ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2023

ÎCCJ, Decizia nr. 258/2023

HOTĂRÂRE
06.11.2023
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 258/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023

Asupra recursului constată:

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a constatat perimată cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea amenzii judiciare dispuse prin decizia nr. 3127 din 25 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs recurentul A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2023.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentului obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 02 octombrie 2023, comunicată recurentului la 04 octombrie 2023, autorului căii de atac i s-a pus în vedere să plătească și să depună la dosar dovada achitării acestei taxe.

Înalta Curte constată că recurentul nu s-a conformat dispoziției instanței, neachitând taxa judiciară de timbru pusă în sarcina sa și nici nu a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, respectiv de reexaminare a cuantumului sumei puse în vedere.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că recurentul nu și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 31 mai 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-06
1,00
ÎCCJ, Decizia nr. 260/2023
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din 28 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de
ÎCCJ 2023-11-06
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 259/2023
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin încheierea din 31 mai 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Ca
ÎCCJ 2023-11-06
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 251/2023
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 3275 din 07 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Îna
ÎCCJ 2024-02-12
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 32/2024
Ședința publică din data de 12 februarie 2024 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 3405 din 21 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, de Înalta
ÎCCJ 2023-01-16
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 7/2023
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2023 Asupra recursului constată: Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 1514 din 15 martie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Cu
Sursă