Decizia nr. 2883/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 630/2022 a Tribunalului București

Obiectul și hotărârea pronunțată în primă instanță în dosarul nr. x/2021 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la plata sumei de 2.333.646 RON, reprezentând diferența dintre prețul imobilului stabilit prin raportul de evaluare și prețul stabilit cu respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului în suprafață de 1045 mp situat în Timișoara, județul Timiș, actualizată cu indicele de inflație de la data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective. Pârâta a formulat cerere prin care i-a chemat în garanție pe A. S.A., B., C., D.. Prin sentința civilă nr. 630 din 28 aprilie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins, ca prescrisă, cererea principală și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție.

Cererea de completare Chemata în garanție B. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței nr. 630 din 28 aprilie 2022 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, solicitând admiterea cererii și obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2022.

Hotărârea pronunțată asupra cererii de completare Prin sentința nr. 1630 din 27 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de completare formulată de chemata în garanție B., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 224A din 26 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de chemata în garanție B. împotriva sentinței civile nr. 1630 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2022. A schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul că a admis cererea de completare și a dispus completarea sentinței civile. A obligat-o pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către chemata în garanție B.. 4. Recursul formulat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 224A din 26 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care a solicitat verificarea dovezii de achitare a cheltuielilor de judecată efectuate de chemata în garanție și cenzurarea acestora. Recurenta a formulat următoarele critici: Soluția de admitere a apelului declarat de chemata în garanție și de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON este netemeinică și nelegală. În schimb, este corectă soluția primei instanțe, care a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 63 din 28 aprilie 2022 a Tribunalului București, constatând că înscrisurile depuse nu sunt în măsură să probeze cheltuielile de judecată efectuate pentru soluționarea dosarului nr. x/2021, deoarece înscrisurile nu au fost depuse în copii certificate. Cu privire la culpa procesuală a reclamantului, în jurisprudență se menționează că acesta este în culpă procesuală dacă cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată ori calea de atac exercitată a fost anulată ca netimbrată; dacă cererea s-a perimat; dacă a chemat în judecată o persoană străină de raportul juridic dedus judecății; dacă renunță la judecată sau la dreptul subiectiv; dacă pretențiile sale nu sunt întemeiate, în tot sau în parte (caz în care culpa procesuală privește partea de pretenții considerate neîntemeiate). În situația în care reclamanta face dovada cheltuielilor de judecată din dosarul nr. x/2021 pe cale separată, iar chitanțele emise de avocatul acesteia poartă data în care litigiul s-a aflat în cursul judecății, recurenta a solicitat, temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului. Deși cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite, chiar în prezența unor înscrisuri probante, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport cu soluția pronunțată, precum și cu obiectul și complexitatea cauzei. În sensul celor arătate este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. Cheltuielile în cuantum de 5.000 RON solicitate în cauză de chemata în garanție B. nu îndeplinesc criteriul cuantumului rezonabil, fiind în mod evident expresia intenției vădite de a crea aparența criteriului necesității. Acestea sunt disproporționate în raport cu gradul de complexitate al cauzei și cu prestația efectivă a avocatului, cu atât mai mult cu cât obligația pecuniară urmează a fi achitată din bugetul public al statului. Făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate. Decizia Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583 din 5 iulie 2006 vine în sprijinul celor susținute. Cererea de reducere a onorariului avocațial nu are natura juridică a unei pretenții noi, prohibite în apel potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ci constituie o veritabilă apărare de fond menită a combate cererea părții potrivnice de obligare la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial. Nerespectarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. poate fi invocată în apel, chiar dacă partea care nu a solicitat aplicarea acestor dispoziții în fața primei instanțe. Ca atare, este admisibil motivul de apel vizând reducerea, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a onorariului avocațial acordat cu titlu de cheltuieli de judecată de prima instanță, în contextul omisiunii formulării unei asemenea cereri în primul grad de jurisdicție. Recurenta nu a indicat motivele de recurs în care se încadrează criticile.

Apărările formulate în cauză Intimata-chemată în garanție B. nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiind comunicată la domiciliul procesual ales din apel, la 19 iunie 2024. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Criticile din recurs vizează temeinicia concluziei instanței de apel asupra dovezii cheltuielilor de judecată efectuate de chemata în garanție, cât și caracterul rezonabil al onorariului avocatului. Recurenta-pârâtă susține că înscrisurile nu sunt apte să probeze efectuarea cheltuielilor de judecată, sens în care solicită instanței de recurs să facă verificări cu privire la înscrisurile justificative, precum și să procedeze la cenzurarea onorariului avocatului, pe care îl apreciază nerezonabil și disproporționat. Sub aspectul dovedirii cheltuielilor de judecată, Înalta Curte observă că, verificând înscrisurile probatorii, curtea de apel a reținut că apelanta-chemată în garanție a transmis factura nr. x din 6 aprilie 2022 și chitanța nr. x din 11 aprilie 2022, ambele emise de Cabinet de avocat E., prin e-mail, odată cu întâmpinarea la cererea în garanție și în original odată cu cererea de apel, motiv pentru care a admis apelul, a schimbat sentința apelată și a apreciat, ca întemeiată, cererea de completare. Temeinicia acestor considerente nu poate fi analizată de instanța de recurs, care nu este abilitată să aprecieze, în plan probator, asupra înscrisurilor depuse în dovedirea onorariului avocatului, contrar solicitărilor recurentei-pârâte din cererea de recurs. Așa cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din același cod, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). Astfel, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. Cât privește proporționalitatea onorariului avocatului, Înalta Curte nu poate da eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cum pretinde recurenta-pârâtă, nefiind posibilă cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate chematei în garanție de către instanța de apel ca urmare a admiterii cererii de completare a sentinței nr. 630 din 28 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Susținerile recurentei-pârâte tind la reevaluarea proporționalității onorariului avocatului, ceea ce nu este permis în cadrul controlului de legalitate pe care îl realizează instanța de recurs. Proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de acesta reprezintă o chestiune de temeinicie, astfel cum s-a statuat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 privind examinarea unui recurs în interesul legii, reținându-se că "este vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice". Pentru aceste motive, susținerile privind cenzurarea onorariului avocatului acordat de curtea de apel nu se încadrează nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar instanța de recurs nu este abilitată să reducă sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată de instanța de apel. În ceea ce privește considerațiile recurentei-pârâte privind culpa procesuală a "reclamantului", se constată că sunt teoretice, fără aplicabilitate în cauză, câtă vreme nu a indicat în ce mod instanța de apel ar fi aplicat greșit normele de procedură incidente atunci când a admis cererea de completare și a obligat-o astfel la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanție. De asemenea, în raport cu considerentele deciziei instanței de apel, necorespunzătoare prezentei căi de atac sunt și referirile la admisibilitatea motivului de apel vizând reducerea, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., a onorariului avocatului acordat de prima instanță. Asemenea susțineri nu au corespondent în decizia care face obiectul recursului, motiv pentru care nu deduc analizei o critică de nelegalitate. Prin urmare, susținerile prezentate în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă motive de nelegalitate a deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.