Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
2 aprilie 2014

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 02.04.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 460/87/2014

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta Ș.R. prin care a solicitat strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 460/87/2014 al Tribunalului Teleorman. La apelul nominal se prezintă petenta Ș.R. personal, intimatul Ș.D. personal, lipsind intimatul T.V. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că cererea de strămutare este legal timbrată și comunicată intimaților. Se mai referă că la data de 19 martie 2014 intimatul a depus, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de strămutare.

Totodată se referă că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Tribunalului Teleorman și are termen de judecată la data de 9 aprilie 2014. Având cuvântul cu privire la cererea de strămutare, petenta Ș.R. solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, pentru motivele de bănuiala legitimă invocate în scris și prezentate verbal. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta Ș.R., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 460/87/2014 al Tribunalului Teleorman. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Teleorman, la Tribunalul Alba. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.