ÎCCJ, Decizia nr. 24/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 24/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
În dosarul nr. x/2020 - aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători - prin Încheierea ședinței publice din 15 iunie 2020, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 420 alin. (2) coroborat cu art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a invocat din oficiu și a rămas în pronunțare cu privire la excepția perimării, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și analiza lucrărilor cauzei și a criticilor din cererea ce formează obiectul cauzei.
Conform art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:
"Art. 416. - Cererile supuse perimării
(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."
Având în vedere că, prin încheierea din 15 iunie 2020, instanța a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., suspendarea judecății, termenul de perimare a început să curgă de la data pronunțării încheierii.
Astfel, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ., s-a împlinit la 15 decembrie 2020.
Se constată că, în termenul de perimare, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în sensul art. 417 din C. proc. civ., fiind astfel incidentă sancțiunea perimării de drept prevăzută de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții. În aceste condiții, este lipsită de relevanță procedurală din perspectiva perimării cererea de repunere pe rol depusă de contestatoare la oficiul poștal la 4 ianuarie 2021 și înregistrată la dosar la 6 ianuarie 2021 .
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 420 alin. (1) coroborat cu art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimată cererea ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 20 din 27 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2021.