ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2023

HOTĂRÂRE
03.10.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4268/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra contestației privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 07 septembrie 2023, Asocierea A., S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L. prin mandatar S.C. B. S.A. și prin administrator judiciar D. - Filiala București a formulat contestație privind tergiversarea procesului prin care a solicitat înlăturarea situației create prin nemotivarea sentinței nr. 151 din 15 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, contestația a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 08 septembrie 2023, sub număr de dosar nr. x/2017.

În motivarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 522 și următoarele din C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, deși instanța s-a pronunțat în dosarul nr. x/2017 la data de 05 mai 2023, până în prezent nu a fost motivată și comunicată sentința nr. 151/2023, prin care a fost soluționată cauza.

Consideră că prin neredactarea sentinței în termenul prevăzut de lege se aduce atingere dreptului său la un proces echitabil, cauza trebuind să fie soluționată într-un termen optim și previzibil.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației și înlăturarea situației care a provocat tergiversarea judecății în sensul redactării sentinței nr. 151/15.05.2023.

Examinând contestația de față, în raport de susținerile contestatorului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată, iar potrivit art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.:

"(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (…)"

Înalta Curte reține că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim și previzibil" în motivarea hotărârii trebuie luate în considerare elementele obiective, care țin de volumul de activitate al judecătorului redactor participă la mai multe ședințe de judecată în cadrul cărora îi sunt repartizate spre redactare zeci de hotărâri. De asemenea, prioritate la redactare au anumite hotărâri pronunțate în cauze care au caracter urgent potrivit legii și regulamentului instanțelor judecătorești.

Totodată, contestația privind tergiversarea procesului nu trebuie privită ca o posibilitate de sancționare a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care se constată că soluționarea cauzei a fost a amânată nejustificat și se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

Înalta Curte constată că, în speță, astfel cum rezultă din sistemul informatizat Ecris al Curții de Apel București, sentința civilă nr. 151/05.05.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost redactată la 19 septembrie 2023.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea Asocierea A., S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L. prin mandatar S.C. B. S.A. și prin administrator judiciar D. - Filiala București cu privire la dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Respinge contestația formulată de petenta Asocierea A., S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L. prin mandatar S.C. B. S.A. și prin administrator judiciar D. - Filiala București privind tergiversarea procesului împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 05 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată astăzi, 3 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2023
Ședința publică din data de 7 martie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 noiembrie 2022, A. S.R.L. a formulat contestație privind tergiversarea procesul
ÎCCJ 2023-01-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 28/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 decembrie 2022, A. a formulat contestație privind tergiversarea procesului p
ÎCCJ 2023-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Asupra contestației de față; Din examinarea actelor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios
ÎCCJ 2023-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3868/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de
ÎCCJ 2023-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4708/2023
Ședința publică din data de 19 octombrie 2023 Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 25 august 2023, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a fo
Sursă