ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4667/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22 decembrie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea Ministerului Justiției prin Ministrul Justiției la emiterea ordinului de salarizare cu o indemnizație de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel (cu vechime de 25 de ani în muncă și în magistratură), începând cu 01 ianuarie 2021, conform Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022 pentru perioada 01 ianuarie 2021 – 04 februarie 2021 și plata daunelor cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la emiterea efectivă a ordinului; - obligarea M.J. să emită ordinul de salarizare inclusiv cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 și a VRS 605,225, drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești definitive începând cu 01 ianuarie 2021 și plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la emiterea ordinului; - anularea ordinului de salarizare emis greșit în ce privește indemnizația de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel sau fără luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 și a VRS 605,225 (în situația în care acesta se va emite astfel pe parcursul judecății, întrucât există un proiect de ordin fără aplicarea acestora); - obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să înainteze către M.J. Hotărârea nr. 987/2022 a secției pentru judecători de validare a rezultatului final al concursului de promovare a judecătorilor în funcție de execuție pe loc din data de 25 octombrie 2020, prin care i s-a acordat gradul de judecător de curte de apel și întreaga documentație pentru punerea acesteia în aplicare, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației; - obligarea Tribunalului Dolj și a Curții de Apel Craiova să întocmească documentația completă, necesară emiterii ordinului de serviciu, care să cuprindă inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu acestea, prin care s-a stabilit necesitatea acordării coeficientului de multiplicare 19 și VRS 605,225, cu daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației; - obligarea M.J. prin Ministrul Justiției, a Curții de Apel Craiova și a Tribunalului Dolj: - să recalculeze indemnizația lunară cuvenită pentru perioada 01 ianuarie 2021 – 05 februarie 2021 prin raportare la coeficientul gradului de judecător de curte (19) și VRS 605,225; - să repare prejudiciul creat reprezentând diferența salarială față de indemnizația acordată, corespunzătoare gradului de judecător de tribunal, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității și până la data plății efective. Raportat la solicitarea principală a reclamantei, privind emiterea ordinului de salarizare cu indemnizația de încadrare corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel, instanța de fond a dispus la termenul din 23 martie 2023 conceptarea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de prevederile art. 162 și art. 142 alin. (5) și (6) din Legea nr. 304/2022, constatând că instanța supremă se subrogă de drept în toate drepturile și obligațiile M.J. decurgând din aplicarea prevederilor referitoare la drepturile salariale ale magistraților, inclusiv în cele de natură procesuală și a solicitat din 20 aprilie 2023 punctul de vedere al ordonatorului de credite cu privire la cererea reclamantei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 58/F-CONT din 18 mai 2023, Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.J. pentru capătul 1 din cerere; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Dolj și a Curții de Apel Craiova cu privire la capătul 5 din cerere și a respins ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj; - a respins excepția lipsei calității procesuale active; - a respins excepția inadmisibilității invocate de M.J. cu privire la capătul 1 din cerere; - a admis excepțiile inadmisibilității invocate de M.J. cu privire la capătul 2 și de CSM cu privire la capătul 4 și a respins ca inadmisibile aceste cereri formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției; - a respins, ca rămasă fără obiect, cererea principală (capătul 1) formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție; - a respins capetele 3 și 6 din cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 58/F-CONT din 18 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Justiției și recurenta-reclamantă A.. 3.1. Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului. Recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a dat dovadă de un formalism excesiv și a interpretat restrictiv, greșit, cererea sa prin care a solicitat organului abilitat emiterea ordinului de salarizare corespunzător ultimului grad profesional obținut. Este evident că această solicitare includea implicit solicitarea de a i se acorda toate drepturile bănești cuvenite. Chiar dacă în cererea de sesizare a Ministerului Justiției nu a solicitat în mod expres să i se calculeze indemnizația prin raportare la coeficientul de multiplicare de 19, precum și la VRS 605,225, drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, era obligatoriu ca acestea să fie avute în vedere de minister la întocmirea ordinului de salarizare. Este logic ca un judecător, atunci când solicită emiterea ordinului corespunzător ultimului grad profesional obținut, acela de judecător de curte de apel, urmărește și solicită implicit să-i fie respectate toate drepturile decurgând din hotărârile judecătorești definitive, care într-un stat de drept ar trebui executate chiar în mod voluntar, ca obligații care-i incumbă ministerului. A considera altfel, ar însemna a i se pretinde ca în cererea de sesizare să solicită și să înșire toate drepturile care nu au legătură directă cu gradul de judecător de curte de apel-cum ar fi vechimea, sporurile etc, ceea ce este absurd. Așadar, în mod eronat a considerat instanța că sesizarea sa nu a avut un conținut determinat. Recurenta-reclamantă a învederat și că motivarea instanței de fond este străină, nu are legătură cu obiectul cererii. Astfel, prima instanță a argumentat că nu se poate reține existența unui refuz tacit în sensul nesoluționării cererii în termenul legal cu privire la recunoașterea drepturilor rezultate din hotărârile judecătorești atâta vreme cât reclamanta nu a învestit autoritatea competentă cu o asemenea solicitare. A calificat din oficiu cererea, încălcând principiul contradictorialității, al disponibilității și dreptul la apărare, dar nu ca pe o cerere nouă, ci ca pe una care s-ar suprapune, ar avea obiect identic cu capetele anterioare de cerere, deși a fost formulată separat și are un obiect distinct. De altfel, la data de 18 aprilie 2023, de îndată ce ordinul i-a fost comunicat, a înaintat Curții de Apel Pitești, prin e-mail, la adresa B. o cerere expresă prin care formula contestație împotriva Ordinului nr. 571/I din 17 martie 2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, emis pe parcursul derulării prezentului litigiu. Împrejurarea că aceasta nouă cerere nu a ajuns la dosarul cauzei, nu a fost avută în vedere și nu s-a pronunțat instanța asupra ei, nu îi este imputabilă și consideră că un ordin de salarizare trebuie emis corect și complet. Nu trebuie să se judece de două ori ca să obțină un drept deja stabilit prin hotărâri judecătorești definitive. În ceea ce privește capătul 4 din acțiune, recurenta-reclamantă a învederat că a renunțat la judecata acestui capăt de cerere prin cererea trimisă instanței prin e-mail la data de 18 aprilie 2023, dar care nu a fost atașată la dosarul cauzei, deoarece pe parcursul judecații CSM a înaintat către MJ toată documentația necesară întocmirii ordinului de serviciu și consideră că instanța de fond trebuia fie să ia act de renunțarea la judecata cererii, fie să o respingă ca rămasa fără obiect. Referitor la capătul 5 din acțiune, recurenta-reclamantă a susținut că prin cererea trimisă pe e-mail a renunțat și la judecata acestui petit, întrucât documentația a fost înaintată Ministerului Justiției și consideră că instanța de fond trebuia fie să ia act de renunțarea la judecata cererii, fie să o respingă ca rămasă fără obiect, întrucât documentația a fost înaintată pe parcursul derulării litigiului. Nu în ultimul rând, cu privire la capătul 6 din acțiune, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a uitat să se pronunțe și să analizeze fondul acestui petit. A reținut doar că solicitarea "cu privire la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recunoască reclamantei în perioada de referință gradul de judecător de curte de apel a rămas fără obiect". Or, împrejurarea că a rămas fără obiect capătul de cerere referitor la emiterea ordinului pentru gradul de judecător de curte de apel, urmare a depunerii acestuia la dosar și comunicării, nu este de natură să conducă automat la concluzia rămânerii fără obiect și a capătului acesoriu de cerere referitor la plata drepturilor bănești și indemnizației cuvenite pentru gradul de judecător de curte de apel. Dovada este faptul că, în lipsa unei dispoziții a instanței, nici până în prezent aceste drepturi bănești nu i-au fost achitate, deși au trecut patru luni de la data comunicării ordinului de salarizare. Probabil instanța a omis să analizeze acest petit concentrată fiind asupra drepturilor bănești solicitate, reprezentând coeficientul de multiplicare 19 și VRS 605,225. Referitor la aceste drepturi bănești, instanța de fond a statuat greșit că nu mai este posibilă emiterea unui nou titlu executoriu cu același conținut ca al hotărârilor judecătorești privind coeficientul de multiplicare 19 și VRS 605,225. Este de notorietate că aceste hotărâri judecătorești nu au fost recunoscute drept titluri executorii și nu au putut fi puse în executare tocmai pentru că lipsește din cuprinsul hotărârilor judecătorești dispoziția referitoare la obligarea la emiterea ordinelor de salarizare în acest sens. Or, tocmai acest lucru l-a solicitat pe calea acțiunii principale de față. Este evident că nu a solicitat din nou recunoașterea acestor drepturi, ci doar obligarea instituției abilitate, Ministerul Justiției, alta decât pârâtele din cauzele anterioare, Curtea de Apel si Tribunalul Dolj, să îi recunoască aceste drepturi, să îi emită ordin de salarizare corespunzător și să îi plătească efectiv aceste drepturi, corespunzătoare gradului de judecător de curte de apel, plata efectivă realizându-se prin intermediul ordonatorilor de credite-Curtea de Apel si Tribunalul Dolj, dat fiind că altfel nu îi sunt achitate, în ciuda hotărârilor judecătorești. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a declarat recurs incident, solicitând admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauză. Recurentul-pârât a învederat, în esență, că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată prin întâmpinare. Prin prevederile art. 142, 148 si 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuțiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor, precum și cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanțe de judecată, transmiterea calității de ordonator principal de credite pentru aceste bugete și transmiterea competențelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcții și personal pentru aceleași instanțe. Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiției în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de starea pricinii, fără distincție, cât și în drepturile și obligațiile care decurg din hotărâri judecătorești, pronunțate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii. Chiar dacă pentru perioada ce face obiectul prezentului litigiu calitatea de ordonator principal de credite aparținea Ministerului Justiției, la acest moment, acesta nu mai poate fi obligat să emită ordine de salarizare, singura care poate emite ordine pentru judecători fiind Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, aceasta a și emis ordinul în sensul solicitat de reclamantă, iar nu Ministerul Justiției, aspect constatat de către instanța de fond, care a și respins capătul 1 de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Apărările formulate în cauză Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat. Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

Alte aspecte procesuale relevante La data de 27 septembrie 2024 recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de renunțare la judecata următoarelor petite din cererea de chemare în judecată: - capătul 4 din acțiune, prin care a solicitat obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să înainteze către Ministerul Justiției Hotărârea nr. 987/2022 a secției pentru judecători de validare a rezultatului final al concursului de promovare a judecătorilor în funcție de execuție pe loc din data de 25 octombrie 2020, prin care i s-a acordat gradul de judecător de curte de apel și întreaga documentație pentru punerea acesteia în aplicare, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației; - petitul nr. 5 al acțiunii, prin care a solicitat obligarea Tribunalului Dolj și a Curții de Apel Craiova să întocmească documentația completă, necesară emiterii ordinului de serviciu, care să cuprindă inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în contradictoriu cu acestea, prin care s-a stabilit necesitatea acordării coeficientului de multiplicare 19 și VRS 605,225, cu daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat note scrise prin care a precizat că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-reclamantă. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Justiției și de recurenta-reclamantă A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente: În fapt, reclamanta A. a susținut concursul de promovare a judecătorilor în funcții de execuție pe loc din data de 25 octombrie 2020 pentru obținerea gradului de judecător de curte de apel, iar prin sentința civilă nr. 244/28.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 621/3.02.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus anularea hotărârii nr. 1405/2020 a CSM și a procesului-verbal de fraudă din 25 octombrie 2020, cu consecința revenirii asupra măsurii de anulare a lucrării de concurs și asupra măsurii eliminării din concurs . Ca o consecință, CSM – secția pentru judecători a emis hotărârea nr. 987/14.03.2022, prin care a suplimentat cu un loc posturile scoase la concursul de promovare în funcții de execuție desfășurat la data de 25 octombrie 2020, pentru promovarea pe loc – curte de apel, dreptul muncii și asigurări sociale și a validat rezultatul final obținut de reclamantă, cu consecința promovării pe loc a acesteia începând cu data de 01 ianuarie 2021 . Urmare a acestor soluții, la data de 12 mai 2022, reclamanta a solicitat ministrului Justiției emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de Curte de Apel începând cu data de 01 ianuarie 2021, conform HCSM nr. 987/14.03.2022. De asemenea, reclamanta s-a pensionat începând cu data de 05 februarie 2021, potrivit Decretului nr. 90/5.02.2021, emis de Președintele României, fiind eliberată din funcție . II.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Preliminar, Înalta Curte reține că nu vor mai fi analizate criticile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la soluția instanței de fond referitoare la capetele 4 și 5 din acțiunea dedusă judecății, în raport de manifestarea de voință exprimată de recurenta-reclamantă prin cererea de renunțare la judecata acestora. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), este nefondat. Potrivit textului de lege mai sus enunțat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, și anume a celor referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfășurare a procesului în condițile legii, cu respectarea dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză nu se poate constata o încălcare a principiilor contradictorialității, al disponibilității sau al dreptului la apărare, instanța de fond soluționând cauza în limitele în care a fost învestită, în mod corect reținând, legat de petitul nr. 3 din cererea de chemare în judecată, că Ordinul nr. 571/I/17.03.2023 a fost emis ulterior sesizării instanței, iar emiterea unui ordin pe parcursul derulării procedurii judecătorești nu determină posibilitatea reclamantului de a solicita anularea acestuia prin cererea de chemare în judecată, dată la care actul administrativ nu exista, și nici direct în fața instanței, fiind necesară parcurgerea procedurilor prevăzute de lege în acest scop, respectiv modificarea cererii de chemare în judecată corespunzător, ceea ce nu se poate reține în cauză. În orice caz, la momentul la care susține recurenta-reclamantă că ar fi depus cererea prin care formula contestație împotriva Ordinului nr. 571/I/17.03.2023 oricum nu mai erau îndeplinite rigorile procedurale ale învestirii instanței de judecată statuate la art. 204 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Faptul că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că ar cuprinde motive străine de natura cauzei. În orice caz, pentru a fi incidentă această din urmă ipoteză, ar trebui ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată și că, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a stabilit faptele și a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei. Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză, reclamanta reiterând aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Criticile privind soluția de respingere ca inadmisibil a capătului 2 de cerere, sunt nefondate. În cauză, reclamanta s-a adresat Ministerului Justiției la data de 23 mai 2022 solicitând emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de curte de apel începând cu 01 ianuarie 2021, conform Hotărârii CSM nr. 987/2022 a secției pentru judecători. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin această cerere a urmărit să se dea eficiență Hotărârii CSM nr. 987/2022 a secției pentru judecători, fără să facă referire la aspectele referitoare la calcularea indemnizației prin raportare la coeficientul de multiplicare 19 și la VRS 605,225, pentru a fi avute în vedere de către minister la întocmirea ordinului de salarizare. Așadar, în mod corect a reținut judecătorul fondului că acestea nu pot fi solicitate direct în faza judecății, în condițiile în care litigiul nu vizează anularea ordinului solicitat în anumite condiții, care nici nu era emis la data sesizării instanței, ci întocmirea unui ordin de salarizare, ținând seama de gradul de judecător de curte de apel și de hotărârile judecătorești care îi recunosc reclamantei coeficientul de multiplicare 19 și VRS 605,225. În acest sens, instanța de recurs are în vedere și că oricum litigiile la care face referire reclamanta au fost de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare și plata diferențelor salariale, hotărârile urmând a fi executate de instanțele angajatoare, care au atribuții cu privire la operațiunile de recalculare și plată a diferențelor de drepturi salariale. Astfel, în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul în care a dispus obligarea Tribunalului Dolj și Curții de Apel Craiova să recalculeze indemnizația de încadrare a reclamantei, începând cu 20 noiembrie 2016, prin valorificarea coeficientului de multiplicare 19 și să plătească diferențele salariale, actualizate cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală. De asemenea, în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Justiției și a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, admițând acțiunea în contradictoriu cu Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova și dispunând obligarea acestora la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 20 august 2017 până la data de 31 decembrie 2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după data de 31 decembrie 2017, cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 și plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare. În consecință, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, Ministerul Justiției nu a fost obligat la emiterea vreunui ordin în litigiile la care reclamanta face referire, iar reclamanta nu s-a adresat cu nicio solicitare în acest sens către minister, hotărârile urmând a fi puse în executare de instanțele obligate. Criticile referitoare la soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la fondul cauzei sunt, de asemenea, nefondate. Astfel, reclamanta a solicitat Ministerului Justiției emiterea ordinului de salarizare corespunzător gradului de judecător de curte de apel, conform Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022. Ministerul Justiției a întocmit proiectul de ordin privind salarizarea reclamantei, ca urmare a promovării pe loc în gradul de judecător de curte de apel, proiect care a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar aceasta a emis ordinul conform celor solicitate de reclamantă, așa cum reiese din Ordinul nr. 571/I/17.03.2023 depus la dosarul instanței de fond. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de fond a respins în mod corect capătul 6 de cerere, respectiv obligarea Ministerului Justiției, a Tribunalului Dolj și a Curții de Apel Craiova la recalcularea indemnizației lunare prin raportare la VRS 605,225 RON și la coeficientul de multiplicare 19 și la repararea prejudiciului creat, constând în diferențele salariale, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, reținând că reclamanta deține deja două titluri executorii prin care au fost obligate instanțele la recalcularea și plata diferențelor salariale, exact în sensul solicitat de reclamantă, astfel că nu se poate pronunța un nou titlu executoriu asupra acelorași pretenții. După cum am s-a reținut și anterior, hotărârile judecătorești invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată au fost pronunțate în contradictoriu cu Tribunalul Dolj, respectiv Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, iar instanțele angajatoare au fost obligate la plata diferențelor salariate. Instanțele nu au dispus obligarea Ministerului Justiției la reîncadrarea reclamanților și emiterea vreunui ordin de salarizare, ci au obligat instanțele doar la plata diferențelor de drepturi salariale. Litigiile au fost de dreptul muncii, având ca obiect constatarea stării de discriminare și plata diferențelor salariale, hotărârile urmând a fi executate de instanțele angajatoare, care au atribuții cu privire la operațiunile de recalculare și plată a diferențelor de drepturi salariale. Nu în ultimul rând, nu poate fi primită nici alegația recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond nu ar fi analizat petitul privind drepturile ce derivă din recunoașterea în perioada de referință a gradului de judecător de curte de apel, în condițiile în care judecătorul fondului a constatat în mod expres că pe parcursul soluționării cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat la dosar Ordinul nr. x/I/17.03.2023, prin care arată că în perioada 01 ianuarie 2021 - 04 februarie 2021 reclamanta, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Dolj, coeficient 9,20, beneficiază de drepturile salariale în sumă totală de 28.223 RON, concluzionând în mod corect că, față de această situație, cererea cu privire la emiterea ordinului de salarizare prin care să se recunoască reclamantei în perioada de referință gradul de judecător de curte de apel a rămas fără obiect. În consecință, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat. II.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de perioada vizată, respectiv 01 ianuarie – 04 februarie 2021, precum și de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond", Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției. Având în vedere că dispozițiile legale invocate de recurentul-pârât în susținerea excepției au intrat în vigoare începând cu 16 decembrie 2022, iar perioada vizată pentru punerea în aplicare a Hotărârii CSM nr. 987/14.03.2022 vizează luna ianuarie a anului 2021, când obligația de emitere a ordinului de salarizare aparținea exclusiv Ministerului Justiției, în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-pârât justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, în conținutul cadrului procesual subiectiv trebuind să figureze și această autoritate publică. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât, ca nefondat.