ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea acestora la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect refuz soluționare cerere.

Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 82 din 23 februarie 2022, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății, excepția de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâtul Guvernul României și excepția lipsei de obiect invocată de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a obligat pârâții să asigure acesteia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) până la soluționarea litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2022

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României,

Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ș Ministerul Sănătății.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâtul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurentul a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea față de Guvernul României și a admis acțiunea față de această autoritate, făcând trimitere la atribuțiile și competențele instituțiilor chemate în judecată.

În concluzie, a apreciat că, în fapt, Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe directe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat, această instituție nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă, neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia.

3.2. În susținerea recursului, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

Astfel, a arătat că medicamentul în litigiu a fost autorizat prin procedura centralizată, conform Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, de către Agenția Europeană a Medicamentului numai pentru indicațiile terapeutice prevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului Bevacizumab (denumire comercială Avastin). Utilizarea în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată de dreptul Uniunii Europene.

Așadar, prescrierea și administrarea medicamentului în litigiu pentru indicații neacoperite de autorizația sa de introducere pe piață, aduc atingere efectului util al Directivei 89/105 și al Directivei 2001/83, precum și competențelor atribuite Uniunii Europene în temeiul procedurii centralizate instituite prin Regulamentul 726/2004.

Conform art. 6 alin. (1) din Directiva menționată (2001/83), niciun medicament nu poate fi introdus pe piața unui stat membru dacă nu a fost emisă o autorizație de punere pe piață de către autoritățile competente din respectivul stat membru, sau dacă nu a fost acordată o autorizație de conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004.

În continuare, a arătat, contrar celor reținute de prima instanță, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.: existența în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins vătămat și, respectiv, neprejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la prima condiție, existența în favoarea reclamantei a unei aparențe a dreptului pretins, a arătat că nu este îndeplinită.

În cauză, nu au fost respectate condițiile obligatorii pentru aprobarea și decontarea acestui medicament din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, întrucât, potrivit Ordinului nr. 564/499/2021, nu poate fi prescris pentru afecțiunea de care suferă partea, ci doar pentru alte afecțiuni.

Indicațiile medicamentului Avastin sunt menționate în rezumatul caracteristicilor acestuia, astfel cum au fost autorizate de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Or, prima instanță a ignorat faptul că pentru afecțiunea de care suferă intimata medicamentul în litigiu nu poate fi acordat și decontat în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, motivat de faptul că acest medicament este inclus în Lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, însă pentru alte afecțiuni (indicații terapeutice), nu și pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă.

Atâta timp cât deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a solicitat Agenției Europene a Medicamentului și nici Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale autorizarea indicației de Glioblastom, această indicație nu poate fi inclusă în protocolul terapeutic al medicamentului Avastin și, prin urmare, nu poate fi decontat pentru această indicație.

În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a reținut că există o pasivitate a autorităților publice, în condițiile în care medicamentul nu poate fi suspus procesului de autorizare și evaluare, neputându-se iniția din oficiu procedura de evaluare pentru extinderea indicațiilor terapeutice și la afecțiunea de care suferă intimata.

A precizat recurenta-pârâtă că, pentru tratarea afecțiunii de care suferă intimata-reclamantă, există alternativă terapeutică decontată în regim de compensare 100% de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv DCI-ul Temozolomidum (denumire comercială Temodal).

Or, prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor se realizează potrivit legislației în domeniul programelor naționale de sănătate și protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul comun al ministerului sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

În cazul acestui medicament, medicul avea obligația să informeze pacientul cu privire la faptul că medicamentul nu face parte din pachetul de bază acordat asiguraților, că pacientul nu poate avea o speranță legitimă cu privire la decontarea acestui medicament și că acesta urmează să achite din resurse proprii contravaloarea medicamentului, potrivit art. 248 alin. (1) lit. f), i) și l) din Legea nr. 95/2006.

Totodată, judecătorul fondului nu a reținut un aspect important, și anume că, pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație terapeutică în Lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, trebuie supus mecanismului de autorizare și, ulterior, mecanismului de evaluare de către deținătorul de autorizație de punere pe piață sau de reprezentantul legal al acestuia, conform art. 704 și 706 din Legea nr. 95/2006 și dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014.

A mai precizat recurenta că medicamentul Avastin se regăsește în H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, la poziția 42 din cadrul Secțiunii C2 - DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc. "P3: Programul național de oncologie" și prezintă marcajul (****).

Pentru asigurarea și acordarea către intimatul-reclamant a medicamentului în litigiu ar fi trebuit ca acesta să aibă o indicație terapeutică autorizată prin decizie emisă de către ANMDM, la solicitarea scrisă a deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului, și ar fi trebuit ca indicația terapeutică pentru medicament să fie inclusă în Protocolul prevăzut de Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, prescripțiile medicale decontate se eliberează numai de către medicii care sunt în contract cu casa de asigurări de sănătate.

Decizia de solicitare a evaluării unui nou medicament în vederea includerii acestuia în Lista/Protocolul prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 nu este una limitativă la nivelul autorităților publice pârâte, ci presupune demersul exclusiv al unei persoane juridice de drept privat, respectiv al deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului. Prima instanță a ignorat imposibilitatea legală de acordare a medicamentului în cadrul sistemului de asigurări de sănătate.

Așa fiind, a apreciat că punerea în executare a sentinței atacate excede cadrului legal în limitele căruia se realizează acordarea medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Referitor la cea de-a doua condiție, neprejudecarea fondului, de asemenea a apreciat că nu este îndeplinită.

În cadrul ordonanței președințiale judecătorul are dreptul de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, însă nu se va putea pronunța asupra valabilității unui act sau, în speță, asupra obligării CNAS de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamant pentru care nu există temei legal de decontare pentru motivele arătate.

Instanța are posibilitatea de a examina chiar și actele înfățișate de părți, fără a aprecia asupra valabilității acestora, întrucât o atare cercetare este posibilă numai cu ocazia unei judecăți în fond, numai în cadrul unui litigiu pe calea dreptului comun putându-se tranșa fondul raporturilor juridice între părți.

Solicitarea din prezenta acțiune, întemeiată pe art. 997 din C. proc. civ., presupune, implicit, ca instanța să constate, la nivel de aparență, refuzul nejustificat al autorităților de a modifica sau completa cadrul normativ care reglementează prescrierea și administrarea medicamentului Bevacizumabum, ceea ce antamează fondul cauzei.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, întrucât analiza necesară soluționării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.3. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a invocat motivele de casare prevăzut de prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că Agenția are calitate procesuală pasivă fără a avea în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă în mod evident că între atribuțiile acestei instituții nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din

C. proc. civ., recurenta a arătat că sentința atacată cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată, întrucât prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și alin. (3) din Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare, deși este evident că Agenția nu are atribuții în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci în verificarea, omologarea și evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piața a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă.

Raportat la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia părții, contrar celor reținute de prima instanță, cererea de ordonanță președințială nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Astfel, față de obiectul cererii, a apreciat că intimata-reclamantă nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, pentru că nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat conform art. 231 și 232 din Legea 95/2006 privind refoma în domeniul sănătății, în calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația glioblastom, de care poate beneficia reclamanta în calitate de asigurat, acesta neîndeplinind una dintre condițiile legale, respectiv nu există această indicație terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului, utilizarea acestuia fiind off-Iabel.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanță președințială prima instanță a recunoscut intimatei-reclamante dreptul la un medicament care nu are indicația terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului la nivel național și european.

Pentru medicamentul Avastin, indicația terapeutică gliobiastom a fost emisă Decizia președintelui ANMDMR nr. 1443/20.10.2021, or, în aceste condiții autoritatea și~a îndeplinit atribuțiile.

Totodată, recurenta a arătat că sentința atacată nu corespunde realității cauzei, având în vedere că pentru a putea fi inclus în lista de decontare cu indicația terapeutică medicamentul trebuie să fie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației, printr-o cerere însoțită de documentația prevăzută de Anexa 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Prin urmare, în cauză nu se poate reține o pasivitate a pârâtei, întrucât deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus o cerere de evaluare în condițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 816/2014, iar produsul nu îndeplinește două dintre criteriile de evaluare, respectiv nu are autorizație de punere pe piață pentru indicația glioblastom, care are drept consecință lipsa prețului aprobat de Ministerul Sănătății, și lipsesc rapoartele de evaluare a tehnologiilor medicale, realizate de către agențiile autorizate din Franța, Marea Britanie si Germania.

Totodată, apreciază că prin admiterea cererii intimatei-reclamante prima instanță a depășit competența conferită puterii judecătorești, în lipsa respectivei evaluări și doar în urma căreia să obțină punctajul corespunzător pentru includerea condiționată sau necondiționată, nici un medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă.

Se susține că potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman și includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate. În privința medicamentelor nu le este îngrădită statelor membre ale UE, libertatea de a controla oferta sau consumul, de a stabili prețuri maximale sau de a condiționa compensarea medicamentelor.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 din Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să includă medicamentul în cauză într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din România și adniterea excepției lipsei de obiect a acțiunii în contradictoriu cu Agenția, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială.

3.4. Prin calea de atac exercitată, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.,

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că motivarea primei instanțe este insuficientă, întemeiată pe o parte din prevederile legale incidente, fără a le aplica, în concret, la situația de fapt, existând astfel contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

În esență, a arătat că prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității și lipsei de obiect invocate de pârâți, or, calitatea procesuală a ministerului nu poate fi decât din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologice, ca program național curativ, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 această autoritate nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, Casa Națională de Asigurări de Sănătate administrând și gestionând sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 276 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv recurentul a reiterat criticile asupra soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive și a făcut trimitere la prevederile art. 241 din Legea nr. 95/2006, ce reglementează situația medicamentelor cuprinse în listă, și nu a medicamentelor care nu sunt incluse în listă și care pot fi acordate asiguraților, or, obiectul prezentului dosar îl constituie acordarea medicamentului în regim de compensare 100%, și nu modificarea listei pentru extinderea indicațiilor așa cum motivează instanța.

A apreciat astfel că, în acțiunea având ca obiect ordonanță președințială, pârâții nu au temei legal să finanțeze programele naționale curative din care face parte și programul național de boli oncologice, afecțiunea de care suferă reclamantul fiind boală oncologică.

Așadar, Ministerul Sănătății, alături de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României, este parte în procesul de evaluare și includere în listă a unui medicament și are calitate procesuală pasivă numai în acțiunea de fond, având ca obiect includerea în listă a medicamentului și nu în procesul de decontare a medicmanetelor care aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

În concluzie, recurentul a făcut trimitere și la Ordinul Ministerului Sănătății nr.

861/2014, care prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România, și a arătat că prima instanță face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că ministerul nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%, motivarea în privința excepției referindu-se la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, în lipsa argumentelor în raport cu obiectul cauzei de față.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținutul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Astfel, cu referire la cerința privind existența aparenței de drept în favoarea reclamantei, a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ aplicabil în cauză și din care reiese clar că nu este îndeplinită această condiție.

În analiza existenței/inexistenței aparentei de drept în favoarea reclamantului respectiv dreptul de a i se deconta un medicament în regim de compensare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și daca are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, a apreciat că reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, întrucât nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acțiune, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

În conformitate cu prevederile art. 232 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În temeiul acestui text de lege a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia recurentului, dispoziția primei instanțe prin care a obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul solicitat contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum prevede art. 56 din Legea nr. 95/2006, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de OMS/CNAS nr. 1301/500/2008.

Prin O.U.G. nr. 23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății, a fost reglementată modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, iar în aplicarea acestor prevederi, a fost aprobat Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului Avastin, diagnosticul "glioblastom" nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Medicamentul Avastin, conform rezultatului caracteristicilor produsului, este autorizat pentru indicațiile terapeutice pentru alte tipuri de cancer, altul decât cel cu care a fost diagnosticat reclamanta, neavând indicație terapeutică pentru glioblastom.

Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei numai după ce aceasta este prezentată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens.

Așadar, potrivit prevederilor Ordinului nr. 861/2014, numai deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentului pot solicita parcurgerea procedurii în vederea includerii unui medicament în Listă.

Așa fiind, a precizat că utilizarea medicamentului Bevacizumab (Avastin) în glioblastom se face off-Iabel, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național de ANMDMR si la nivel European de Agenția Europeană a Medicamentului.

Cu privire la neprejudecarea fondului, a arătat că prima instanță a recunoscut reclamantului dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național, indicație care nu este prevăzută nici în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Bevacizumab (Avastin), făcând abstracție de cadrul legal referitor la asigurările de sănătate, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, invocând jurisprudența în materie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de Guvernul României, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Guvernul României Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului formulat de pârâtul Guvernul României, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susținerile recurentului-pârât nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acesta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt și apărările invocate în fața primei instanțe, legate de atribuțiile și competențele fiecărei instituții chemate în judecată, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.

Recurentul-pârât nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că prima instanță a admis în mod eronat acțiunea față de instituție.

Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conținutul cererii de recurs.

Înalta Cure reamintește că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești atacate, așadar, instanța de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursurile pârâților Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Ministerul Sănătății

Intimata–reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab, (denumire comercială Avastin), până la soluționarea definitivă până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect refuz soluționare cerere.

Curtea de Apel Timișoara a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității ordonanței președințiale, lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepției lipsei de obiect.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a obligat pârâții să asigure acesteia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, medicamentul Bevacizumab (denumire comercială Avastin) până la soluționarea litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2022 al aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivele de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși pârâții invocă neanalizarea unor prevederi legale, contradicții între acestea în raport cu soluția pronunțată sau fac referire în mod formal la aceste dispoziții, în realitate se invocă aplicarea greșită a respectivelor norme, așa încât criticile urmează să fie analizate din această perspectivă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost pronunțată în limitele atribuțiilor puterii judecătorești și cu respectarea regulilor de procedură, atât în privința excepțiilor invocate, cât și în privința fondului cauzei.

1.2. Referitor la criticile recurenților subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată, de asemenea, că nu pot fi primite.

1.2.1. Criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților sunt nefondate.

Din această perspectivă sunt relevante următoarele prevederi din Legea nr. 95/2006:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 arată că:

"(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispune că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)

(5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Potrivit prevederilor art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, se eliberează de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, temei reținut în mod corect de prima instanță și suficient pentru a conferi legitimare procesuală recurenților, în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ. care definește calitatea procesuală.

Totodată, conform dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 95/2006, Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010.

Se reține că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile din Legea nr. 95/2006, aceste autorități publice sunt implicate în procesul de elaborare a listei referitoare la medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Guvernul României se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a acestor autorități este pe deplin justificată.

Altfel spus, în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind împărțită între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care adoptă hotărârea de aprobare a listei. Pe baza listei aprobate, structurilor Casei le revine competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective.

Totodată, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată: "Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate."

De asemenea, prevederile art. 280 din Legea nr. 95/2006, stabilesc la alin. (1) lit. i) că: "(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate".

În temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, "(2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin."

Potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014: "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere;"

Având în vedere dispozițiile legale menționate, se constată că în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicațiile corespunzătoare și a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate toate instituțiile pârâte, astfel încât acestea au calitate procesuală pasivă în cauza de față, în care nu se analizează pe fond obligațiile pârâților, ci se stabilește doar o aparență de drept în favoarea reclamantului.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat ca solicitarea intimatei-reclamante să fie analizată în contradictoriu cu acești pârâți, câtă vreme se face referire la o culpă a acestora în tergiversarea procedurilor de aprobare, întârzierea punându-l pe reclamant în situația de a uza de calea ordonanței președințiale pentru a putea obține medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferă, așa încât celelalte critici formulate nu au relevanță în stabilirea calității procesuale.

1.2.2. Cât privește criticile legate de greșita soluționare a excepției lipsei de obiect formulate de recurenta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în raport cu faptul că a emis Decizia nr. 1443/20.10.2021, se reține că prin această decizie s-a dispus neincluderea medicamentului în discuție în Listă cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru indicația "Glioblastom", așa încât în mod corect prima instanță a apreciat că se confirmă susținerile reclamantei privind existența unui refuz în asigurarea în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală a respectivului medicament.

1.2.3. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurenților centrate pe greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează condițiile cumulative pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: aparența dreptului, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

În cauză, criticile recurenților vizezază neîndeplinirea a două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

În privința cerinței aparenței de drept, recurenții au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Bevacizumab, (denumire comercială Avastin), pentru afecțiunea de care suferă, apreciind că acesta nu are un asemenea drept.

Instanța de control reține că, spre deosebite de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate.

Astfel, aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente cauzei.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, se constată că aparența de drept este în favoarea intimatei-reclamante și este de natură a justifica demersul acesteia pentru obținerea medicamentului în litigiu, în mod provizoriu, în regim de compensare.

În cauză, potrivit actelor medicale depuse la dosar, rezultă că reclamanta a fost diagnosticată cu glioblastom în luna decembrie 2016, a fost operată pentru îndepărtarea tumorii în 2016, urmând radioterapie și chimioterapie, iar medicamentul Bevacizumab (Avastin) a fost prescris de un medic specialist oncologie tocmai pentru diagnosticul reclamantei, aspect dovedit prin Referatul medical nr. x/21.12.2021 .

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituția României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

Într-adevăr, indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Însă, această procedură este una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp, iar orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

În cadrul ordonanței președințiale fiind suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră destul de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului.

Or, o neacordare provizorie a acestora, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Referitor la criticile recurenților legate de neîndeplinirea condiției privind neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, câtă vreme cadrul normativ nu permite o asemenea soluție, instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu pot fi primite, aceste critici referindu-se, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului compensarea tratamentului, în proporție de 100% (fără contribuție personală), și care au fost analizate anterior.

Cât privește critica potrivit căreia nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, întrucât analiza necesară soluționării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond, de asemenea nu poate fi primită, prima instanță reținând că în mod corect că se poate face o analiză doar prin prisma "pipării fondului", adică a analizei aparenței de drept, fără a impune o tranșare a raporturilor juridice, așadar, asigurarea în favoarea reclamantei a medicamentului în discuție pentru un interval limitat de timp nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Altfel spus, în cadrul prezentului litigiu instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantei la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al aceleiași instanțe.

Măsura solicitată de reclamantă are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

În fine, se reține că prin sentința nr. 158 din 29 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus, printre altele, admiterea în parte a acțiunii formulatd de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și a obligat această pârâtă să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii medicamentului bevacizumab (denumite comercială avastin) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, pentru indicația terapeutică glioblastom.

Așa fiind, această sentință conferă consistență concluziei că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, aparența de drept fiind consolidată.

Prin urmare, toate criticile sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru c