ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2013

HOTĂRÂRE
02.04.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1877/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 15 februarie 2011, contestatorul S.V. a solicitat

în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor

anularea deciziei de pensie, emisă de intimată la 27 decembrie 2010.

Prin sentința

civilă nr. 737/M din 5 mai 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, complet specializat

în soluționarea litigiilor de asigurări sociale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința

civilă nr. 900 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul București, secția a VllI-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

Tribunalului Brașov, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr.

263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se dezînvesti,

Tribunalul București a reținut că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale

Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și

ale S.R.I.) a fost modificată, în sensul că aceasta aparține instanței de la domiciliul

reclamantului.

A constatat totodată

că, decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010,

iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 15 februarie 2011, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Întrucât normele

de procedură civilă sunt de imediată aplicare, s-a considerat a fi competent a soluționa

acțiunea, Tribunalul Dolj, respectiv instanța de la domiciliul ales al reclamantului.

Investită astfel

a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili

în favoarea Tribunalului Brașov, competența de soluționare a pricinii pentru considerentele

ce succed:

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel, este adevărat

că dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei

a cărei anulare se solicită, prevedeau că se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva

C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul mai sus

evocat a fost însă abrogat expres prin prevederile art. 196 lit. a) din Legea

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența

de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat,

conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță

al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat

totodată că, față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea

de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Administrației și Internelor și S.R.I., structuri care au fost desființate

și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din Lege, sunt stabilite prin hotărâre

de Guvern.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010, unei acțiuni formulate după intrarea

actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi,

se reține că potrivit art. 725 alin. (1) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul

comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii,

referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

În considerarea

celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul pe raza teritorială

a județului Brașov, competența soluționării contestației revine Tribunalului Brașov.

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 aprilie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-02
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 25 martie 2011, contestatorul B.J. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Administra
ÎCCJ 2013-04-16
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2255/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 24 ianuarie 2011, contestatoarea C.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Ministerului Administrației și Internelor, anularea deciziei de pensie, emisă de intimat la
ÎCCJ 2013-05-14
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2608/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 9 martie 2011, contestatorul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de pensie, emisă de intimată
ÎCCJ 2013-04-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2556/2013
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 18 martie 2011, contestatorii M.N., B.D., C.C., D.V., M.P.L., C.A., V.G., I.V., I.D.A.G., L.O. și N.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Ministerul Apărării Naționa
ÎCCJ 2013-04-02
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1879/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 17 februarie 2011, contestatorul P.V. a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Administr
Sursă