ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4919/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4919/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului
de competență constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a
contravenției din 7 noiembrie 2011 D.O.D. a fost sancționat pentru săvârșirea
contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002,
constând în aceea că la data de 13 mai 2011 a circulat, fără a deține rovinietă
valabilă, pe DN 7 Km 188 + 900 m, Seaca, Județul Vâlcea.
Prin plângerea
înregistrată la data de 21 noiembrie 2011, contravenientul D.O.D. a solicitat
instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a
contravenției întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România SA - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică.
Prin Sentința nr.
1103 din 11 martie 2013, Judecătoria Brezoi și-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reținând că această
instanță este competentă să soluționeze cauza în raport cu art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și
pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.
civ.
Prin Sentința nr.
4541 din 2 iulie 2013, Judecătoria Satu Mare, la rândul său, și-a declinat
competența în favoarea Judecătoriei Brezoi, reținând că raportului juridic
dedus judecății la data de 21 noiembrie 2011 îi sunt aplicabile prevederile
O.G. nr. 15/2002 în forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii
nr. 2/2013, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, respectiv
prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Constatând ivit
conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat, spre soluționare
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând lucrările
dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit
dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii
aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Potrivit
dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de
utilizare a infrastructurii de transport rutier, contravențiilor prevăzute la
art. 8 din acest act normativ le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin dispozițiile
art. III alin. (2) din Legea nr. 2/2013, după dispozițiile art. 10 din O.G. nr.
15/2002, s-a introdus un nou articol, art. 10
1
, potrivit căruia:
"prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (..) plângerea, însoțită
de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la
judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul".
Dispozițiile art. 10
1
,
în lipsa unor norme tranzitorii instituite prin dispozițiile Legii nr. 2/2013,
în raport de prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ., sunt aplicabile doar
proceselor începute după intrarea în vigoare a noii norme de competență, nu și
celor în curs de soluționare.
Soluția se impune și
în raport de interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor
tranzitorii cuprinse în art. XXIII alin. (1) - (4) din Legea nr. 2/2013, care
se referă în mod restrictiv doar la procesele în materia contenciosului
administrativ și fiscal (nu și în materia contravențională) și cu indicarea
instanțelor pe rolul cărora se află astfel de procese, respectiv, Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și curțile
de apel.
În cauza supusă
analizei se constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul
unei judecătorii, anterior adoptării Legii nr. 2/2013, anume la data de 21
noiembrie 2011, caz în care competența materială de soluționare revine,
potrivit prevederilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu ale art. 32
alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Cum, locul săvârșirii
contravenției reținute în sarcina petentului este localitatea Seaca, Județul
Vâlcea, aflată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, acestei instanțe îi revine
competența de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 octombrie 2013.
Procesat de GGC - AS