ÎCCJ, Decizia nr. 55/2022
ÎCCJ, Decizia nr. 55/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Încheierea ce formează obiectul contestației în anulare
Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de S.C. A. S.R.L., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin decizia civilă nr. 216 din 24 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2021.
Contestația în anulare declarată în cauză
Împotriva hotărârii menționate la pct. 1, S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
Apărările părților
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, întrucât criticile nu se încadrează în motivele căii extraordinare de atac prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți
Analizând excepția netimbrării contestației în anulare, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.
Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:
"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 197 din C. proc. civ. stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, aceste prevederi fiind incidente și în cauza pendinte, prin raportare la art. 508 alin. (1) din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată pentru contestația în anulare este de 100 RON.
În cauză, contestatoarei i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente contestației în anulare la 2 februarie 2022, potrivit dovezii de înmânare a citației, aflate la fila nr. x în prezentul dosar.
La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată; în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 508 alin. (1) raportat la art. 197 din C. proc. civ. și va anula contestația în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din camera de consiliu de la 8 noiembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 martie 2022.