Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
1157/1/2025
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
20 octombrie 2025

Decizia nr. 362/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1157/1/2025

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 362 Dosar nr. 1157/1/2025 Ședința din 20 octombrie 2025

DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă, în dosarul nr. 3691/99/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 80 alin. (2) și art. 274 coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) și art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Executarea de către angajator, la inițiativa sa, a hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță în sensul reintegrării salariatului pe postul deținut anterior concedierii nelegale presupune înștiințarea angajatului cu privire la reactivarea contractului individual de muncă și cu privire la data reluării efective a raporturilor de muncă.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.