Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2024

HOTĂRÂRE
10.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 996/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 10 aprilie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 1050A din 19 septembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 404/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a I
ÎCCJ 2024-02-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2024
Ședința publică din data de 7 februarie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă î
ÎCCJ 2023-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 865/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la dat
ÎCCJ 2024-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 79/2024
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III a civilă sub
ÎCCJ 2024-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1096/2024
Ședința publică din data de 17 aprilie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă