ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1630/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 21 martie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac
Prin încheierea de ședință nr. 36 din 14 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu pârâtul Expertul Contabil B..
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat contestație în anulare, solicitând anularea deciziei.
Prin decizia civilă nr. 383 din 15 martie 2023, Curtea a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de A..
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs (intitulat apel), solicitând anularea hotărârii recurate, înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 12.04.2023.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, ținând cont și de prevederile art. 499 C. proc. civ.
Argumente de fapt și de drept relevante
Recurentului-reclamant i s-a pus în vedere, prin adresele instanței din 04.05.2023 și din 14.02.2024, obligația de a face dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. c) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Înalta Curte reține că, potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plătește anticipat și, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Or, deși s-a pus în vedere recurentului obligația timbrării recursului în mai multe rânduri, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței.
Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Prin urmare, având în vedere că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) și (3) și art. 197 C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 383 din 15 martie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 21 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.