Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2023
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2437/2023

HOTĂRÂRE
29.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2437/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Finanțelor, în nume propriu și în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei civile nr. 525A din 05 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva deciziei civile nr. 525A din 05 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 2380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-chemată în garanție S.C. B. S.A.. Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-14
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2682/2023
Ședința publică din data de 14 decembrie 2023 Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă
ÎCCJ 2023-10-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1757/2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 05 august 2021, sub nr. x/2021, recl
ÎCCJ 2023-12-07
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2543/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-
ÎCCJ 2023-11-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2012/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la
ÎCCJ 2023-12-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2485/2023
Ședința publică din data de 05 decembrie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă