ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2022

HOTĂRÂRE
24.05.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2918/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva Rezoluției de respingere a plângerii si menținerii rezoluției atacate, respectiv rezoluție de clasare număr 6456/IJ/2910/DIJ/2018, din 19.02.2019, expediata la 21.02.2019, solicitând desființarea rezoluțiilor și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 844/26.11.2019, Curtea de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității pentru netimbrarea cererii de recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Prin adresa comunicată recurentei la data de 24.07.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 24 mai 2022 recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de reclamantul A. Tribunalul împotriva sentinței nr. 844 din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 844 din data de 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-10
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 20/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ 2022-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1982/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2023-01-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 12/2023
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contenc
ÎCCJ 2023-05-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 6295 din 9 de
ÎCCJ 2022-05-26
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2022
Ședința publică din data de 26 mai 2022 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 3903 din 24 iulie 2020
Sursă