- Dosarul nr.
- 4536/101/2013
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 12 septembrie 2013
Dosar nr. 4536/101/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 12.09.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4536/101/2013
Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită. S-a arătat și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 4536/101/2013 al Tribunalului Mehedinți, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la 02 iulie 2013. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal Analizând cererea,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul P.M. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 4536/101/2013 al Tribunalului Mehedinți. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2013.