16.04.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin acțiunea

înregistrată pe roiul Tribunalului Dolj la data de 8 martie 2011, contestatorul

D.A.M. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în

Retragere - Filiala Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția

Financiar Contabilă a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de

pensie, emisă de intimată la 22 decembrie 2010.

Prin Sentința civilă

nr. 487 din 4 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Prin Sentința civilă

nr. 109 din 7 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în

favoarea Tribunalului Dolj, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din

Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se

dezînvesti, Tribunalul București a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor cu privire la deciziile

emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii

sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării; Naționale, ale

Ministerului Administrației și;Internelor;și ale SRI) a fost modificată, în

sensul că aceasta aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

A constatat totodată

că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010,

iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 8 martie 2011, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr.

19/2000.

Întrucât normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a

soluționa acțiunea, Tribunalul Dolj, respectiv instanța de la domiciliul ales

al reclamantului.

Învestită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în

favoarea Tribunalului Dolj, competența de soluționare a pricinii pentru

considerentele ce succed:

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect

interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în

funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat

că dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii

deciziei a cărei anulare se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile:

îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii și

celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus evocat

a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea nr.

263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se

că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege

menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a

facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat

totodată că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus

noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de

drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din

Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și

Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale

căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin Hotărâre de

Guvern.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acțiuni formulate după

intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza

legii vechi, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care

reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează

că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se

completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă), dispozițiile legii

noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv

proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor

silite începute sub acea lege.

În considerarea celor

ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială a

județului Dolj, competența soluționării contestației revine Tribunalului Dolj.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-05-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 15 februarie 2011, contestatorul V.A.I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Filiala Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intima
ÎCCJ 2013-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2252/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 1 februarie 2011, contestatorul V.D.A. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Filiala Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intimat
ÎCCJ 2013-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2254/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 7 februarie 2011, contestatorul G.Ș. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Filiala Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intimata
ÎCCJ 2013-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2253/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 4 februarie 2011, contestatorul V.O. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere - Filiala Craiova a solicitat, în contradictoriu cu intimata
ÎCCJ 2013-04-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1873/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, contestatorul C.I.G. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărări
Sursă