ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 335/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei B. la plata sumei de 100.000.000 euro și a pârâtului Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova la plata sumei de 50.000.000 euro. La data de 05 decembrie 2017, pârâta B., în temeiul art. 72 și urm. C. proc. civ. raportat la art. 67-68 din Legea nr. 95/2006, a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. C. S.A. Prin sentința civilă nr. 29 din 27 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare a reclamantei A.. Prin încheierea din 09 martie 2018, Tribunalul Dolj, secția I civilă a luat act de soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018 și a înaintat dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Dolj spre judecată la Tribunalul Olt. Prin sentința nr. 159 din 28 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția inadmisibilității și excepția tardivității acțiunii; a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chematul în garanție S.C. C. S.A., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plată către pârâta B. a sumei de 1.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus. Prin decizia nr. 2501 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 159 din 28 martie 2019 pronunțate Tribunalului Olt în dosarul nr. x/2017; a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința nr. 235 din 31 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova; a respins, ca lipsită de obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chemata în garanție S.C. C. S.A.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a amânat pronunțarea în cauză la data de 08 martie 2022, pentru depunerea de concluzii scrise la dosar. Prin decizia nr. 79 din 08 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 235 din 31 martie 2021 a Tribunalului Olt, secția I civilă; a respins cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2022 și a deciziei nr. 79 din 08 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A.. Recursul declarat de reclamantă a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței și a deciziei, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la curtea de apel, în vederea administrării probelor care au reieșit din dezbateri în faza apelului, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței și a deciziei, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., raportându-se la art. 6 din C.E.D.O., jurisprundența instanței europene (cauza Albina c. României, cauza Gheorghe c. României), art. 22 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a analizat parțial criticile aduse hotărârii primei instanțe, ceea ce echivalează cu nulitatea hotărârii. A susținut că încercarea instanței de apel de a argumenta că probele solicitate de recurentă în faza apelului nu pot fi primite în integralitatea lor, întrucât nu au fost cerute în motivele de apel sau au fost cerute tardiv, nu își găsesc suport legal, făcând trimitere la decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. proc. civ., prin care s-a statuat că "în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea". Interpretarea dată de instanța supremă conceptului de "probe noi" este una care poate fi acceptată din punct de vedere doctrinar doar în lumina principiului celor două grade de jurisdicție, care, totuși, nu este de ordin constituțional; folosirea probelor noi în apel nu ar putea trece peste limitele devoluțiunii impuse de art. 478 alin. (1) C. proc. civ., text ce nu permite schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, iar alin. (2) al aceluiași text de lege nu permite schimbarea în apel a calității părților, a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată. A precizat că la termenele din 02 noiembrie 2021 și 26 noiembrie 2021, a solicitat noi probe care au reieșit din dezbateri, însă instanța le-a apreciat ca tardive, ceea ce în lumina textelor legale menționate este greșit. Deși prin încheierile de ședință de la termenele arătate, se amintește de respingerea probelor, în cuprinsul hotărârii nu se găsesc aceste argumente, context care relevă lipsa rolului activ al instanței de control sub aspectul neanalizării criticilor ce vizau nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond decât parțial, hotărârea dată în apel fiind lovită de nulitate. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel a apreciat că nu se impunea administrarea probei cu înscrisuri - acordul pacientului/aparținătorului legal la măsura contenției existând deja acordul informat al pacientului la toate măsurile medicale ce vor urma internării în spital. Această cerință trebuia interpretată în sensul că foaia clinică la care a făcut referire este reprezentată în realitate de fișa individuală de contenție care este document separat de foaia de observație generală, iar această fișă este însoțită în mod obligatoriu de consimțământul contenție semnat de pacient ori de aparținătorul legal. Acest act este unul ce derivă din lege fiind reglementat de dispozițiile 8, 9 și 10 din OMS 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002. A anexat spre observarea instanței model după acest consimțământ contenție eliberat de Spitalul Orășenesc Hârșova în care sunt trecute dispozițiile legale amintite. În opinia recurentei, consimțământul contenție este diferit de consimțământul informat ce se găsește la dosar, solicitând în cadrul probei cu înscrisuri emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru a comunica dacă numitului D. i s-a întocmit fișa individuală de contenție și dacă a existat consimțământul contenție semnat de pacient ori de aparținătorul legal. Totodată, a solicitat a se depune opinia avizată a unui medic în specialitatea cardiologie, pentru considerentele arătate în încheierea din 22 februarie 2022 . Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2022, apărătorul recurentei-reclamante, domnul avocat E., a solicitat comunicarea electronică a actelor de procedură (prin e-mail). Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 07 iulie 2022,prin poștă, în termenul legal, intimata-părâtă B. a solicitat, în principal, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 235 din 21 martie 2021 a Tribunalului Olt și a deciziei nr. 79 din 08 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În susținea excepției nulității recursului, a arătat că motivele deduse judecății nu se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind motive de netemeinicie care au fost supuse analizei instanței de apel, iar instanța de recurs nu poate cenzura starea de fapt stabilită prin hotărârea atacată și nu poate reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la starea de drept din cauză. Totodată, a precizat că prin motivele de recurs se reiau aceleași susțineri care au fost supuse cenzurii instanței de apel și, în plus, s-a invocat respingerea unor probe solicitate în apel, necesitatea administrării lor rezultând din dezbateri. Prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2022, aceeași parte a arătat că este de acord ca, în situația în care recursul va fi admis în principiu, să fie soluționat de completul de filtru, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la data de 14 iulie 2022, prin poștă electronică, în termenul legal, intimatul-pârât Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei atacate. Răspunsul la întâmpinare. Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din01 noiembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2022 și a deciziei nr. 79 din 08 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 28 februarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul privește și încheierea de ședință din data de 22 februarie 2022 prin care s-a amânat pronunțarea în cauză la data de 08 martie 2022, Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, ICCJ reține caracterul nefondat al acestuia. Înalta Curte constată că în cauză nu se verifică motivul de recurs evocat, potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conține motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Potrivit art. 425 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În conformitate cu aceste dispoziții imperative, instanța este obligată să precizeze motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe direct cele constatate și dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, iar dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. obligă judecătorii să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, exigențe îndeplinite în cauză, din acest punct de vedere. În practica judiciară, s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Astfel, nu pot fi primite susținerile privind o eventuală analiză parțială, de către instanța de apel, a criticilor aduse hotărârii primei instanțe, așa cum acreditează recurenta. Cum dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar, se constată că decizia recurată respectă exigențele art. 425 C. proc. civ. Modalitatea de redactare a considerentelor decizie recurate nu echivalează cu o motivare insuficientă, așa cum susține recurenta, întrucât se redă raționamentul instanței prin care se ajunge la concluzia în sensul că, lipsind condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a mai susținut că încercarea instanței de apel de a argumenta că probele solicitate de recurentă în faza apelului nu pot fi primite în integralitatea lor, întrucât nu au fost cerute prin motivele de apel sau au fost cerute tardiv, nu are suport legal, susțineri ce nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, deoarece aceste argumente ale instanței nu echivalează cu motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate. Motivarea hotărârii este, deci, necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Aceasta trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză, să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. De asemenea, motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii. Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument. Drept urmare, se vor respinge și susținerile recurentei care susține că, deși prin încheierile de ședință, se reține soluția de respingere a probelor, în cuprinsul hotărârii nu se mai regăsesc aceste argumente, ceea ce ar releva lipsa rolului activ al instanței de control sub aspectul neanalizării criticilor ce vizau nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond decât parțial. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se învederează de către recurent că instanța de apel greșit a apreciat asupra unor probe, că instanța trebuia să interpreteze probele administrate în altă modalitate, că acel consimțământ contenție semnat de pacient ori de aparținătorul legal este un act ce derivă din lege, fiind reglementat de dispozițiile 8, 9 și 10 din OMS nr. 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, critici ce nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Deși se acreditează ideea că hotărârea recurată ar fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8, art. 9 și art. 10 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, recurenta nu justifică în mod concret în ce constă eronata aplicare. De altfel, instanța de apel, în contextul operațiunii de aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente, a conchis în mod just că acel consimțământ informat din data de 11.10.2016 este unul valabil, neexistând indicii că, la momentul semnării sale, pacientul ar fi fost în imposibilitatea exprimării unui astfel de consimțământ. De asemenea, în mod just se constată că nu era necesar și consimțământul reclamantei cu privire la măsura contenționării, deci că lipsa acestuia nu îmbracă forma unei culpe medicale susceptibilă a atrage răspunderea pârâților, în condițiile în care nici nu s-a reținut existența unei legături de cauzalitate între contenție și decesul pacientului. Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei privind diferențele dintre consimțământul contenție și consimțământul informat, sau solicitările privind emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova pentru a comunica dacă numitului D. i s-a întocmit fișa individuală de contenție și dacă a existat consimțământul contenție semnat de pacient ori de aparținătorul legal, criticile formulate de recurentă fiind susțineri de fapt. Or, nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, aspectele privind situația de fapt sau cele care vizează modul de apreciere a probelor. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. De asemenea, criticile privind stabilirea situației de fapt nu se convertesc în niciun motiv de nelegalitate, și nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului. Prin urmare, având în vedere că aceste susțineri de fapt, formulate prin cererea de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 22 februarie 2022 și a deciziei nr. 79 din data de 8 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.