ÎCCJ, decizie (scj.ro #232228)

Apel. Dreptul părții de a reitera în apel solicitarea de încuviințare a unei probe respinse de prima instanță

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: Apel

Încuviințarea probelor

Dreptul la apărare

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

C. proc. civ., art. 13, art. 175 alin. (1), art. 237, art. 258 alin. (2), art. 470,

art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2), art. 482

Întrucât legea impune judecătorului să soluționeze cererea de probatoriu înainte de începerea dezbaterii asupra fondului căii de atac, împrejurarea că prin cererea de apel au fost formulate critici privind soluția de respingere a probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografică în fața primei instanțe nu poate constitui o justificare legală a refuzului de a analiza concludența și utilitatea probei cu expertiză topografică, solicitată în termenul legal, în etapa procesuală a apelului.

Părții i se recunoaște dreptul de a reitera, în apel, solicitarea de încuviințare a unei probe cu privire la care s-a constatat decăderea în primă instanță, refuzul instanței de apel de a proceda, anterior dezbaterii asupra fondului căii de atac, la analiza admisibilității, concludenței și utilității probei contravenind atât prevederilor art. 470, art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) și art. 482 raportat la art. 237 C. proc. civ.

, cât și dreptului la apărare, instituit prin art. 13 C. proc. civ.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1507 din 21 octombrie 2025

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 05.09.2017, sub nr. x/3/2017, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. Filiala Maramureș, a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 826.904,71 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru pârâtă; obligarea pârâtei la plata sumei de 569.846,53 lei cu titlu de penalități de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 5.11 din contract, de la scadență și până la achitarea integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1270 și urm., art. 1516 și urm. C. civ., dispozițiile art. 194, art. 254 și urm., art. 451 și urm. C. proc. civ.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din data de 28.03.2018, 31.10.2018 și 20.01.2020, a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, solicitând, în principal, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru lipsa motivării și nerespectarea dreptului la apărare, prin neadministrarea probelor.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2017*.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel.

III. Recursul declarat:

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. D., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei din apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual al cauzei, recurenta-reclamantă a arătat, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea instanței de apel încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, printr-o primă critică, se arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra utilității și concludenței probei cu expertiză topografică, propusă prin motivele de apel, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 470, art. 478 alin. (2) și cele ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ., făcând trimitere la dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 9/2020 din 30 martie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/1/2020.

Totodată, consideră că a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil, instanțele naționale având obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților pentru a le aprecia pertinente.

Printr-o a doua critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă nerespectarea dreptului la un proces echitabil, apreciind că instanța de judecată, cu încălcarea prevederilor art. 247 C. proc. civ., a construit o adevărată pledoarie în favoarea intimatei-pârâte, în condițiile în care partea era asistată de avocat și nu a formulat astfel de critici, apărări.

În argumentare, recurenta-reclamantă susține că, deși intimata-pârâtă nu a formulat nicio critică expresă cu privire răspunsul la întrebarea nr. 3 din interogatoriul administrat reclamantei, instanța de apel a înlăturat răspunsul acesteia.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că decizia atacată încalcă prevederile art. 425 C. proc. civ.

Evidențiază recurenta-reclamantă că instanța de apel a respins cererile în probațiune formulate, ca nefiind utile soluționării cauzei, pentru ca mai apoi să respingă apelul ca nefiind dovedit.

Apreciază că prin mijloacele de probă solicitate, respectiv prin înscrisurile solicitate de la beneficiarul final al construcției, în temeiul art. 293 C. proc. civ., s-ar fi putut proba pretențiile deduse judecății.

În continuare, recurenta-reclamantă reclamă faptul că hotărârea de apel nu cuprinde o analiză a obligațiilor contractuale prevăzute de art. 5.7 din contractul de subantrepriză, însă a fost analizat și înlăturat răspunsul apelantei-reclamante la întrebarea 3 din interogatoriu, motivând că încalcă prevederile art. 15-3 din același contract de subantrepriză.

În opinia sa, lipsa notificării a fost un argument important în economia procesului, întrucât, potrivit prevederilor contractuale agreate de părți, sancțiunea pentru inadvertența sau incorectitudinea situațiilor de lucrări nu era refuzul de plată, ci notificarea acestora.

Pentru a sublinia importanța motivării hotărârilor judecătorești, recurenta-reclamantă face trimitere la practica instanței de contencios european al drepturilor omului, indicând hotărârea Boldea c. României și hotărârea Hirvisaari c. Finlandei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că decizia din apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1309 C. civ., pe care le evocă.

În opinia sa, în speță sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 1309 C. civ. privind mandatul aparent, sens în care face trimiteri ample la doctrina în materie.

Susține recurenta-reclamantă că din actele de la dosar, respectiv din situațiile de lucrări și din facturile fiscale solicitate a fi achitate în cadrul prezentului litigiu, cât și din cele întocmite anterior, rezultă că acestea sunt semnate în numele societății pârâte de către domnul E., fiind acceptate și însușite. Mai susține că semnătura de pe aceste facturi și situații de lucrări este identică cu semnăturile de pe facturile și situațiile de plăți invocate de societatea reclamantă, aceasta reprezentând uzanța, practica părților contractante în raporturile comerciale dintre ele.

Prin urmare, în opinia sa, susținerile instanței de apel în sensul că, potrivit prevederilor contractuale, obligatorii pentru părțile din dosar, doar F. și G. aveau autoritatea de a reprezenta societatea intimată-pârâtă încalcă prevederile art. 1 C. civ. Persoana angajată a pârâtei debitoare, care era prezentă pe șantier, care realiza comunicarea cu societatea antreprenoare și care a semnat situațiile de lucrări și facturile era dl. E.

Mai mult, deși instanța de apel a constatat ca fiind corectă împrejurarea că domnul E. a fost perceput ca o persoană cu putere de decizie în șantier, nu a constatat ca fiind incidente prevederile art. 1309 C. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ.

IV. Apărarea formulată:

La 5 februarie 2025, în termenul legal, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În combaterea criticilor, intimata-pârâtă a arătat, în esență, că în cuprinsul încheierii de dezbateri din data de 26 octombrie 2023 instanța s-a pronunțat asupra probatoriului solicitat, în sensul că încuviințarea expertizei ar fi reprezentat admiterea prematură a unuia dintre motivele de apel. Totodată, susține că invocarea considerentelor deciziei nr. 9/2020 nu echivalează cu admiterea necondiționată a oricărei cereri de probatoriu în faza de judecată a apelului, iar aprecierea liberă asupra probelor administrate nu poate duce la o susținere a încălcării dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră intimata-pârâtă că nu au fost formulate veritabile critici de nelegalitate susceptibile a fi încadrate în acest motiv de casare, iar respingerea justificată a unor probe propuse nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare.

În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că dl. H. nu avea nici competențele, nici puterea de reprezentare a societății pentru toate lucrările desfășurate în șantier, aspecte care rezultă din analiza fișei postului, iar poziția recurentei-reclamante este contrazisă de probele administrate.

În final, în ceea ce privește referirile la instituția mandatului aparent, consideră că, din perspectiva dreptului material, devin incidente prevederile art. 218 C. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă la 12 decembrie 2024, sub nr. x/3/2017*.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 20 mai 2025, recursul a fost admis în principiu și s-a acordat termen în ședință publică.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nelegală, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă este fondat.

Constată Înalta Curte că, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 826.904,71 de lei (contravaloare servicii prestate conform facturilor anexate cererii) și a sumei de 569.846,53 de lei (penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, de la scadență și până la achitarea integrală a debitului).

Prima instanță a socotit acțiunea întemeiată în parte, însă instanța de apel a respins calea de atac formulată de reclamantă și a admis apelul declarat de pârâtă, schimbând, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte va răspunde cu prioritate motivelor de casare fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât analiza acestora conduce la constatarea nulității actelor de procedură ale instanței de apel, cu consecințe specifice asupra deciziei recurate.

Astfel, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce vizează situația când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta-reclamantă a invocat neregularități de ordin procedural decurgând din faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra utilității probei cu expertiză topografică, reclamând încălcarea efectului devolutiv al apelului și a limitelor acestuia, potrivit art. 478 C. proc. civ., a dispozițiilor privind administrarea probelor în apel, conform art. 479 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și a dreptului la un proces echitabil.

În cauză, se constată că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu expertiza tehnică judiciară topografică, cu același obiectiv ca și cea de la prima instanță, respectiv pentru a dovedi diferențele de nivel și cantitatea de material necesară pentru a se realiza nivelarea terenului.

Cercetând cuprinsul încheierii de dezbateri, Înalta Curte constată că instanța de apel a pus în discuția părților cererea de probatoriu și a considerat că pronunțarea asupra utilității probei la respectivul moment procesual ar echivala cu o antepronunțare, întrucât critica referitoare la soluția de respingere ca tardivă a acestei probe de către prima instanță face obiectul unui motiv de apel. Cu alte cuvinte, instanța de apel a apreciat că atât timp cât proba a fost respinsă de către prima instanță, iar această dispoziție a format obiectul unei critici prin apel, nu este în măsură să statueze asupra aceleiași probe, solicitate, de această dată, în etapa procesuală a apelului.

Înalta Curte observă, însă, că o astfel de abordare a probelor solicitate în fața instanței de apel contravine dispozițiilor legale.

Conform art. 478

alin. (2)

C. proc. civ., părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.

Subsecvent, art. 479

alin. (2)

C. proc. civ. prevede că instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2).

Din aceste dispoziții legale reiese că, în apel, li se recunoaște părților dreptul de a formula cereri în probațiune, prin care să tindă fie la completarea probatoriului administrat în fața primei instanțe, fie la refacerea acestuia. Această prerogativă a părților cuprinde și dreptul de a reitera solicitarea de încuviințare a unor probe respinse de către prima instanță.

Totodată, potrivit prevederilor art. 237 C. proc. civ., aplicabile și în apel în virtutea art. 482 din același cod, cererile de probatorii trebuie puse în discuția părților și soluționate de către instanța de apel anterior deschiderii dezbaterilor asupra fondului căii de atac.

Asupra încuviințării probelor instanța se pronunță printr-o încheiere preparatorie, conform art. 258 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile și în apel, judecătorul putând admite sau respinge probele propuse de părți, după cum apreciază cu privire la admisibilitatea, concludența și utilitatea acestora în proces.

Întrucât legea impune judecătorului să soluționeze cererea de probatoriu înainte de începerea dezbaterii asupra fondului căii de atac, împrejurarea că prin cererea de apel au fost formulate critici privind soluția de respingere a probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografică în fața primei instanțe nu poate constitui o justificare legală a refuzului de a analiza concludența și utilitatea probei cu expertiză topografică, solicitată în termenul legal, în etapa procesuală a apelului.

Reține instanța supremă că procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la proces, legat de activitatea lor procesuală. Acestea reprezintă reguli esențiale ce determină structura procesului civil și guvernează întreaga activitate judiciară, nerespectarea lor fiind sancționată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând casarea hotărârii judecătorești astfel pronunțate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, instanța de apel era ținută să soluționeze cererea de probatoriu înainte de începerea dezbaterii asupra fondului căii de atac, iar eventuala sa preocupare că, astfel, s-ar antepronunța nu poate avea drept remediu perturbarea cronologiei procesuale, nesocotirea prevederilor legale referitoare la propunerea, încuviințarea și administrarea probelor și nici ignorarea solicitărilor părților.

Relevantă în cauză este și Decizia nr. 9/2020 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.

Prin urmare, părții i se recunoaște dreptul de a reitera, în apel, solicitarea de încuviințare a unei probe cu privire la care s-a constatat decăderea în primă instanță, refuzul instanței de apel de a proceda, anterior dezbaterii asupra fondului căii de atac, la analiza admisibilității, concludenței și utilității probei contravenind atât prevederilor art. 470, art. 478 alin. (2), art. 479 alin. (2) și art. 482 raportat la art. 237 C. proc. civ., cât și dreptului la apărare al apelantei-reclamante, instituit prin art. 13 C. proc. civ.

În continuarea raționamentului, Înalta Curte mai notează că, pentru a se putea reține incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este suficientă afirmarea încălcării acestor principii și invocarea nulității, ca sancțiune aplicabilă, ci este necesar ca partea să invoce și să demonstreze existența unui prejudiciu procesual suferit ca urmare a nerespectării de către instanță a regulilor procesuale.

Or, în speță, a fost identificată o atare vătămare.

Astfel, în primă instanță, proba cu expertiză topografică nu a fost analizată din perspectiva utilității și a concludenței sale, ci a fost respinsă sub motiv că nu a fost solicitată în termen legal. Reclamanta a reiterat, însă, proba prin cererea de apel, iar acestei solicitări nu i s-a mai opus un viciu legat de termenul în care se propun probele în această etapă procesuală, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia instanța de apel era ținută a statua asupra utilității și a concludenței probei. Or, instanța de apel a refuzat să procedeze în acest sens, sub cuvânt că s-ar antepronunța asupra unui motiv de apel, iar în cuprinsul deciziei pronunțate a fost analizată critica exclusiv din perspectiva legalității soluției primei instanțe de respingere a probei ca tardiv solicitată.

Cu alte cuvinte, prin jocul combinat al refuzului de soluționare a cererii de încuviințare a probei cu expertiză topografică în apel și al statuării instanței de apel, prin decizia pronunțată, exclusiv asupra legalității soluției primei instanțe de respingere a acestei probe ca tardiv formulată, partea apelantă s-a văzut în situația în care cererea sa de probatoriu nu a fost analizată din perspectiva utilității și a concludenței, deși în etapa procesuală a apelului nu i s-a opus nerespectarea termenului procedural de propunere a probei. Or, în atare situație, părții i s-a produs o vătămare procesuală, în accepțiunea art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei recurate, în condițiile în care în recurs nu este posibilă evaluarea utilității și a concludenței probei cu expertiză topografică, o atare operațiune excedând limitelor controlului judiciar permis în această etapă de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor prezentate, instanța supremă reține nelegalitatea hotărârii recurate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod și justificându-se, astfel, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Față de motivele analizate, care atrag casarea deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurenta-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va ține seama de dezlegările date prin prezenta decizie, urmând să se pronunțe asupra cererii apelantei-reclamante de încuviințare a probei cu expertiză topografică, respectând cronologia procesuală.

Tot astfel, în rejudecare, vor fi avute în vedere și cererile accesorii formulate de părți în recurs, de acordare a cheltuielilor de judecată, care vor fi soluționate în raport cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.