ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4858/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, anularea Deciziei nr. 12123/22.12.2017, emisă în dosarul de daună x, cu număr unic x și admiterea cererii sale de plată a sumei de 72.738,36 RON ce a format obiectul dosarului, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1049 din 03 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-VECHE a admis în parte cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 și a obligat FGA la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36 RON, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 625 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretențiilor reclamantului.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentința civilă nr. 1049 din 03 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susținut că în mod netemeinic instanța de fond nu a obligat pârâtul să-l menționeze în noua decizie ce va fi emisă drept persoană îndreptățită în favoarea căreia să se realizeze plata sumei de 72.738,36 de RON, în condițiile în care prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că pe parcursul judecății a fost cel ce a achitat în integralitate terțului B. S.A. creditul restant al mamei sale ce decurgea din contractul nr. x/16.08.2010.

Prin neobligarea pârâtului la emiterea noii decizii de plată în favoarea sa prima instanță nu a observat prevederile art. 1596 lit. b) și ale art. 1596 lit. d) din Noul C. civ., referitoare la subrogația legală (de drept).

Astfel, recurentul - reclamant susține că a fost cel ce a plătit, pe de-o parte, în calitate de dobânditor prin moștenire al imobilului situat în mun. Craiova, str. x, se. 1, jud. Dolj fie, pe titularul creanței însoțite de o garanție reală imobiliară (ipotecă) asupra bunului respectiv, anume B. S.A., iar pe de altă parte, soldul aferent contractului de credit ipotecar nr. x din 13.08.2010 a reprezentat o datorie aferentă succesiunii mamei sale, datorie pe care recurentul a achitat-o către B. S.A. din fonduri proprii.

Fiind vorba de o subrogare legală a sa în drepturile terțului B. S.A., consideră că nu era nevoie de vreo altă formalitate impusă de lege pentru ca ea să opereze, nefiind nevoie de conceptarea în această cauză ori într-o cauză distinctă a B. S.A. în vederea recunoașterii intervenirii subrogării.

Mai arătă deopotrivă că înscrisurile depuse la dosar nu lasă loc de dubiu în ceea ce privește realitatea achitării integrale de către recurent a creditului restant aferent contractului nr. x/16.08.2010, din cuprinsul formularului de rambursare în avans a creditelor din 02.07.2018 și al foii de vărsământ nr. 63 301 din aceeași dată reieșind că plata a fost efectuată de recurent în exact același cont al mamei sale din cuprinsul contractului de credit nr. x din 13.08.2010, iar în urma plății soldul contului a devenit 0.

Oricum, în cazul celui mai mic dubiu cu privire la veridicitatea lor, aceste înscrisuri depuse în copie certificată în vederea dovedirii calității de persoană îndreptățită la plata sumei de 72.738,36 RON puteau fi prezentate și în original primei instanțe, pentru a dispărea orice suspiciune de afectare în vreun fel a intereselor terțului B. S.A., care nu era parte în proces.

Nefiind vorba de înscrisuri noi, respectivele acte pot fi înfățișate în original și în fața Înaltei Curți, potrivit art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., dacă instanța de recurs va aprecia necesar.

Într-o altă critică recurentul mai susține că, urmare a greșitei admiteri doar în parte a acțiunii sale, în mod netemeinic Curtea de Apel București a procedat la acordarea în favoarea sa doar a unei părți (aproximativ 1/2) din cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat la prima instanță.

Astfel, din totalul de 1.275 de RON al cheltuielilor de judecată suportate de mine (50 RON taxă timbru + 25 RON taxă I.N.M.L. + 1.200 RON onorariu avocațial) prima instanță a obligat pârâtul să îi achite doar 625 de RON cu acest titlu.

S-a dat astfel de către prima instanță preferință art. 453 alin, 2 din C. proc. civ. (vizând acordarea în parte a cheltuielilor de judecată), în locul art. 453 alin. (1) din același act normativ, așa cum consideră că ar fi trebuit.

Solicită astfel ca, în urma admiterii în totalitate a acțiunii sale, potrivit celor expuse anterior, să fie obligat pârâtul la plata integrală către recurent a sumei de 1.275 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței recurate, ca temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelul completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 25.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționarea recursului ce face obiectul judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate și a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept

Prin sentința nr. 9661/03.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x din data de 05.09.2016, reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma de 72.738,36 RON din disponibilitățile F.G.A., reprezentând soldul creditului ipotecar al mamei sale decedate, rambursat de reclamant către B. S.A., pe care debitoarea C. S.A. trebuia să îl acopere în caz de deces, în temeiul contractului de asigurare D. - pachet eVita nr. 5873 din 16.08.2010.

Prin Decizia nr. 12123/22.12.2017, adoptată în cadrul dosarului de daună nr. x, înregistrat la FGA sub nr. unic x, a fost respinsă cererea de plată a reclamantului, reținându-se - în raport de mențiunile din certificatul de deces al mamei reclamantului - că decesul a survenit și ca urmare a unei afecțiuni preexistente - neoplasm mamar drept - investigată, diagnosticată și pentru s-a acordat tratament de specialitate, ceea ce antrenează clauza de exonerare de răspundere din art. 5.1. al contractului de asigurare.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, reclamantul solicitând anularea Deciziei nr. 12123/22.12.2017 și admiterea cererii sale de plată a sumei de 72.738,36 RON, ce a format obiectul dosarului de daună AV/B3120 cu număr unic x instrumentat de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Prin sentința ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăți, instanța de fond a admis în parte cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, în sensul că a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 și a obligat FGA la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36 RON, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 625 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Deopotrivă, prima instanță a respins solicitarea reclamantului de a lămuri aspectul creditorului obligației de plată, reținând că acest aspect va fi soluționat de Fondul de Garantare a Asiguraților, în procedura administrativă, în considerarea faptului că, pe de o parte, această solicitare nu a fost formulată într-un cadru procesual adecvat, în contradictoriu și cu B. și, pe de altă parte, raportat și la motivul de respingere a cererii soluținate prin decizia ce fac obiectul judecății, anume exclusiv pentru incidența clauzei de exonerare.

Se constată că prin calea de atac exercitată și întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant și-a manifestat nemulțumirea față de soluția de respingere a cererii sale de a stabili și creditorul obligației de plată, fără a indica însă nici o normă legală interpretată sau aplicată greșit de instanța de fond.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În cadrul recursului, a susținut recurentul că, prin neobligarea pârâtului să emită noua decizie de plată în favoarea sa prima instanță nu a observat prevederile art. 15967 lit. b) din Noul C. civ., refetitoare la subrogarea legală, considerând că fiind vorba de o subrogare legală a sa în drepturile terțului B. S.A., nu era nevoia de vreo altă formalitate impusă de lege pentru ca ea să opereze, nefiind nevoie de conceptarea în aceatsă cauză ori într-o cauză distinctă a B. S.A. în vederea recunoaștereii intervenirii subrogării.

Această critică nu poate fi reținută de instanța de control judiciar raportat la obiectul judecății și la cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. ce prevede că " 2. Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Constatând că obiectul judecății, astfel cum a fost formulat prin acțiunea introductivă, doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat, respectiv doar cu Fondul de Garantare a Asiguraților, îl reprezintă anularea unui act administrativ, și anume a Deciziei FGA 12123/22.12.2017, instanța având, așadar, de verificat legalitatea acesteia, în condițiile în care, în cadrul acestei decizii s-a reținut un unic motiv de respingere a cererii de plată formulate de reclamantul A. și anume incidența clauzei de exonerare de răspundere prevăzută la art. 5.1 din contractul de asigurare, în mod corect judecătorul fondului a constatat că nu se poate stabili creditorul obligației de plată direct de către instanța de judecată în lipsa B..

Astfel, reținând nelegalitatea Deciziei, în considerarea faptului că nu este incidentă în cauză clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului și, subsecvent, constatând nelegalitatea refuzului FGA de aprobare a cererii de plată, exprimat prin decizia contestată, în mod legal, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) și 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 obligând pârâtul la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.737,36 RON, respingând restul pretențiilor reclamantului, respectiv solicitarea acestuia de a lămuri aspectul creditorului obligației de plată, respectiv creditorul de asigurare.

Din moment ce autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie și efectivă a acestui aspect, iar în prezenta cauză nu s-a solicitat și introducerea în proces a B. (cu privire la care pârâtul FGA susține că ar avea calitatea de creditor de asigurare), dat fiind motivul de respingere a cererii de plată reținut de FGA prin considerentele deciziei contestate, anume exclusiv prin raportare la dispozițiile art. 5.1 din Condițiile de Asigurare, în mod corect instanța de fond a reținut că în prezenta cauză nu se poate analiza acest aspect direct de către instanță, în lipsa B., instanța neputându-se substitui organului administrativ.

Așadar, cum în cauză, Fondul de Garantare a Asigurațior a respins cererea de plată depusă de reclamant doar prin raportare la dispozițiile art. 5.1 din Condițiile de Asigurare, fără a se face nicio referire la aspectul creditorului obligației de plată, respectiv a creditorului de asigurare, judicios instanța de fond a admis doar în parte cererea reclamantului, anulând decizia contestată și obligând autoritatea la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36, respingând solicitarea acestuia de a lămuri aspectul creditorului obligației de plată, pe considerentul că acesta nu se poate analiza direct de către instanță, în lipsa B. ((cu privire la care pârâtul FGA susține că ar avea calitatea de creditor de asigurare).

Chiar dacă dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speță, această situație nu se regăsește; aceasta întrucât pârâtul nu a determinat creditorul de asigurări/creditorului obligației de plată, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma reținerii incidenței clauzei de exonerare de răspundere prevăzută la art. 5.1 al contractului de asigurare. A proceda altfel și a analiza direct instanța acest aspect, în lipsa B., implică imixtiunea instanței de judecată în competența proprie pârâtului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată, dar și o încălcare a dreptului la apărare. Prin urmare, în mod legal judecătorul de primă jurisdicție a respins restul pretențiilor reclamantului, criticile acestuia pe acest aspect nefiind apte de a conduce la reformarea acestei soluții.

Nici criticile ce vizează acordarea parțială a cheltuielilor de judecată nu pot fi reținute, având în vedere faptul că instanța de fond, admițând doar în parte acțiunea reclamantului, a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabilit măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată."

Față de soluția ce a fost pronunțată, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) din același act normativ, cum eronat susține recurentul - reclamant, cererea sa nefiind admisă în totalitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 145 din 3 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.