ÎCCJ, decizie (scj.ro #192809)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #192809) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
Minuta deciziei nr.74 Dosar nr.
1676/1/2022
Ședința din data de 11 noiembrie 2022
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea Curții de Apel București - Secția a II-a penală prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă în interpretarea art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (forma în vigoare anterior modificării din anul 2014), reținerea formei agravate a infracțiunii de dare de mită este condiționată de săvârșirea infracțiunii față de un funcționar care exercită atribuții de control, în legătură directă cu aceste atribuții, sau este suficient ca funcționarul să aibă atribuții de control, darea de mită săvârșită față de acesta neavând legătură directă cu respectivele atribuții.”
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.