ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4924/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul S.C.T.F. Brașov, cu

sediul în municipiul Brașov, str. G., județul Brașov, în numele și pentru

membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul

în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele

C.N.C.F. C.F.R. SA și S.C.R.E.Î.R. Brașov, solicitând plata unor drepturi

salariale reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarilor pentru anul

2009, ajutor de Paști pentru anul 2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008,

2009, 2010, toate aceste drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației

și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective a

acestora.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) din C.

muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul

social.

Prin Sentința civilă

nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis

excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea

sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea

nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă

aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul

sau locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice,

membri de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în

astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum

reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza

județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului

Sibiu.

Prin încheierea din

18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii

de chemare în judecată formulată de S.C.T.F. Brașov și formarea de dosare

distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în

numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 527 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr.

953 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei privind pe salariatul B.I.F. în favoarea Tribunalului

Brașov.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale,

categorie în care se include și reclamantul S.C.T.F. Brașov, au calitate

procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art 284 alin. (2)]

din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum

S.C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a statuat că

revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus

judecății.

Analizând lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit

prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social,

publicată în M. Of. nr. 322/10 mai   2011, organizațiile sindicale, în

exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol,

printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele

membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au

calitate procesuală activă.

Pornind de la această

constatare, statuată și prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată

prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin

aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă

teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în

numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.

Anume, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost

art. 284 alin. (2)] din C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr.

54/2003, prin aceiași Decizie în interesul legii, nr. 1/2013, Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat în sensul că: "instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este

cea de la sediul sindicatului reclamant."

Raportului juridic

dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta, întrucât,

dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate

exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de sindicat,

care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu

prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție

își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de

muncă.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este formulată de sindicat care, inclusiv în

condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport

de dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii (Legea nr. 53/2003), în

vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, astfel cum aceste

dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr.

1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a

litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are

sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS