ÎCCJ, Decizia nr. 208/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 208/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 87 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 4885 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal formulată de contestatorul A. cu referire la Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, secția penală.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut, în esență, că A. a formulat contestație privind durata procesului penal după pronunțarea încheierii din camera de consiliu din 11 noiembrie 2019 dată în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava. Ca urmare, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unui proces penal în curs, așa cum cer dispozițiile art. 4881 alin. (3) din C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 15 martie 2021, contestatorul A. a formulat "plângere (...) împotriva tuturor soluțiilor pronunțate în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2021", solicitând, în esență, să se constatate, cu celeritate, netemeinicia acuzațiilor ce îi sunt aduse în mod abuziv și, totodată, vinovăția persoanelor care, prin acte de corupție, au indus în eroare instanțele de judecată, cu consecința pronunțării unor hotărâri judecătorești nelegale.
Prin Decizia penală nr. 385 din data de 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 87 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, secția penală, a reținut, în esență, că potrivit art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația privind durata procesului penal nu este supusă niciunei căi de atac.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat că, în cauză, prin încheierea penală atacată, în baza art. 4885 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava, formulată de contestatorul A., astfel încât Înalta Curte, secția penală, a observat că, potrivit prevederilor mai sus menționate, aceasta nu poate fi supusă niciunei căi de atac (oricare ar fi felul acesteia).
Împrejurarea că în cuprinsul cererii contestatorul a precizat că formulează "plângere" împotriva "tuturor soluțiilor pronunțate în cauză", ceea ce înseamnă că inclusiv a dispoziției de obligare la cheltuieli judiciare către stat, nu este de natură a modifica această concluzie, în condițiile în care textul de lege mai sus menționat prevede expres că împotriva încheierii pronunțată în procedura contestației privind durata procesului penal nu poate fi promovată nicio cale de atac. Or, atâta timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincție sub acest aspect, respectiv în funcție de dispozițiile cuprinse în minuta/dispozitivul hotărârii, nici instanța nu poate să o facă. De altfel, așa cum rezultă din prevederile art. 272 și următoarele din C. proc. pen., dispoziția privind cheltuielile judiciare ocazionate de rezolvarea unei cereri adresate organelor judiciare în procesul penal este subsecventă soluției pronunțate asupra cererii formulate și dependentă de aceasta, neavând o existență de sine stătătoare care să reclame reglementarea distinctă a unei căi de atac.
În aceste condiții, față de dispozițiile art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că numitul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele legale și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Împotriva Deciziei penale nr. 385 din data de 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 06 mai 2021, sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 28 iunie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte, Completul de 5 judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de petentul A., constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Din perspectiva principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituția României, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
În aceste condiții, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare și cazurile în care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă".
În prezenta cauză, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 385 din data de 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 87 din 23 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Or, decizia penală prin care s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de către A., are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
De altfel, potrivit art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen., nici încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația privind durata procesului penal nu este supusă nici unei căi de atac.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare, se constată că, în cauză, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității, respectiv a principiului unicității căilor de atac și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 385 din data de 15 aprilie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 385 din data de 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.