ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1862/2022

Ședința publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea în parte a deciziei FGA nr. 16875/11.09.2018 și obligarea FGA să emită o decizie de aprobare a cererii de plată formulată de reclamant sau de a plăti direct către reclamant suma de 449.125 RON daune morale diferență față de valoarea acordată de FGA prin decizia atacată (16.875 RON), 1727,13 RON daune materiale față de valoarea acordată de FGA prin decizia atacată (1727,13 RON), penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere asupra despăgubirii totale începând cu data de 19.04.2016 și până la 16.02.2017; penalități de întârziere în sarcina FGA în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere asupra despăgubirii acordate de instanță, de la data de 11.09.2018 și până la data plății efective a diferenței de despăgubire; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2625 din 12 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că motivarea instantei de fond încalcă normele de drept material incidente în cauză. În esență, instanța de fond a reținut că nu este întemeiată acțiunea în anulare având în vedere că, sub aspectul culpei, "rezultă așadar o culpă de 50 % a reclamantului, așa cum în mod corect a avut în vedere și pârâtul" iar sub aspectul cuantumului daunelor morale "rezultă din decizia atacată că pârâtul a cuantificat daunele cu respectarea principiului proporționalității".

De asemenea, în privința penalităților de întârziere, recurentul apreciază că instanța de fond a realizat o greșită aplicare a legii, reținând că " Această situație nu trebuie confundată cu situația afirmată de partea reclamantă - aceea a stabilirii penalităților în sarcina FGA, dar nu ca sancțiune proprie FGA, ci ca sancțiune suportată de FGA ca urmare a neachitării de către a asigurător in termen a despăgubirii. Aceasta ar însemna că FGA ar prelua debitul asigurătorului, deci și culpa asiguratorului în neinstrumentarea dosarului de daună depus de victimă inițial la asiguratorul falit. Or), Legea nr. 213/2015 nu prevede preluarea tuturor datoriilor societății de asigurare si nu prevede posibilitatea plații penalitatilor/dobanzilor de întârziere de către F.G.A."

Recurentul a apreciat că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea materială în acest caz în condițiile în care a stabilit culpa conducatorilor auto în baza susținerilor pârâtului formulate pe calea întâmpinării și a obiecțiunilor la raportul de expertiză realizat în cauză. Este anormal ca instanța de judecată să înlăture probele din dosar pe motiv că sunt nefondate dar să își bazeze motivarea pe punctele de vedere ale uneia dintre parti.

A arătat, de asemenea, că nu am avut posibilitatea de a contesta procesul-verbal întocmit în cauză având în vedere că a suferit numeroase leziuni și a fost internat o perioadă lungă de timp în spital.

Chiar și în măsura în care ar exista o culpa comună, recurentul a susținut că trebuie stabilită intinderea acesteia, respectiv cine a creat starea de pericol și care erau posibilitățile de evitare a accidentului.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că exista o diferență semnificativă între dimensiunile autoutilitarei identificate de expert în raportul de expertiză și cele ale autoutilitarei prezentate de pârât.

În concluzie, instanta a aplicat în mod greșit legea în privința modului de stabilire a culpei în producerea accidentului fapt ce este inclus în motivul de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, se impune a se reține că instanța de fond nu a dispus completarea sau o nouă expertiză după cornunicarea actelor de la poliție, documente importante asupra carora expertul trebuia să își expună punctul de vedere, a înlăturat concluziile expertizei în favoarea punctului de vedere al uneia dintre părți, care în mod evident a fost formulat în mod subiectiv, a reținut trunchiat poziția pârâtului și a dat o interpretare personală, dar eronată acestor susțineri.

Recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea și la stabilirea cuantumului despăgubirilor întrucât niciunde în cuprinsul deciziei emise de FGA nu se face o referire concretă la criteriile și pragurile valorice avute în vedere la stabilirea despăgubirilor aferente daunelor morale, nefiind o procedură transparentă și concretă de stabilire a acestor valori. Nu se știe cum a ajuns FGA la suma de 450 RON/zi de ingrijire medicală, considerată ca justă pentru despagubire în condițiile în care nu se indică nicio modalitate de calcul sau jurisprudența avută în vedere.

Instanța de fond nu a avut în vedere dispozitiile art. 1385 și urmat. C. civ. -"Prejudicul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Recurentul a apreciat că se impune a se avea în vedere că despăgubirile acordate de intimată au avut la bază o stabilire netemeinică de către aceasta a culpei comune în producerea accidentului, cu toate că, în cauza de față, din probatoriul administrat reiese faptul ca vinovăția exclusivă aparține numitului B., astfel că daunele acordate de intimată au fost înjumătățite, în mod nelegal, în considerarea reținerii unei culpe comune de 50%.

În ceea ce privește daunele materiale, FGA a acordat doar jumătate din valoarea acestora având în vedere că s-a reținut o culpă comună. Având în vedere că din probatoriul administrat reiese că vinovat de producerea accidentului este, în mod exclusiv, numitul B., se impune majorarea acestor despăgubiri, până la nivelul sumei de 3.454,26 RON, dovedită cu documente justficative.

A considerat recurentul că și sub acest aspect instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, reținând că nu sunt îndeplinite dispozitiile art. 1535 C. civ. sau a Legii 213/2015, respectiv că FGA nu poate fi obligat la penalități. FGA este dator să achite penalități atât pentru neîndeplinirea obligațiilor proprii ale asiguratorului intrat în faliment cât și pentru neîndeplinirea obligațiilor proprii ale FGA.

De asmenea, recurentul a precizat că deși a solicitat pe calea cererii de despăgubire către FGA aceste sume, decizia emisă de FGA nici măcar nu analizează această chestiune.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul - reclamant A. anularea în parte a deciziei nr. 16875/11.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților.

Potrivit Deciziei nr. 16875/11.09.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 1727,13 RON daune materiale și suma de 16.875 RON daune morale. În rest, cererea de plată a fost respinsă. Potrivit motivării deciziei atacate, FGA a reținut incidența art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014; FGA a reținut că în urma accidentului auto din data de 13.08.2015, reclamantul a suferit vătămare corporală constând în: fractură deschisă de tip III A la nivelul femurului stâng condil extern cu deplasare, plagă suturată în alt serviciu, fractură avulsie platou tibial extern stâng cu fractură parcelară cap peroneu stang fara deplasare, plaga la nivelul regiunii palpebrale drepte, sutură în alt serviciu, excoriații antebraț și cot drept,excoriații multiple la nivelul coapsei drepte, entorsă radiocarpiană dreaptă, partea vătămată necesitând circa 75 de zile îngrijiri medicale, FGA stabilind acordarea unei sume de 450 RON pe zi de îngrijire medicală - total 33.750 RON daune morale. Potrivit deciziei FGA, pârâtul, la stabilirea daunelor morale a avut în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, leziunile suferite care nu au pus in pericol viata victimei, faptul că petentului nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, faptul că petentul nu a fost incadrat în grad de handicap, respectiv vindecarea a fost fără sechele morfo-funcționale.

Pentru daunele materiale din inscrisurile depuse FGA a constatat că suma este justificată în cuantum de 3.454,26 RON.

De asemenea, la stabilirea cuantumului despăgubirii, FGA a avut în vedere că, așa cum rezultă din procesele-verbale întocmite de organele de poliție pe numele celor doi conducători auto, culpa celor doi conducători auto este una comună, astfel că reclamantului i s-a stabilit în final jumătate din despăgubirile determinate in decizia FGA, respectiv suma de 1727,13 RON daune materiale și suma de 16.875 RON daune morale (total: 18.602,13 RON).

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Recurentul-reclamant a criticat prin cererea de recurs înlăturarea de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză. De asemenea, a criticat reținerea de către instanța de fond și de către Fondul de Garantare a Asiguraților a culpei comune în producerea accidentului de circulație, ceea ce a atras diminuarea cu 50% din suma stabilită cu titlu de daune.

Înalta Curte împărtășește concluziile instanței de fond sub aceste aspecte, în condițiile în care opinia primei instanței este susținută de probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs constând în înlăturarea raportului de expertiză întocmit în cauză, Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 264 C. proc. civ., conform cărora instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare (cum este cazul art. 270 sau 288 C . pr. civ.).

Or, cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară nu există prevederi legale care să îi confere în mod absolut o anumită putere doveditoare, situată deasupra tuturor celorlalte mijloace de probă, astfel încât judecătorul va aprecia asupra concluziilor raportului de expertiză prin raportare și la celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În speță, instanța de control judiciar apreciază că este motivată măsura de înlăturare a raportului de expertiză, judecătorul fondului constatând că situația reținută de către expert nu a fost confirmată de probele aflate la dosar, respectiv procesele-verbale de constatare a contravenției emise pe numele celor doi conducători auto coroborate cu planșa foto efectuata de organele de politie la fata locului și punctul de vedere, științific argumentat, prezentat de pârâtă ca obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto întocmit de expertul judiciar, dl C..

Astfel că, pe baza probelor aflate la dosar, în mod corect, s-a stabilit culpa comună a celor două persoane implicate în producerea accidentului, cu consecința diminuării cu 50% atât a despăgubirilor reprezentând daunele materiale, cât și a despăgubirilor privind daunele morale la care Fondul de Garantare a Asiguraților a apreciat că este îndreptățit recurentul - reclamant.

De asemenea, din motivarea căii de atac, rezultă că recurentul-reclamant este nemulțumit de interpretarea criteriilor determinante și de încadrarea despăgubirilor acordate pe un anumit prag valoric, aspecte ce se regăsesc în procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor (materiale și morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, în temeiul căreia a fost emisă decizia FGA contestată în cauză.

În concret, recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond nu au analizat prejudiciile suferite în urma accidentului rutier și efectele acestora asupra tuturor aspectelor vieții sale, respectiv nu a ținut cont de Raportul de expertiză medico-legală nr. x/16.04.2019. De asemenea, a susținut că nu rezultă modul în care FGA a ajuns la suma de 450 de RON/zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămări corporale, se au în vedere următoarele:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aliate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Rezultă că, daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanța să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Acest principiul se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei (aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție) o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale atât pârâtul, cât și prima instanță în mod corect au reținut aplicabilitatea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 referitoare la Procedura de soluționarea amiabilă a pretențiilor (materiale și morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese prin care au fost stabilite valorile medii care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale: - 494 RON/zi de îngrijiri medicale, în situația în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 60 de zile; - 413 RON/zi de îngrijiri medicale, în situația în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mare de 60 de zile.

Prin raportare la cuantumul valorilor medii, având în vedere consecințele pe care evenimentul rutier din data de 13.08.2015 le-a avut asupra recurentului-reclamant, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă că acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale, precum și faptul că leziunile suferite de către reclamant nu au pus în pericol viața acestuia, în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că Decizia F.G.A. nr. 16875/11.09.2018 a fost emisă cu respectarea valorilor medii, care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale, fiind stabilite despăgubiri de 450 de RON/zi de îngrijiri medicale, iar acordarea daunelor morale în cuantum de 16.875 RON este de natură să compenseze prejudiciul de ordin moral suferit de reclamant în urma accidentului.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere datorate de FGA, Înalta Curte constată că sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere, datorate de asigurătorul D. pentru neplata la timp a despăgubirilor, nu se înscriu în categoria creanțelor de asigurări și nu reprezintă o obligație legală de plată în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraților, astfel încât criticile de nelegalitate formulate de recurentă sunt nefondate.

Dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd că, în vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună si a creanțelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în categoria de creanțe de asigurări se includ "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare;".

De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 stabilesc rolul Fondului, respectiv:

"(3) Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5. (...)"

Din interpretarea normelor speciale cuprinse în Legea nr. 213/2015 rezultă că temeiul răspunderii Fondului nu îl constituie contractul de asigurare, ci, tocmai dispozițiile actului normativ menționat, în aplicarea cărora Fondul este ținut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăți ale indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, iar nu plăți ale daunelor interese moratorii, penalităților sau cheltuielilor de judecată, întrucât acestea sunt determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului, care nu a înțeles să-și execute obligațiile contractuale la termenul scadent.

În sprijinul acestei concluzii urmează a fi reținute și dispozițiile art. 1535 din C. civ. care prevăd că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu", sancțiunile în discuție constând în penalități de întârziere aplicabile asigurătorului pentru neplata la termen a unei despăgubiri.

Rezultă astfel în mod cert că raportul de drept civil existent între recurentul-reclamant și asigurătorul D. produce efecte numai între aceste părți, conform dispozițiilor art. 1280 din C. civ., iar raportul de drept administrativ este rezultatul îndeplinirii condițiilor cerute de legea specială în vigoare la data falimentului, respectiv Legea nr. 213/2015, care a abrogat Legea nr. 136/1995.

Cu alte cuvinte, activitatea Fondului este prevăzută prin Legea de organizare nr. 213/2015, respectiv Norma A.S.F. 16/2015, nefiindu-i aplicabile textele de lege ce erau aplicabile societăților de asigurare, respectiv cele referitoare la penalitățile de întârziere, întrucât acestea nu se referă la modalități de determinare a întinderii despăgubirii conform art. 16 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, nici Legea nr. 213/2015 și nici Norma A.S.F. nr. 16/2015 neprevăzând posibilitatea obligării Fondului la plata penalităților de întârziere în situația în care asigurătorul nu și-a îndeplinit obligațiile.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanței de fond nu este afectată de nelegalite, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2625/2019 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București veche, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2022.