ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3086/2013

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bistrița-Năsăud, la 25 mai 2011, reclamantul T.T. a chemat în judecată

pe pârâții Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării

Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 14

decembrie 2010, menținerea pensiei stabilite anterior prin decizia din 26

ianuarie 2010 și obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia stabilită inițial

și cea recalculată prin decizia contestată, cu dobânda legală aferentă.

Prin sentința

nr. 1709/F din 19 septembrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din

Legea nr. 19/2000, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine

publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului

pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii,

cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin sentința civilă nr. 2476 din 14 martie 2013 și-a declinat, la rândul

său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Bistrița-Năsăud

și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010, în speță determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată

în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza

art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel, este adevărat

că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei

anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.

sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat

mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența

de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi

reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat,

conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță

al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat

totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea

de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor

structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale,

Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne)

și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit

art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea

actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi,

respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010

stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale,

se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură

se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată

începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute,

Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească

competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud în a cărui

rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 31 mai 2013.