Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
230/304/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
6 ianuarie 2014

Dosar nr. 230/304/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 06.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 230/304/2013

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta SC C. SA Segarcea. La apelul nominal s-au prezentat petenta prin avocat G.I.E. și intimata SC A. SRL prin avocat R.S., lipsind intimata Comuna Drânic prin Primar. Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V.L. Magistratul asistent a făcut referatul cauzei, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită. S-a arătat și că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 230/304/2013 al Tribunalului Dolj, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la dala de 31 ianuarie 2014. Avocat G.I.E., pentru petenta, a depus delegația de reprezentare precum și acte în dovedirea cererii și a solicitat admiterea cererii pentru motivele invocate în scris și prezentate verbal.

Avocat R.S., pentru intimata SC A. SRL, a depus delegația de reprezentare și a solicitat respingerea cererii pentru motivele invocate prin întâmpinare și prezentate verbal. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare pentru motivele invocate verbal. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta SC C. SA Segarcea privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 230/304/2013 al Tribunalului Dolj. Strămută judecarea cauzei de la Tribunalul Dolj la Tribunalul Dâmbovița. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără. cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi î 6 ianuarie 2014.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.