CASE OF SEPTA v. RUSSIA

CASE OF SEPTA v. RUSSIA (CtEDO, 2007)

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE SEPTA v. RUSSIA (Depunerea nr. 30731/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 15 februarie 2007 FINAL 15/05/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Septa v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Loucaides Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 25 ianuarie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 30731/03) împotriva Federației Ruse depusă la Curte în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Vladimir Vladimirovich Septa („reclamantul”), la 27 august 2003. Reclamantul a fost reprezentat de doamna O. Suprunova, avocat practicant la Bataysk. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Considerând art. 6 § din Convenție și art. 1 din Protocol Reclamantul s-a plângut de anularea hotărârii în favoarea sa prin revizuirea supravegherii și neexecuția acestei hotărâri. La 10 februarie 2004, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la admisibilitatea și fondurile (art. 54A § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI 1. Contextul Reclamantul s-a născut în 1943 și locuiește în orașul Bataysk din regiunea Rostov. În 1986, reclamantul a participat la operația de urgență de la centrala nucleară de Chernobyl. Rezultatul a suferit o expunere extinsă la emisiile radioactive. Reclamantul a suferit examene medicale care au stabilit legătura dintre sănătatea sa slabă și implicarea sa în evenimentele din Chernobyl. În consecință, a fost acordat statutul unei persoane cu handicap și a acordat o pensie lunară și o alocație specială de la stat, care să fie ajustată o dată pe an în conformitate cu suma minimă de sustenabilitate (велиина Într-un anumit moment în 2001 autoritățile de securitate socială au încetat să crească periodic sumele pensiilor și a alocațiilor, plătite reclamantului în legătură cu handicapul său. În schimb, el a început să își primească pensia într-o sumă fixă (2.800 Roubles), care era mai puțin decât se aștepta. Presupunând că această practică a fost ilegală, reclamantul a introdus o procedură împotriva biroului regional de securitate socială („acuzatul”) susținând creșterea alocației lunare și a pensiei în conformitate cu creșterea sumei minime de subținere în timpul perioadei relevante. 2. Prima rundă a procedurii judiciare La 21 ianuarie 2003, Curtea orașului Bataysk din regiunea Rostov („Tribunul orașului”) a pronunțat o hotărâre prin care s-a ordonat creșterea alocației lunare datorită reclamantului, în conformitate cu creșterea cuantumului minim de sustenabilitate în regiunea Rostov. În recalcularea sumei de pensie a reclamantului, instanța a aplicat multiplicatorul de 1.92 pe baza datelor furnizate de comitetul regional privind statisticile. Prin urmare, pensia lunară a reclamantului a crescut la 5.376 Roubles. Curtea a ordonat inculpatului să plătească suma recalculată începând cu 1 ianuarie 2002 mai puțin sumele deja plătite. 10. În 16 aprilie 2003, Curtea Regională Rostov („Curtea Regională”) a susținut în întregime hotărârea din 21 ianuarie 2003. Procedurile de aplicare au fost deschise. 3. Procedura de control 12. La 13 mai 2003, acuzatul a apelat la Curtea Regională prin intermediul unei revizuiri de supraveghere care urmărește să anuleze hotărârea din 21 ianuarie 2003, astfel cum s-a confirmat la 16 aprilie 2003. 13. La 30 iunie 2003, raportorul judecător a refuzat să inițieze procedura de reexaminare a supravegherii și să trimită procesul de examinare cu privire la fondul Presidium al Curții Regionale Rostov („Presidium”). 14. La 14 iulie 2003, acuzatul s-a plâns la Președintele Curții Regionale cu privire la hotărârea din 21 ianuarie 2003, confirmată în apel, iar decizia judecătorului raportor din 30 iunie 2003 de respingere a cererii lor anterioare de revizuire a supravegherii și a solicitat, de asemenea, suspendarea procedurii de executare până la examinarea noului recurs de revizuire a supravegherii. 15. La 6 august 2003 un judecător al Curții Regionale a solicitat dosarul de la instanța de primă instanță. La 24 octombrie 2003, judecătorul B. al Curții Regionale a inițiat revizuirea hotărârii din 21 ianuarie 2003, astfel cum s-a confirmat la 16 aprilie 2003. Hotărârea din 24 octombrie 2003 se referă în detaliu la argumentele formulate de inculpat, dar nu a oferit nici o explicație în ceea ce privește motivele pentru a depăși decizia judecătorului raportor din 30 iunie 2003. Cazul a fost transferat la Presidium pentru examinarea în fond. 16. La 4 noiembrie 2003, reclamantul a fost informat despre data și locul de audiere a cazului său de către Presidium. 17. La 4 decembrie 2003, Presidium a anulat hotărârea de 21 În ianuarie 2003, după cum s-a confirmat în apel, afirmă că calculul din prima instanță a sumei minime de sustenabilitate, pe baza multiplicatorului de 1.92, nu a fost suficient de susținut de probe. Presidium a remarcat, de asemenea, că instanța de primă instanță a interpretat greșit dreptul intern. Cazul a fost trimis la instanța de primă instanță pentru o examinare proaspătă. 4. A doua rundă a procedurii de judecată 18. La 25 decembrie 2003, Tribunalul orașului Bataysk a examinat noul caz. În cadrul procedurii, instanța a stabilit că alocația ar fi trebuit să fie înmulțită cu 1,25 în 2002 și cu 1,26 în 2003. Prin urmare, instanța a susținut că suma pensiei datorate reclamantului pentru 2002 era de 3.125 de ruble pe lună. În 2003, pensia reclamantului ar trebui să fie de 3.937.5 Roubles pe lună. Curtea a ordonat autorităților de securitate socială să compenseze reclamantul pentru plățile anterioare și, începând din ianuarie 2004, să-i plătească 3.937.5 Roubles pe lună, cu indexarea ulterioară. 20. La 14 ianuarie 2004, Curtea orașului Bataysk a pronunțat o decizie suplimentară în cazul de mai sus, care vizează corectarea unei erori aritmetice în calculul sumei atribuite reclamantului. 21. Deciziile de mai sus ale Curții orașului nu au fost apelate și au devenit finale. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 22. La 1 februarie 2003, Codul de procedură civilă al Federației Ruse („CIVP”) a intrat în vigoare introducerea, în special, a unui sistem modificat de revizuire a supravegherii. 23. În partea relevantă, CCivP prevede următoarele elemente: art. 376. Dreptul de a se aplica instanței care exercită controlul de supraveghere „1. Deciziile judiciare care au devenit juridic obligatorii ... pot fi apelate la o instanță care exercită controlul de către părțile din cauză și de alte persoane ale căror drepturi și interese juridice au fost afectate negativ de aceste decizii judiciare. (2) Hotărârile judiciare pot fi apelate la o instanță care exercită controlul de supraveghere în termen de un an după ce au devenit legal obligatori...” art. 379. Procedura într-o instanță de control după depunerea unei cereri de control de supraveghere „Un președinte sau vicepreședinte al instanței respective transferă cererea de revizuire de supraveghere ... la un judecător al acestei instanțe de examinare.” art. 381. Examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere „2. După examinarea unei cereri de revizuire de supraveghere, judecătorul emite o decizie intermediară pe – (1) obținerea dosarului în cazul în care există îndoieli cu privire la legalitatea deciziei judiciare; (2) refuzarea obținerii dosarului în cazul în care argumentele din cererea de revizuire de supraveghere nu pot duce, în conformitate cu legislația federală, la anularea deciziei judiciare. ... Președintele judecătorului care refuză să obțină dosarul poate nu este de acord cu decizia judecătorului. În acest caz, președintele emite propria decizie privind obținerea dosarului.” art. 382. Examinarea dosarelor de caz obținute de instanța de supraveghere „2. După examinarea dosarului de caz obținut de instanța de supraveghere, judecătorul emite o decizie intermediară pe – – refuzarea remiterii cauzei de examinare în fond de către instanța de supraveghere; – respingerea cauzei de examinare a cererii de supraveghere cu privire la fondul instanței de supraveghere.” art. 383. Hotărârea interimar refuzând remiterea cauzei de examinare în fond de către instanța de supraveghere „2. Președintele tribunalului...regional... poate nu este de acord cu decizia judecătorului care refuză să se înainte cazul de examinare cu privire la fondul instanței de supraveghere-reexaminare. În acest caz, președintele emite decizia sa de respingere a cazului de examinare cu privire la fondul instanței de supraveghere.” art. 387. Motivele de anulare a deciziilor judiciare sau diferite prin intermediul unei revizuiri de supraveghere „art. 6 § 1 și art. 1 al protocolului nr. 1 pe conturile cu privire la QUATIZAREA ÎN FAVORUL APLICANTULUI 24. Reclamantul s-a plâns că anularea hotărârii de 21 de judecată Ianuarie 2003 în favoarea sa, astfel cum a fost susținută în apel, a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” 25. Guvernul a susținut că noul sistem de revizuire a supravegherii, introdus de CCivP din 2003, diferă de cel vechi. În special, a fost un judecător care a hotărât să obțină dosarul după o plângere de reexaminare a supravegherii și să trimită cazul instanței de reexaminare a supravegherii. Ei au considerat că termenele pentru examinarea cererilor de reexaminare a supravegherii reprezentau o salvgardare suplimentară a drepturilor reclamantului. Acestea au susținut, de asemenea, că revizuirea de supraveghere a hotărârii în favoarea reclamantului a fost inițiată și efectuată în deplină conformitate cu procedura aplicabilă. Guvernul a subliniat că Presidium a inversat hotărârea în favoarea reclamantului din cauza încălcărilor grave ale legislației substanțiale și procedurale. În special, dosarul nu conține dovezi care să susțină concluziile instanței de primă instanță cu privire la multiplicatorul de 1.92 care, în plus, nu a fost niciodată prevăzut de legislația locală sau regională. În plus, multiplicatorul menționat a fost supraestimat și nu a corespuns la nivelul inflației. Potrivit Guvernului, în hotărârea sa din 22 aprilie 2004 Curtea de Oraș a făcut referire la multiplicatori corecti de 1,25 și 1,26 pentru anii 2001 și, respectiv, 2002 și a ajuns la concluzii legale, corecte și motivate. În consecință, Guvernul a susținut că un echilibru între interesele statului și cerințele juridice, pe de o parte, și interesele reclamantului, pe de altă parte, au fost păstrate. 26. Guvernul a subliniat în cele din urmă că acceptarea reclamantului de multiplicator în noua procedură dinaintea Tribunalului Orașului și faptul că a ales să nu recurgă împotriva hotărârii din 25 decembrie 2003 a arătat că el însuși a considerat că multiplicatorul inițial nu este corect. 27. Reclamantul a susținut plângerile sale și a susținut că Tribunalul orașului în hotărârea sa din 25 decembrie 2003 a aplicat multiplicatori subestimați pe care trebuie să-l accepte pentru a obține cel puțin o creștere a pensiei sale. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a acestuia. Merits 1. Prezenta încălcare a art. 6 § 1 din Convenția 29. Curtea reiterează că dreptul la o audiere echitabilă în fața unui tribunal, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție trebuie interpretat în lumina Preamblului la Convenție, care declară, în partea sa relevantă, statul de drept face parte din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, ca, în cele din urmă, instanțele să determine o problemă, hotărârea lor să nu fie pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România , hotărârea din 28 octombrie 1999, Raporturi de hotărâri și decizii 1999-VII, § 61). În mai multe cazuri anterioare, Curtea a examinat sistemul rus de supraveghere în conformitate cu „vechiul cod de procedură civilă”. Acest sistem a permis ca o decizie judiciară finală și obligatorie să fie anulată de o instanță superioară cu privire la o cerere formulată de un oficial de stat a cărui putere de a depune o astfel de cerere nu este supusă nici un termen, cu rezultatul că hotărârile ar fi putut contesta indefinit (a se vedea, printre altele, Ryabykh c. Rusia , nr. 52854/99, § 52, ECHR 2003-X, §§ 54-56; a se vedea și Roseltrans v. Rusia , nr. 60974/00, §§ 27-28, 21 iulie 2005; Volkova v. Rusia , nr. 48758/99, §§ 34-36, 5 aprilie 2005). În avizul Curții, acest sistem a fost incompatibil cu principiul „certitudine juridică” și cu „dreptul către instanță” al reclamantului consacrat la art. 6 § 1. 31. Curtea a subliniat, de asemenea, în cazurile de mai sus, faptul că mecanismul de control „vechi” a fost utilizat în scopul obținerii unei recereri a unei dispute judiciare soluționate (a se vedea Ryabykh c. Rusia , menționat mai sus ; a se vedea, de asemenea , mutatis mutandis Pravednaya c. Rusia , nr. 69529/01 , § 25, 18 noiembrie 2004). Cu toate acestea, pur și simplua posibilitate de două opinii asupra acestui subiect nu este un motiv de reexaminare. Puterea instanțelor superioare de a modifica deciziile judiciare obligatorii și executibile ar trebui exercitată numai pentru corectarea defectelor fundamentale. 32. În 2003 sistemul „vechi” de control a fost înlocuit cu cel „nou” (a se vedea partea „Legea internă relevantă” de mai sus). În opinia Guvernului, noul sistem garantează o mai bună stabilitate a hotărârilor judecătorești. Curtea observă că revizuirea de supraveghere a hotărârii în favoarea reclamantului a fost făcută în temeiul noilor norme, astfel că Curtea trebuie să stabilească acum faptele cazului dacă revizuirea a fost sau nu compatibilă cu art. 6 § 1. 33. Curtea nu consideră sustenabil argumentul guvernului că drepturile reclamantului au fost garantate în mod adecvat prin termenele stabilite în noul Cod de procedură civilă. Este adevărat că noul CCivP a stabilit un termen de un an pentru introducerea unui recurs de revizuire a supravegherii. Cu toate acestea, în temeiul noului CCivP, puterea președintelui de a respinge deciziile altor judecători care refuză să inițieze proceduri de revizuire nu este supusă nici unui termen (a se vedea Denisov c. Rusia (dec.), nr. 33408/03, 6 mai 2004). În plus, nu este clar pe motivele în care președintele poate decide să respingă decizia judecătorului raportor (a se vedea partea „Legea internă relevantă” de mai sus). 34. În cazul în cauză, Curtea constată că, la 30 iunie 2003, raportorul judecător al Curții regionale a examinat prima cerere a inculpatului de revizuire a hotărârii finale în favoarea reclamantului și a refuzat să inițieze procedura de revizuire a supravegherii. Dezacordat cu refuzul, acuzatul a depus o plângere repetată de supraveghere, acum cu Președintele Curții Regionale, care a contestat hotărârea finală din 21 ianuarie 2003, confirmată în apel, și decizia judecătorului raportor din 30 iunie 2003. Patru luni mai târziu, judecătorul B. de către Curtea Regională, care a acționat în cadrul competențelor președintelui prevăzute de art. 383 din CCivP (în numele președintelui), a respins decizia din 30 iunie 2003 și a trimis cazul la Presidium pentru examinarea în fond. Astfel, după ce a fost de acord cu decizia anterioară a judecătorului raportor și fără a da motive pentru dezacordul său, președintele a folosit discreția sa neînțelesă pentru a lansa procedura de control. 35. Curtea remarcă, de asemenea, că hotărârea din 21 ianuarie 2003 în favoarea reclamantului, astfel cum a fost susținută la 16 aprilie 2003, a fost anulată deoarece concluziile instanțelor de primă instanță și de recurs nu au fost susținute în mod suficient de dovezi și au interpretat greșit legislația. Cu alte cuvinte, motivul pentru anularea hotărârii finale în favoarea reclamantului a fost dezacordul Presidium cu modul în care instanțele inferiore au evaluat dovezile în fața lor și au aplicat legislația internă. Examinarea argumentului guvernului potrivit căruia deficiențele menționate constituiau „infracții grave ale legilor susținute și procedurale”, Curtea nu poate concluziona totuși că acestea au constituit deficiențe fundamentale sau circumstanțe de caracter substanțial și convingător, care ar fi putut solicita deplasarea de la principiul securității juridice garantate de Convenție (a se vedea mutatis mutandis Ryabykh c. Rusia , citat mai sus , și Pravednaya c. Rusia , citat mai sus . 36. Prin urmare, Curtea consideră că anularea hotărârii din 21 ianuarie 2003 în favoarea reclamantului, confirmată la recurs la 16 aprilie 2003, prin intermediul unei proceduri de control, a încălcat principiul certitudinei juridice și dreptul reclamantului la o instanță. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție. Curtea reiterează că existența unei datorii confirmate de o hotărâre obligatorie și executivă furnizează beneficiarului hotărârii o „așteptare legitimă” că datoria ar fi plătită și constituie „pozițiile” ale beneficiarului în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. Strângerea unei astfel de hotărâri constituie o ingerință în dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor (a se vedea, printre alte autorități, Brumărescu, citat mai sus, § 74). 38. În măsura în care Guvernul a susținut că reclamantul nu a contestat hotărârea Tribunalului din 25 decembrie 2003, Curtea observă că problema de bază în fața acesteia este anularea hotărârii finale și obligatorii din favoarea reclamantului, un act instantaniu (a se vedea Sitokhova c. Rusia (dec.), nr. 55609/00, 2 Prin urmare, rezultatul final al procedurii post-cuplare nu este direct relevant pentru analiza Curții cu privire la anularea hotărârii în favoarea reclamantului (a se vedea Ivanova c. Ucraina , nr. 74104/01 , §§§§ 35-38, 13 septembrie 2005), cu excepția cazului în care, ca urmare a procedurii ulterioare, reclamantul a obținut mai mult decât a avut înaintea revizuirii de supraveghere care nu este în mod clar cazul. 39. având în vedere jurisprudența sa (a se vedea §§ 78-80 în Brumărescu Hotărârea menționată mai sus) și concluziile prevăzute la art. 6 de mai sus, Curtea consideră că anularea hotărârii prin revizuirea supravegherii, chiar dacă a urmărit un obiectiv legitim, a impus o sarcină disproporționată și excesivă reclamantului și, prin urmare, a fost incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. 40. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a acelui articol II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 PRIVIND CONTA ÎN FORTAREA 41. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de neexecutarea hotărârii din 21 ianuarie 2003, astfel cum s-a susținut la 16 aprilie 2003. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția și pe art. 1 din Protocolul nr. 1, ambele menționate mai sus. 42. Curtea observă că principiile care insistează că o decizie judiciară finală nu trebuie pusă în întrebări și ar trebui pusă în aplicare reprezintă două aspecte ale acelașiui concept general, și anume „dreptul către o instanță” (a se vedea Ryabykh c. Rusia citată mai sus, §§ 55-57; Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, § 34, CEDH 2002 III). 43. În acest caz, neexecutarea a fost datorată, în mare măsură, faptului că hotărârea care urmează să fie executată a fost contestată de două ori de către inculpat prin reexaminare de supraveghere și apoi anulată de Presidium în cadrul procedurii de reexaminare de supraveghere. Având în vedere această analiză și concluziile sale de mai sus cu privire la încălcarea drepturilor reclamantului din cauza anulării hotărârii în favoarea sa, Curtea nu consideră necesar, în circumstanțele cauzei, să examineze plângerea reclamantului cu privire la neexecuția acestei hotărâri separat și, prin urmare, respinge această parte a cererii în temeiul articolului 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 44. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltului Parte contractantă în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție doar părții vătămate.” 45. Curtea subliniază că, în conformitate cu art. 60 din Regulamentul Curții, orice cerere de justă satisfacție trebuie să fie editată și prezentată în scris împreună cu documentele justificative sau cu tichetele relevante, „defalcarea pe care Camera o poate respinge în întregime sau în parte”. 46. În cazul instantaneu, reclamantul a fost invitat să prezinte, până la 31 mai, 2006, reclamațiile sale pentru o justă satisfacție, dar nu au făcut acest lucru în termenele necesare. 47. În aceste circumstanțe, Curtea nu pronunță nicio atribuire în temeiul articolului 41 din Convenție. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neobișnuit plângerea cu privire la anularea hotărârii de 21 În ianuarie 2003, după cum s-a confirmat la recurs la 16 aprilie 2003, prin reexaminare de supraveghere admisibilă și prin restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza anulării hotărârii din 21 ianuarie 2003, astfel cum s-a confirmat în apel la 16 aprilie 2003, prin revizuire de supraveghere; să nu facă nicio atribuire în temeiul articolului 41. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 15 februarie 2007, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Loukis Loucaides Președintele grefierului

FIRST SECTION

CASE OF

SEPTA v. RUSSIA

(Application no. 30731/03)

JUDGMENT

STRASBOURG

15 February 2007

FINAL

15/05/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Septa v. Russia,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

L.

Loucaides

,

President

,

Mr

A.

Kovler

,

Mrs

E.

Steiner

,

Mr

K.

Hajiyev

,

Mr

D.

Spielmann

,

Mr

S.E.

Jebens

,

Mr

G.

Malinverni,

judges

,

and Mr

S.

Nielsen

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 25 January 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 30731/03) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Vladimir Vladimirovich Septa (“the applicant”), on 27 August 2003.

2.

The applicant was represented by Mrs O. Suprunova, a lawyer practising in Bataysk. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

3.

Relying on Article 6 § of the Convention and Article 1 of Protocol

No. 1, the applicant complained about the quashing of the judgment in his favour by way of supervisory review and the non-enforcement of that judgment.

4.

On 10 February 2004 the Court decided to communicate the application to the Government. Under the provisions of Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

5.

The applicant and the Government each filed observations on the admissibility and merits (Rule 54A § 1).

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

6.

The applicant was born in 1943 and lives in the town of Bataysk of the Rostov Region.

7.

In 1986 the applicant took part in the emergency operation at the Chernobyl nuclear plant. As a result he suffered from extensive exposure to radioactive emissions. The applicant underwent medical examinations which established the link between his poor health and his involvement in the Chernobyl events. He was consequently granted status of a disabled person and awarded a monthly pension and a special allowance from the State, to be adjusted once a year in line with the minimum subsistence amount (

величина прожиточного минимума

).

8.

At a certain moment in 2001 the social security authorities ceased to increase regularly the amounts of pension and allowance, paid to the applicant in connection with his disability. Instead, he started to receive his pension in a fixed amount (2,800 Roubles), which was less than he expected. Presuming that this practice was illegal, the applicant brought proceedings against the regional social security office (“the defendant”) claiming the increase of the monthly allowance and pension in line with the increase of the minimum subsistence amount during the relevant period.

9.

On 21 January 2003 the Bataysk Town Court of the Rostov Region (“the Town Court”) rendered a judgment ordering the increase of the monthly allowance due to the applicant in line with the increase of the minimal subsistence amount in the Rostov region. In re-calculating the amount of the applicant's pension the court applied the multiplier of 1.92 based on the data provided by the regional committee on statistics. As a result, the monthly pension of the applicant increased to 5,376 Roubles. The court ordered the defendant to pay the applicant the recalculated amount as from 1 January 2002 less the sums already paid.

10.

The defendant appealed challenging, among other things, the multiplier of 1.92 applied by the first-instance court.

11.

On 16 April 2003 the Rostov Regional Court (“the Regional Court”) upheld the judgment of 21 January 2003 in full. The enforcement proceedings were opened.

12.

On 13 May 2003 the defendant appealed to the Regional Court by way of supervisory review seeking to quash the judgment of 21

January

2003, as upheld on 16 Aril 2003.

13.

On 30 June 2003 the judge rapporteur refused to initiate the supervisory review proceedings and to remit the case for examination on the merits to the Presidium of the Rostov Regional Court (“the Presidium”).

14.

On 14 July 2003 the defendant complained to the President of the Regional Court about the judgment of 21 January 2003, as upheld on appeal, and the judge rapporteur's decision of 30 June 2003 rejecting their previous application for supervisory review. They also requested that the enforcement proceedings be suspended pending the examination of the new supervisory review appeal.

15.

On 6 August 2003 a judge of the Regional Court requested the case-file from the court of first instance. On 24

October 2003 judge B. of the Regional Court initiated the review of the judgment of 21 January 2003, as upheld on 16 April 2003. The decision of 24 October 2003 referred in detail to the arguments adduced by the defendant but offered no explanation as to the grounds for overruling the judge rapporteur's decision of 30 June 2003. The case was transferred to the Presidium for the examination on the merits.

16.

On 4 November 2003 the applicant was informed about the date and venue of the hearing of his case by the Presidium.

17.

On 4

December 2003 the Presidium quashed the judgment of 21

January 2003, as upheld on appeal, stating that the first instance court's calculation of the minimum subsistence amount, based on the multiplier of 1.92, had been insufficiently supported by evidence. The Presidium also noted that the first instance court had misinterpreted the domestic law. The case was remitted to the first instance court for a fresh examination.

18.

On 25 December 2003 the Bataysk Town Court examined the case anew. In the course of the proceedings the court established that the allowance should have been multiplied by 1.25 in 2002 and by 1.26 for 2003. The applicant maintained that he accepted this multiplier.

19.

As a result, the court held that the amount of pension due to the applicant for 2002 was 3,125 Roubles per month. In 2003 the pension of the applicant should have amounted to 3,937.5

Roubles per month. The court ordered the social security authorities to compensate the applicant for previous underpayments and, starting from January 2004, pay him 3,937.5

Roubles monthly, with subsequent indexation.

20.

On 14 January 2004 the Bataysk Town Court rendered an additional decision in the above case aimed at correction of an arithmetic error in the calculation of the amount awarded to the applicant.

21.

The above decisions of the Town Court were not appealed against and became final.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

22.

On 1 February 2003 the Code of Civil Procedure of the Russian Federation (“the CCivP”) entered into force introducing, in particular, an amended system of supervisory review.

23.

The CCivP, in the relevant part, provides as follows:

Article 376. Right to apply to a court exercising supervisory review

“1. Judicial decisions that have become legally binding ... may be appealed against... to a court exercising supervisory review by parties to the case and by other persons whose rights and legal interests had been adversely affected by these judicial decisions.

Article 379. Proceedings in a supervisory review court after an application for supervisory review was lodged

“A President or Deputy President of the respective court transfers the application for supervisory review ... to a judge of this court for examination.”

Article 381. Examination of an application for supervisory review

“2. Having examined an application for supervisory review, the judge issues an interim decision on –

(1)

obtaining the case file if there exist doubts as to the lawfulness of the judicial decision;

(2)

refusing to obtain the case file if the arguments in the application for supervisory review may not, in accordance with the federal law, result in quashing of the judicial decision.

...

6.

The President of the...regional...court... may disagree with the judge's decision refusing to obtain the case file. In such case the President issues his own decision on obtaining the case file.”

Article 382.

Examination of case files obtained by the supervisory review court

“2.

Having examined the case file obtained by the supervisory review court, the judge issues an interim decision on –

– refusing to remit the case for examination on the merits by the supervisory review court;

– remitting the case for examination of the application for supervisory review on the merits by the supervisory review court.”

Article 383.

Interim decision refusing to remit the case for examination

on the merits by the supervisory review court

“2.

The President of the...regional...court...may disagree with the judge's decision refusing to remit the case for examination on the merits by the supervisory-review court. In such case the President issues his own decision on remitting the case for examination on the merits by the supervisory review court.”

Article 387. Grounds for quashing or varying judicial decisions

by way of supervisory review

“The grounds for quashing or varying the judicial decisions of the lower courts by way of supervisory review are serious violations of the substantive and procedural laws”

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 ON ACCOUNT OF THE QUASHING OF THE JUDGMENT IN THE APPLICANT'S FAVOUR

24.

The applicant complained that the quashing of the judgment of 21

January 2003 in his favour, as upheld on appeal, violated his rights under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which, insofar as relevant, provide as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

25.

The Government argued that the new system of supervisory review, introduced by the CCivP of 2003, differed from the old one. In particular, it was a judge who decided whether to obtain the case-file following a supervisory review complaint and to remit the case to the supervisory review court. They considered that the time-limits for examination of applications for supervisory review represented an additional safeguard of the applicant's rights. They further submitted that supervisory review of the judgment in the applicant's favour had been initiated and carried out in full compliance with the applicable procedure. The Government emphasised that the Presidium had reversed the judgment in the applicant's favour because of serious violations of substantive and procedural laws. In particular, the case-file contained no evidence to support the first instance court findings about the multiplier of 1.92 which was, moreover, never provided for by either local or regional legislation. Furthermore, the mentioned multiplier was overestimated and did not correspond to the level of inflation. According to the Government, the Town Court in its judgment of 22 April 2004 referred to correct multipliers of 1.25 and 1.26 for the years 2001 and 2002 respectively and reached lawful, just and reasoned conclusions. Accordingly, the Government submitted that a balance between the State interests and the legal requirements on the one hand and the applicant's interests on the other hand had been preserved.

26.

The Government finally stressed that the applicant's acceptance of the multiplier in the new proceedings before the Town Court and the fact that he had chosen not to appeal against the judgment of 25 December 2003 showed that he himself considered the initial multiplier incorrect.

27.

The applicant maintained his complaints and submitted that the Town Court in its judgment of 25 December 2003 had applied underestimated multipliers which he had to accept in order to obtain at least some increase in his pension.

A.

Admissibility

28.

The Court considers, in the light of the parties' submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which requires an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.

B.

Merits

29.

The Court reiterates that the right to a fair hearing before a tribunal as guaranteed by Article

6 § 1 of the Convention must be interpreted in the light of the Preamble to the Convention, which declares, in its relevant part, the rule of law to be part of the common heritage of the Contracting States. One of the fundamental aspects of the rule of law is the principle of legal certainty, which requires, among other things, that where the courts have finally determined an issue, their ruling should not be called into question (see

Brumărescu v. Romania

, judgment of 28 October 1999,

Reports of Judgments and Decisions

1999-VII, § 61).

30.

In a number of previous cases the Court examined the Russian system of supervisory review under the “old” Code of Civil Procedure. That system allowed a final and binding judicial decision to be quashed by a higher court on an application made by a State official whose power to lodge such an application was not subject to any time-limit, with the result that the judgments were liable to challenge indefinitely (see, among other authorities, see

Ryabykh v. Russia

, no. 52854/99, § 52, ECHR 2003-X, §§

54-56; see also

Roseltrans v. Russia

, no.

60974/00, §§

27-28, 21 July 2005;

Volkova v.

Russia

, no.

48758/99, §§

34-36, 5 April 2005). In the opinion of the Court, such system was incompatible with the “legal certainty” principle and the applicant's “right to a court” enshrined in Article 6 § 1.

31.

The Court also stressed in the above cases that the “old” supervisory review mechanism was used for the purpose of obtaining a rehearing of a settled judicial dispute (see

Ryabykh v. Russia

, mentioned above; see also,

mutatis mutandis

,

Pravednaya v.

Russia

, no. 69529/01, §

25, 18 November 2004). However, the mere possibility of two views on the subject is not a ground for re-examination. Higher courts' power to quash or alter binding and enforceable judicial decisions should be exercised only for correction of fundamental defects.

32.

In 2003 the “old” system of supervisory review was replaced with the “new” one (see the “Relevant domestic law” part above). In the opinion of the Government, the new system guarantees better stability of court judgments. The Court observes that the supervisory review of the judgment in the applicant's favour was made under the new rules, so the Court has now to determine on the facts of the case whether or not the review was compatible with Article 6 § 1.

33.

The Court does not find sustainable the Government's argument that the applicant's rights had been adequately secured by the time-limits set in the new Code of Civil Procedure. It is true that the new CCivP established a one-year time-limit for introducing a supervisory review appeal.

However, under the new CCivP the president's power to overrule decisions of other judges refusing to initiate supervisory-review proceedings is not subject to any time-limits (see

Denisov v. Russia

(dec.), no. 33408/03, 6 May 2004). Furthermore, it is unclear on what grounds the president may decide to overrule the decision of the judge rapporteur (see the “Relevant domestic law” part above).

34.

In the present case the Court notes that on 30 June 2003 the judge rapporteur of the Regional Court examined the defendant's first application for supervisory review of the final judgment in the applicant's favour and refused to initiate the supervisory-review proceedings. Dissatisfied with the refusal, the defendant lodged a repeated supervisory review complaint, now with the President of the Regional Court, challenging the final judgment of 21 January 2003, as upheld on appeal, and the judge rapporteur's decision of 30 June 2003. Four months later, judge B. of the Regional Court, apparently acting within the President's powers provided by Article 383 of the CCivP (on behalf of the President), overruled the decision of 30

June

2003 and remitted the case to the Presidium for the examination on the merits. Thus, having disagreed with the judge rapporteur's previous decision and without giving any reasons for his disagreement, the President made use of his unfettered discretion to launch supervisory review proceedings.

35.

The Court further notes that the judgment of 21 January 2003 in the applicant's favour, as upheld on 16 April 2003, was set aside because the first-instance and appeal courts' findings had been insufficiently supported by evidence and they had misinterpreted the law. In other words, the reason for quashing the final judgment in the applicant's favour was the Presidium's disagreement with the way in which the lower courts had assessed the evidence before them and had applied the domestic law. Examining the Government's argument that the mentioned shortcomings constituted “serious violations of substantive and procedural laws”, the Court is nevertheless unable to conclude that they amounted to fundamental defects or circumstances of a substantial and compelling character which could have required departure from the principle of legal certainty secured by the Convention (see

mutatis mutandis

,

Ryabykh v. Russia

, cited above, and

Pravednaya v.

Russia

, cited above).

36.

Thus, the Court considers that the quashing of the judgment of 21 January 2003 in the applicant's favour, as upheld on appeal on 16 April 2003, by way of supervisory review proceedings infringed the principle of legal certainty and the applicant's “right to a court”. There has been, accordingly, a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

37.

The Court reiterates that the existence of a debt confirmed by a binding and enforceable judgment furnishes the judgment beneficiary with a “legitimate expectation” that the debt would be paid and constitutes the beneficiary's “possessions” within the meaning of Article 1 of Protocol

No.

Brumărescu

, cited above, § 74).

38.

Insofar as the Government submitted that the applicant had failed to appeal against the Town Court judgment of 25 December 2003, the Court observes that the core issue before it is the quashing of the final and binding judgment given in the applicant's favour, an instantaneous act (see

Sitokhova v. Russia

(dec.), no. 55609/00, 2

September 2004). Thus, the eventual outcome of the post-quashing proceedings is not directly relevant for the Court's analysis of the complaint about the annulment of the judgment in the applicant's favour (see

Ivanova v. Ukraine

, no. 74104/01, §§

35-38, 13 September 2005), unless, as a result of the subsequent proceedings, the applicant obtained more than he had had before the supervisory review which is clearly not the case.

39.

Having regard to its case-law (see §§ 78-80 in the

Brumărescu

judgment cited above) and the conclusions under Article 6 above, the Court considers that the quashing of the judgment by way of supervisory review, even though it pursued a legitimate aim, imposed a disproportionate and excessive burden on the applicant and was therefore incompatible with Article 1 of Protocol No.1 to the Convention.

40.

There has accordingly been a violation of that Article.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 ON ACCOUNT OF THE NON-ENFORCEMENT

41.

The applicant also complained about the non-enforcement of the judgment of 21 January 2003, as upheld on 16 April 2003. He relied on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, both cited above.

42.

The Court observes that the principles insisting that a final judicial decision must not be called into question and should be enforced represent two aspects of the same general concept, namely the “right to a court” (see

Ryabykh v. Russia

,

cited above, §§ 55-57;

Burdov v. Russia

, no. 59498/00, §

34, ECHR 2002

‑

III).

43.

In the present case the non-enforcement was due, to a large extent, to the fact that the judgment to be enforced was twice challenged by the defendant by way of supervisory review and then quashed by the Presidium in course of the supervisory review proceedings. Having regard to this consideration and its findings above concerning violation of the applicant's rights on account of the quashing of the judgment in his favour, the Court does not consider it necessary, in the circumstances of the case, to examine the applicant's complaint concerning the non-enforcement of that judgment separately and therefore rejects this part of the application under Article

35 §

4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

44.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

45.

The Court points out that under Rule 60 of the Rules of Court any claim for just satisfaction must be itemised and submitted in writing together with the relevant supporting documents or vouchers, “failing which the Chamber may reject the claim in whole or in part”.

46.

In the instant case the applicant was invited to submit, by 31

May

2006, his claims for just satisfaction but failed to do so within the required time-limits.

47.

In these circumstances, the Court makes no award under Article 41 of the Convention.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the quashing of the judgment of 21

January 2003, as upheld on appeal on 16 April 2003, by way of supervisory review admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 on account of the quashing of the judgment of 21 January 2003, as upheld on appeal on 16 April 2003, by way of supervisory review;

3.

Decides

to make no award under Article 41.

Done in English, and notified in writing on 15 February 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Registrar

President