ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1486/2023

Ședința publică din data de 3 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 11 august august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la pata sumei de 4.277.385 RON reprezentând diferența dintre valoarea de 6.515.769 RON - prețul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/12.01.2011 și valoarea de 2.238.384 RON reprezentând prețul pentru respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului teren în suprafață totală de 7.917 m.p. situat în str. x, Arator la Rotația I, Cluj Napoca, județul Cluj, actualizată cu indicele de inflație de la data emiterii titlului de conversie și până la data plății efective.

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlului de conversie și până la data plății.

La data de 3 decembrie 2021, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La data de 29 aprilie 2022, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat cerere de chemare în garanție a PFA A. și a numiților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., cerere respinsă ca tardiv formulată, prin încheierea de la termenul din 6 mai 2022.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 868 din 20 mai 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă; a respins acțiunea formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prescrisă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1938A din 15 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 868 din 20 mai 2022 a Tribunalului București, secția a V-a civilă; a anulat sentința civilă nr. 868 din 20 mai 2022 și, evocând fondul în apel, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1938A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 16 februarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 22 februarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. în raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a menționat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel; în rejudecare, a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, invocând incicdența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 9 și art. 269-271 C. proc. civ., situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 1241 C. civ., situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că prin cererea de chemare în judecată a indicat înscrisurile în raport de care a invocat incidența prevederilor art. 269-270

1

C. proc. civ., prin înscris înțelegând adresele cu referire la actele sau faptele juridice stricto sensu, făcute prin imprimare pe hârtie de către intimata-pârâtă și transmise Ministerului Finanțelor, relevante sub aspectul informațiilor pe care le dețin, necontestate anterioare ivirii litigiului, care oferă garanții de exactitate.

A precizat că înscrisul, prin forma și aparența sa exterioară, are înfățișarea unui act regulat întocmit de un agent public în limitele atribuției sale (funcționari ai intimatei-pârâte) și se bucură de prezumția de autenticitate și validitate, potrivit art. 1171 din vechiul C. civ. (art. 1241 noul C. civ.), până la proba contrară ce revine persoanei care contestă exactitatea sau autenticitatea acestuia.

Or, în prezenta cauză, persoana care ar fi putut contesta cele consemnate în actele care constituie probatoriul, cu precădere raportul de verificare și cel de-al doilea raport de evaluare, era intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restiturea Proprietăților, cea de la care emană, reprezentând înscrisuri autentice, în înțelesul art. 269 C. proc. civ., iar partea adversă nu a efectuat niciun demers care să indice intenția de a contesta actele întocmite de expertul verificator L./evaluator S.C. M. S.R.L. și transmise Ministerului Finanțelor spre valorificare.

Totodată, a precizat că intimata-pârâtă a fost cea care l-a înștiințat despre existența și întinderea prejudiciului reprezentat de diferența dintre valoarea stabilită de primul raport de expertiză și suma stabilită de expertiza efectuată de S.C. M. S.R.L. și i-a solicitat să întreprindă demersuri pentru recuperarea acestui prejudiciu.

Rezultă, astfel, că instanța de apel ar fi trebuit să țină seama de aceste înscrisuri, precum și de valoarea prejudiciului ce reiese din cuprinsul acestora, valoare ce le-a fost transmisă chiar prin actele emanate de la intimata-pârâtă, depuse la dosarul cauzei, în caz contrar decizia recurată este rezultatul încălcării art. 269-271 C. proc. civ., situație ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar și cu încălcarea art. 1241 C. civ., situație ce atrage motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la obiectul cererii de chemare în judecată, a precizat că în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse toate actele transmise de intimata-pârâtă, respectiv: raportul de evaluare nr. x/12.01.2011 întocmit în dosarul nr. x C. civ. de către PFA A.; raportul de verificare nr. x a raportului de evaluare nr. x/12.01.2022; raportul de evaluare întocmit de către S.C. M. S.R.L. la data de 28.11.2019; titlurile de conversie reprezentate de deciziile nr. 1476.1/24.05.2011, nr. 1476.2/24.05.2011, nr. 1476.3/24.05.2011, nr. 1476.4/24.05.2011, nr. 1476.5/24.05.2011, nr. 1476.5/24.05.2011, nr. 1476.6/24.05.2011, nr. 1476.7/24.05.2011, nr. 1475.1/24.05.2011, nr. 1475.2/24.05.2011, nr. 1475.3/24.05.2011, nr. 1896/10.06.2010 emise de pârâta A.N.R.P.; decizia nr. 9355/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; corespondența prin care A.N.R.P. a înaintat documentele în care se face referire expresă la dosarul nr. x C. civ. și la cuantumul sumei de recuperat, și anume 4.277.385 RON, reprezentând diferența dintre evaluarea inițială și cea finală.

Atât timp cât instanța de apel nu a ținut seama de înscrisurile pe care le-a depus la dosarul cauzei, în condițiile în care intimata-pârâtă A.N.R.P. nu le-a contestat și nu s-a înscris în fals împotriva acestora, rezultă că decizia recurată este și rezultatul încălcării principiului disponibilității, consfințit de art. 9 C. proc. civ., instanța de apel substituindu-se intimatei-pârâte și, practic, încuviințând o apărare pe care această parte nu a formulat-o, împrejurre ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 24 martie 2023, în termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietățilora depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, cu referire la istoricul litigiului, a susținut că motivele de recurs formulate de reclamant, prin prezentarea unei situații de fapt și de drept identice cu cea expusă în fața instanței de fond, nu sunt de natură a aduce noi argumente care să justifice temeinicia căii de atac.

A precizat că argumentele reclamantului sunt nefondate, hotărârea fiind suficient motivată și întocmită în conformitate cu prevederile art. 425 C. proc. civ., chiar dacă instanța de fond a respins excepția prescripției, judecata asupra fondului cauzei este una corectă fiind rezultatul analizei tuturor probelor de la dosar.

De asemenea, sunt nefondate susținerile reclamantului cu privire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 9 și art. 269-271 C. proc. civ., dar și încălcarea art. 1241 C. civ., ținând cont de intervalul lung de timp după care a înțeles reclamantul să invoce neregularitățile rapoartelor de evaluare și omologarea lor de A.N.R.P nu se poate stabili existența unei executări defectuoase din partea acesteia în condițiile în care reclamantul a acceptat executarea la acel moment, prin plățile făcute beneficiarilor deciziei nr. 9355/19.01.2011.

Cel prejudiciat trebuie să facă dovada condițiilor cerute de lege pentru antrenarea răspunderii pârâtei, caz în care sarcina probei revine reclamantului, conform dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Or, reclamantul nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului suferit, cum de altfel nu a dovedit nici vinovăția pârâtei, fapta ilicită, precum și legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat și fapta pârâtei.

Indiferent de momentul de început al termenului de prescripției, înainte sau după intrarea în vigoare a C. civ., dispozițiile legale prevăd aceeași soluție, termenul este de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 și art. 2517 C. civ., iar acesta curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958 și art. 2528 alin. (1) C. civ.

Raportându-se la decizia RIL nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata-pârâtă a menționat că termenul de prescripție a început să curgă în anul 2021 (adresa nr. x/18.01.2021) și nu de la data de 18 februarie 2020, nuanțând faptul că A.N.R.P. este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului, bugetul intimatei-pârâte fiind asigurat de Statul Român.

Recurentul-reclamant Statul Român, prin Ministrul Finanțelor, nu a depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 11 august 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 4 aprilie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 3 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ., precum și a celor ale art. 269-271 din același act normativ, recurentul-reclamant a susținut, sub un prim aspect, că înscrisurilor administrate de către acesta emană chiar de la pârâtă fiind întocmite anterior declanșării litigiului, ceea ce conduce la un înalt grad de credibilitate al acestora, iar sub un al doilea aspect, că înscrisurile administrate în cauză au forța probantă a unor înscrisuri autentice, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 269 C. proc. civ.

Criticile supuse analizei sunt nefondate.

Potrivit principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces.

Prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, regulă dezvoltată și în art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut.

Altfel spus, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea prin cererile și apărările formulate.

Dispozițiile art. 476 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept.

De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță - tantum devolutum quantum iudicatum.

Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității.

Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând art. 477 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care: "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Înalta Curte constată că această conduită a fost urmată de instanța de apel, iar dacă în urma raționamentului judiciar pe care l-a expus în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a ajuns la altă concluzie decât cea dezvoltată de recurentul-reclamant, nu înseamnă că s-a produs o încălcare a prevederii procesual civile mai sus enunțată câtă vreme analiza instanței s-a circumscris apărărilor așa cum au fost ele inserate în motivele deduse judecății apelului.

Din acest punct de vedere, se observă că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 4.277.385 RON și a dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective decurgând din angajarea răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii de către aceasta a faptei ilicite constând atât în întocmirea raportului de expertiză de către experții autorizați în calitate prepuși ai autorității, cât și în omologarea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a raportului de evaluare nr. x/12.01.2011, cu consecința prejudicierii bugetului de stat prin plata contravalorii unor despăgubiri mult peste valoarea reală de piață a proprietății imobiliare evaluate.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, reținând, în esență, că Statul, acționând prin Curtea de Conturi, ca organ abilitat să exercite în numele său controlul activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a cunoscut producerea pagubei prin supraevaluarea imobilului ce face obiectul prezentei cauzei și pe cel care răspunde de ea, cel mai târziu la data de 10 octombrie 2013, când Curtea de Conturi a emis decizia nr. 10, prin care a constatat neregulile privitoare la evaluarea imobilului ce face obiectul cauzei.

Criticile deduse judecății apelului au vizat aspecte ce țin de interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în materia prescripției dreptului la acțiune în ce privește momentul la care reclamantul ar fi avut posibilitatea să cunoască atât paguba, cât și cei responsabili de producerea acesteia, circumscris datei emiterii deciziei de despăgubire.

În considerarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, potrivit art. 479 din același act normativ, instanța de apel a considerat că norma legală care reglementează momentul de la care curge termenul de prescripție nu trebuie interpretată extensiv sau că la interpretarea acesteia prezintă relevanță relațiile de bună colaborare dintre instituțiile statului în condițiile în care Ministerul Finanțelor nu avea pârghiile legale necesare pentru a verifica și a stabili existența prejudiciului, iar plata propriu-zisă a sumelor din decizia emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu presupune că plătitorul cunoștea sau că ar fi trebuit să cunoască existența supraevaluării, cum în mod eronat a apreciat prima instanță.

Totodată, a reținut că până la momentul stabilirii existenței supraevaluării, în urma reevaluării imobilului la data de 28.11.2019, adusă la cunostința Ministerului Finanțelor, prin adresa nr. x/18.02.2020, nu se putea considera de către Stat sau reprezentantul acestuia că a existat o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, cu atât mai mult cu cât decizia Curții de Conturi a fost atacată în instanță de persoana juridică ce a făcut obiectul controlului, iar sentința civilă nr. 2767/17.10.2014, chiar executorie, nu stabilește existența prejudiciului, nici câtimea acestuia, astfel că nu poate constitui momentul obiectiv de la care Statul ar fi putut cunoaște aceste aspecte.

În consecință, apreciind că soluția primei instanțe de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este nelegală, ținând cont că reclamantul avea posibilitatea de a cunoaște existența prejudiciului cel mai devreme în data de 10.08.2020, instanța de apel a admis apelul, a anulat sentința atacată și a procedat la rejudecarea fondului raportului juridic ce a presupus verificarea întrunirii condițiilor cerute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei în legătură cu faptele prepușilor (membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și expertul care a efectuat expertiza în anul 2009).

În acest sens, a reținut existența faptelor ilicite deduse judecății concretizate în întocmirea în anul 2011 de către expert a raportului de evaluare cu nerespectarea normelor edicate pentru evaluare și avizarea de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a raportului de evaluare care nu respectă standardele internaționale de evaluare, aceștia din urmă în calitate de prepuși ai pârâtei.

Cu privire la raportul între Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și expertul, care a efectuat expertiza în anul 2009, a apreciat că acesta a fost de natură contractuală.

Totodată, procedând la analiza comparativă a celor două rapoarte de evaluare atașate cererii de chemare în judecată (cel întocmit în anul 2011 de către expertul A. și cel întocmit în anul 2019 de către S.C. M. S.R.L.), instanța de apel a conchis că metoda comparației directe, permisă de standardele internaționale de evaluare, a fost realizată în mod greșit, prin utilizarea unor oferte de vânzare publicate în mediul online, preluate în mod aleatoriu, nu a unor comparabile care să reprezinte vânzări efective a unor bunuri similare, ce nu fac dovada existenței prejudiciului cauzat prin supraevaluarea imobilului, respingând, astfel, acțiunea, ca neîntemeiată.

Așadar, în fundamentarea soluției, instanța de apel a procedat la analiza valenței probatorii a înscrisurilor administrate de către reclamant, ce se circumscrie prevederilor art. 264 C. proc. civ., care conferă judecătorului dreptul de a aprecia asupra probatoriului administrat, operațiune care se realizează ulterior închiderii dezbaterilor, în vederea determinării puterii probante și valorii fiecărei probe în parte, precum și a tuturor probelor împreună.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a criticat soluția instanței de apel relativ la modul de interpretare a probelor, fiind nemulțumit de maniera în care aceasta a statuat asupra cererii în pretenții pe care a formulat-o împotriva intimate-pârâte, arătând că raportat la starea de fapt, probele administrate și puterea lor doveditoare acțiunea formulată a fost în mod eronat respinsă.

Or, modul de apreciere a probelor și stabilirea elementelor de fapt ale cauzei constituie atributul exclusiv al instanței devolutive, reprezentând aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate și excedează controlului judiciar ce poate fi realizat în recurs.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea casării unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-reclamant a susținut aplicarea greșită a prevederilor art. 1241 C. civ., însă în expunerea de motive a valorificat aceleași critici subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește modalitatea de evaluare și interpretare a probatoriului de către instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că, pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca din modul în care este redactată hotărârea să nu se poată determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată ori ca instanța să recurgă la textele de lege aplicabile speței, dar fie să le încalce, în spiritul sau litera lor, fie să le aplice greșit (de ex: instanța aplică o normă generală, nesocotind existența normei speciale, aplică o normă care nu este incidentă în speță, dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt).

În toate situațiile, însă, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se verifică prin raportare la situația de fapt pe deplin stabilită de către instanța de apel și care nu mai poate fi schimbată în etapa procesuală a recursului, având în vedere caracterul extraordinar al acestei căi de atac, care se exercită doar pentru motive de nelegalitate, nu de netemeinicie a hotărârii atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1938A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 1938A din 15 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2023.