Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1940/2024

HOTĂRÂRE
24.09.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1940/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor în reprezentarea Statului Român împotriva deciziei nr.1399A din 8 noiembrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a Civilă la data de
ÎCCJ 2024-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1457/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 06 august 2021 recl
ÎCCJ 2024-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 291/2024
Ședința publică din data de 06 februarie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 23
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 194/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III - a civilă la 3 decembrie 2
ÎCCJ 2024-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2024
Ședința publică din data de 06 februarie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2021 pe rolul Tribunalul București, secția a IV-
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă