Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
392/177/2012
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
30 octombrie 2014

Decizia nr. 2965/2014 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 392/177/2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 392/177/2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta Asociația de Pădurit și Pășunat Țigănești de Criș. La apelul nominal lipsesc petenta și intimatele Comisia Locală Brusturi de aplicare a Legii Fondului Funciar și Comisia Județeană Bihor de aplicare a Legii Fondului Funciar. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că a fost legal timbrată cererea de strămutare, iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul nr. 392/177/2012 al Judecătoriei Aleșd, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la 08 decembrie 2014. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii pentru motivele invocate verbal.

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta Asociația de Pădurit și Pășunat Țigănești de Criș privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. 392/177/2012 al Judecătoriei Aleșd. Strămută judecata cauzei de la judecătoria Aleșd la Judecătoria Pitești. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2014. Procesat de GGC - AM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.