ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1501/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 16 martie 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat reexaminarea încheierii civile din 31 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fisca, prin încheierea nr. 58 din 17 martie 2022, a admis excepția netimbrării cererii de reexaminare formulată de reclamant, invocată din oficiu, și, în consecință, a anulat această cerere ca netimbrată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac exercitate așa cum a fost formulată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului, conform art. 248 din C. proc. civ.
Regularitatea promovării căii de atac
Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.
Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."
Înalta Curte constată că, deși recurentului-reclamant i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 RON, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovada de primire a procedurii de citare, acesta nu și-a îndeplinit respectiva obligație legală.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 58 din 17 martie 2022 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.