ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.10.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 4703/1/2013 la data de 25 septembrie 2013, pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul P.O.L. a

solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3492/226/2013

al Judecătoriei Făgăraș, motivând că la această instanță nu va avea loc o judecată

dreaptă și imparțială.

Potrivit dispozițiilor art. 28

1

introdus prin Legea

nr. 2/2013,

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, această instanță,

soluționează cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege.

Pe de altă parte, conform art. 55

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, „Înalta

Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel

competentă la o altă curte de apel, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze

de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa la o

altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea

judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale

sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori

când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv

printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.”

Având în vedere prevederile art. 78 din

Constituția României și dat fiind faptul că Legea nr. 2/2013 nu prevede un termen

pentru intrarea în vigoare a modificărilor și completărilor aduse C. proc. pen.,

acestea devin aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

se constată că cererea formulată de petiționarul P.O.L. a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 25 septembrie 2013, dată

la care dispozițiile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, erau în vigoare.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că nu este competentă să soluționeze cererea de strămutare formulată

de petiționarul P.O.L., aceasta vizând un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Făgăraș

și, în raport de prevederile art. 55 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013, va trimite cererea de strămutare, spre competentă

soluționare, ia Curtea de Apel Brașov.

Trimite cererea formulată de petiționarul

pentru strămutarea judecării cauzei ce

formează obiectul Dosarului nr. 3492/226/2013 al Judecătoriei Făgăraș, la Curtea

de Apel Brașov, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-29
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4990/1/2013 la data de 14 octombrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul M.S
ÎCCJ 2013-10-14
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrat sub nr. 4512/1/2013 la data de 11 septembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționara
ÎCCJ 2013-10-14
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4733/1/2013 la data de 27 septembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționaru
ÎCCJ 2013-10-14
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4722/1/2013 la data de 26 septembrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționaru
ÎCCJ 2013-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2013, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petentul R.M. a solicitat strămu
Sursă