ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4382/2024

Ședința publică din data de 9 octombrie 2024

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul U.A.T. Municipiul Sfântul Gheorghe a solicitat obligarea pârâtei, în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor constând în lipsa de folosință pentru imobilul proprietate a reclamantei A. situat în Municipiul Sfanțul Gheorghe, str. x, jud. Covasna, în care a funcționat și funcționează și în prezent Grupul Școlar "Constantin Brâncuși, ca și efect a anularii definitive în dosarul nr. x/2014 a actului administrativ reprezentat de H.G nr. 975/2002, pozițiile 405 și 408 din Anexa 2, despăgubirile fiind datorate începând cu data de 01.07.2013 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum evaluat provizoriu la suma de 856.275 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății.

Prin cererea depusă la data de 18.05.2023,reclamantul a precizat cuantumul cererii de chemare în judecată în valoarea stabilită de expertul tehnic judiciar B. la pct. 9 din Raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, respectiv suma de 36.071 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății.

În subsidiar, a precizat obiectul cererii de chemare în judecată la suma de 178.194,35 RON menționată de expert în raportul de expertiză, sens în care a solicitat obligarea pârâtului la plata acestei sume.

Prin încheierea de sedință din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la prejudiciul aferent perioadei 26.06.2013 - 17.04.2021.

A respins excepția prescripției cu privire la perioada ulterioară datei de 18.04.2021 și a stabilit termen pentru continuarea judecății la data de 25.11.2022 cu citarea părților.

Prin sentința nr. 1511 din 29 septembrie 2023, aceeași instanță a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, privind pe reclamantul A.-Uniunea Națională a Cooperației în contradictoriu cu pârâtul UAT Municipiul Sfântul Gheorghe și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 36.071 euro (echivalent în moneda la data plății) constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, județul Covasna pentru perioada 18.04.2021-aprile 2022.

Totodată, a admis cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu, a dispus majorarea onorariului la suma de 7070 RON și a stabilit obligația reclamantului de a achita în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul București diferența de onorariu de 3070 RON.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 19109,11 RON constând în 300 RON taxa de timbru, 7070 RON onorariu expert și 11739,11 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii din 30 septembrie, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta UAT Municipiul Sfântul Gheorghe, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. După prezentarea istoricului și a contextului procesual, pârâta recurentă a arătat că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei în condițiile în care solicitarea de despăgubire trebuia promovată ori împreună cu cererea principală, ori în termen de 1 an de la data când reclamanta A. a cunoscut nașterea, respectiv întinderea prejudiciului.

Se mai arată că art. 28 din Legea nr. 554/2004 consacră completarea legii speciale cu normele dreptului comun, respectiv C. civ. și C. proc. civ.

Conform comentariilor din literatura de specialitate, termenul de prescripție are durata de un an și curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, art. 19 preluând, în privința începutului prescripției extinctive, regulile generale din materia prescripției dreptului la acțiune, și anume ale art. 2.523 din Noul C. civ.

Pe fondul cauzei a arătat că instanța de fond la constatarea prejudiciului, în mod nejustificat, nu a luat în considerare și nu a pus în discuțiune cele arătate de municipiu, și anume faptul că în imobilul situat în Sfântu Gheorghe, str. x funcționează Grupul Școlar "Constantin Brâncuși", Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși" prin actuala denumire, instituție de învățământ parte din sistemul național de învățământ, care constituie un serviciu de interes public.

În opinia recurentei-pârâte, aspectul menționat anterior era foarte important să fie tranșată când a fost stabilit culpa municipiului respectiv prejudiciul creat, prin raportarea acestora la dispozițiile art. 112 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale referitoare la schimbarea destinației bazei materiale și a terenului folosit de instituțiile de învățământ (Lege în vigoare la data formulării întâmpinării).Consiliul Popular Județean Covasna prin Decizia nr. 78/1972 privitoare la dezmembrarea și transmiterea unei suprafețe de teren A., pentru nevoile Centrului școlar Cooperatist - Sfântu Gheorghe, în orașul Sfântu Gheorghe, iar prin art. 3 impune în sarcina acestuia construirea pe terenul transmis o școală cu 8 săli de clasă și laboratoare.

Prin urmare, menținerea destinației imobilului în instituție de învățământ, instituție ce nu generează venituri și în urma cărei activitate nu se poate aștepta la niște câștiguri materiale, aceste instituții ale statului nefiind înființate cu acest scop, trebuia să fi fost tranșată în cursul deliberărilor de căttre instanța de fond când a constatat prejudiciul respectiv culpa municipiului.

Luând în considerare prevederile actelor normative sus menționate, structura precum și modul de edificare a clădirii, raportate la faptul că A. nu ar fi avut o reală posibilitate de a închiria imobilul altor entități, persoane juridice sau fizice, se concluzionează astfel că reclamanta nu numai că nu a suferit un prejudiciu anume în lipsa folosinței imobilului, ci într-un mod indirect a beneficiat în urma faptului că Municipiul Sfântu Gheorghe ca și un bun gospodar a reabilitat, a ocrotit și a conservat într-un mod corespunzător, faptic a "ținut în viață" procesul educațional precum și clădirile din speță.

Intimata-reclamantă, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

În esență, a susținut că, în ceea ce privește criticile referitoare la soluția instanței de fond, reținută prin încheierea din 16 septembrie 2022, privind prescripția sunt neîntemeiate, întrucât instanța de fond a respins doar parțial excepția prescripției, reținând că, raportat la dispozițiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pentru intervalul de timp de un an anterior introducerii cererii de chemare în judecată, nu a fost împlinit termenul prescripției extinctive.

S-a mai arătat că aspectele invocate în cererea de recurs, respectiv aspecte netranșate de instanța de fond cu privire la fondul cauzei, nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât se solicită instanței de recurs să reevalueze probele din dosar ori starea de fapt.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a exigențelor stabilite prin art. 488 din C. proc. civ., și ținând seama de prevederile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul primelor critici, recurenta expune pretinse greșeli de judecată ale instanței de fond, susținând, în esență, că în mod greșit i s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe motiv că, la data introducerii acțiunii în anulare, respectiv, 12.09.2014, reclamanta a cunoscut întinderea presupusei pagube, astfel că acțiunea este prescrisă și pentru perioada acordată prin sentința recurată, 18.04. 2021- aprilie 2022.

Criticile se dovedesc a fi nefondate.

Prin sentința/încheierea care fac obiect de critică în recurs, curtea de apel a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la prejudiciul aferent perioadei 26.06.2013 - de 17.04.2021 și a respins excepția prescripției cu privire la perioada ulterioară datei de 18.04.2021.

În considerentele încheierii recurate s-au reținut în mod expres, prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 . Calea procesuală reglementată prin art. 19 este una de excepție, la care ar trebui să se recurgă numai atunci când reclamantul nu avea, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei încă de la momentul formulării acțiunii în anularea actului administrativ, în cadrul termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Motivul pentru care instanța de fond a respins excepția invocată a fost argumentat de în sensul că reclamanta a cunoscut începând cu data de 26.06.2013 prejudiciul care i-a fost produs, prin lipsa de folosință a imobilului proprietatea sa pentru fiecare interval de timp care s-a scurs de la acea dată, astfel că pentru prejudiciul produs între data de 26.06.2013 și data de 18.04.2021 termenul de prescripție s-a împlinit. Cu privire la restul intervalului de timp respectiv 18.04.2021 (1 an anterior introducerii acțiunii) -18.04.2022 (data introducerii acțiunii) instanța a constatat că este respectat termenul de introducere a acțiunii stabilit de art. 19 din Legea 554/2004.

Este de precizat că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ este esențial legată de parcurgerea concomitentă sau anterioară a unui proces deferit justiției (în fața unei instanțe de judecată), prin care persoana vătămată obține confirmarea nelegalității conduitei administrației, concluzie formulată și în considerarea Deciziei nr. 22/2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Ca atare, afirmațiile recurentei-pârâte nu au susținere legală, în condițiile în care intimata-reclamantă nu era obligată să formuleze cererea de acordare a despăgubirilor în cadrul procesului având ca obiect anularea actului administrativ, având posibilitatea de a formula o astfel de cerere și pe cale separată, conform dispozițiilor art. 19 din Legea 554/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține încălcarea dispozițiilor de drept material referitoare la reținerea și stabilirea prejudiciului, în condițiile art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt de reținut următoarele.

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată, cu consecința reevaluării situației de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor și schimbarea situației de fapt, reținută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța de judecată a fost învestită cu o cererea de despăgubire, constând în lipsa de folosință pentru imobilul proprietate a reclamantei A. situat în Municipiul Sfanțul Gheorghe, str. x, jud. Covasna, în care a funcționat și funcționează și în prezent Grupul Școlar Constantin Brâncuși, ca și efect a anularii definitive în dosarul nr. x/2014 a actului administrativ reprezentat de H.G nr. 975/2002, pozițiile 405 și 408 din Anexa 2, despăgubirile fiind datorate începând cu data de 01.07.2013 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantum evaluat provizoriu la suma de 856.275 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR din ziua plății.

Recurenta-pârâtă și-ar fi manifestat intenția de a cumpăra de la reclamant imobilul, astfel că, până la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, s-a stabilit ca imobilul să fie folosit de pârât în schimbul plății unei chirii de 1000 euro lunar, însă, ulterior datei de 26.06.2013, acesta a invocat drepturi proprii asupra imobilului (includerea bunurilor în domeniul public al unității administrativ teritoriale prin HCL nr. 74/1999 respectiv H.G. nr. 975/2002.

Pornind de la aspectele reținute de către judecătorul fondului, reiese că, prin sentința civilă nr. 47 din 09.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei Uniunea Națională a Cooperației de Consum - A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe și a anulat în parte H.G. nr. 975/2002 respectiv pozițiile 405 și 408 din anexa 2 privind atestarea domeniului public al județului Covasna.

Recursul formulat împotriva acestei sentințe a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 4814/19.10.2021.

Așadar, acest imobil a fost cuprins în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002, poz 405 și 408, act anulat în mod definitiv.

Nelegalitatea includerii imobilului în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002 a fost constatată definitiv prin sentința civilă nr. 47 din 09.01.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel București, definitivă prin decizia nr. 4814/19.10.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În plus, includerea bunului imobil în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002, s-a realizat cu nerespectarea art. 3, art. 6 și art. 7 din Legea 213/1998 și cu ignorarea dreptului de proprietate al reclamantei, drept care era înscris în cartea funciară.

În aceste condiții, între părți a existat litigiul care a făcut obiectul dosarului, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, dosarul nr. x/2014.

În ceea ce privește prejudiciul cauzat, așa cum corect a reținut instanța fondului, acesta este reprezentat de lipsirea reclamantului de dreptul său asupra imobilului situat în Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză a reieșit că pentru perioada 18.04.2021- aprilie 2022 contravaloarea lipsei de folosință a imobilului este de 36.071 euro respectiv 178.194,35 RON, sub aspectul întinderii prejudiciului.

În acest context, dispozițiile art. 1381 alin. (1) C. civ. stabilesc că orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dispozițiile art. 1385 alin. (3) C. civ. stabilesc că despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit.

În ceea ce privește existența legăturii de cauzalitate, judecătorul fondului a punctat că faptul generator al prejudiciului este reprezentat de includerea nelegală a imobilului situat în Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în anexa 2 la H.G. nr. 975/2002 care cuprinde bunurile imobile din domeniul public al Municipiului Sfântu Gheorghe.

Or, din interpretarea coroborată a art. 8 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, aceasta condiție suplimentară presupune ca partea care se prevalează de hotărârea judecătorească de anulare a actului administrativ este partea care a actionat în acest sens, dovedindu-și vătămarea proprie, produsă de emiterea actului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimata reclamantă, se constată că acestea sunt reprezentate de onorariul de avocat în sumă de 11.830,74 RON și nu pot fi apreciate ca fiind vădit disproporționate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, conform art. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Acestea sunt corespunzătoare formulării întâmpinării în recurs și prezenței la termenul de dezbateri și concluzii.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe la plata sumei de 11.830 RON către intimata -reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta UAT Municipiul Sfântul Gheorghe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe împotriva încheierii de ședință din 30 septembrie 2022 și a sentinței civile nr. 1511 din 29 septembrie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă UAT Municipiul Sfântul Gheorghe la plata sumei de 11.830 RON către intimata -reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 9 octombrie 2024.