- Dosarul nr.
- 3036/96/2011
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 26 februarie 2013
Dosar nr. 3036/96/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 26.02.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 3036/96/2011
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Tribunalul Harghita. La apelul nominal lipsesc petentul Tribunalul Harghita și intimatul A.T. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 3036/96/2011* al Tribunalului Harghita, secția civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 09 aprilie 2013. De asemenea, se referă faptul că există înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât la secția I civilă, cât și la secția a II-a civilă, mai multe cereri de strămutare formulate de același petent, însă acestea vizează alte dosare și alte părți intimate.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, având în vedere calitatea intimatului. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petentul Tribunalul Harghita privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 3036/96/2011* al Tribunalului Harghita, secția civilă. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Harghita, secția civilă, la Tribunalul Alba. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - NN