CASE OF BUIANOVSCHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a hotărârii,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

CAUZA BUIANOVSCHI c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 27533/04)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

16 octombrie 2007

DEFINITIVĂ

16/01/2008

Această hotărâre va deveni definitivă în modul stabilit de articolul 44 § 2 al Convenției. Ea poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Buianovschi c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

J.

Šikuta

,

Dna

P.

Hirvelä,

judecători

,

și dl T.L. Early,

Grefier al Secțiunii,

Deliberând la 25 septembrie 2007 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 27533/04) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Ucrainei, dl Vladimir Buianovschi („reclamantul”), la 22 iunie 2004.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl

Victor Marcu

, un avocat din Edineț. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.

3.

Reclamantul a pretins

că,

prin neexecutarea unei

hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa

, a fost încălcat dreptul său ca o instanță să hotărască asupra drepturilor sale cu caracter civil

, garantat de articolul 6 al Convenției, și dreptul său la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

4.

Cererea a fost repartizată Secțiunii a Patra a Curții. La 29 martie 2006, Președintele acestei

Secțiuni a decis să comunice Guvernului cererea.

În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenției, s-a decis examinarea fondului cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.

5.

Atât reclamantul, cât și Guvernul au prezentat observații cu privire la

admisibilitatea și fondul cauzei (articolul 59 § 1 al Regulamentului Curții).

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

6.

Reclamantul s-a născut în anul 1934 și locuiește în Cuconeștii-Noi.

7.

În anul 1949, reclamantul a fost persecutat de către

autoritățile comuniste

. Proprietatea lui a fost confiscată, iar el a fost deportat în Siberia pentru zece ani.

8.

În anul 1989, el a fost reabilitat.

9.

La o dată nespecificată în anul 2004, el

a înaintat o acțiune împotriva Direcției de finanțe Edineț, solicitând compensații pentru

proprietatea care i-a fost confiscată.

10.

La 27 februarie 2004, Judecătoria Edineț a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat pârâtul să-i plătească acestuia

100,000 lei

moldovenești

(MDL) (

echivalentul a

6,333 euro (EUR)

la acea dată

). Hotărârea nu a fost contestată și, după cincisprezece zile, a devenit irevocabilă și executorie.

11.

La 4 aprilie 2004, executorul judecătoresc a primit titlul executoriu.

12.

La 28 ianuarie 2005, executorul judecătoresc a expediat titlul executoriu președintelui raionului Edineț, fără a-l executa.

13.

Hotărârea din 27 februarie 2004 nu a fost executată nici până în prezent.

II.

DREPTUL INTERN RELEVANT

Prodan v.

Moldova

,

(nr.

49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts)) și

Popov v. Moldova (nr. 1)

(nr.

74153/01, §§ 29-41, 18 ianuarie 2005).

ÎN DREPT

15.

Reclamantul a pretins că neexecutarea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolul 6 § l al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

Articolul 6 § 1 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... într-un termen rezonabil ... de către o instanță, ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 1 al Protocolului nr. 1 prevede următoarele:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

I.

OBIECȚIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI

16.

În observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei, Guvernul a susținut că nu au fost epuizate căile de recurs interne disponibile. El a susținut că reclamantul ar fi putut intenta o acțiune împotriva executorului judecătoresc în temeiul articolului 20 al Constituției și articolului 426 al vechiului Cod de procedură civilă („vechiul CPC”).

17.

Curtea notează că ea a respins deja o obiecție similară ridicată de către Guvernul pârât în temeiul articolului 426 al vechiului CPC, deoarece „chiar dacă presupunem că reclamantul ar fi depus recurs împotriva actelor executorului judecătoresc și ar fi obținut o hotărâre care să confirme că neexecutarea a fost ilegală conform dreptului național, o astfel de acțiune nu ar fi adus nimic nou, singura consecință fiind emiterea unui alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea hotărârea

Popov v. Moldova

, citată mai sus, § 32). Curtea nu găsește niciun motiv care i-ar permite în această cauză să se abată de la această concluzie.

18.

Din aceleași motive, Curtea consideră că articolului 20 al Constituției, care prevede dreptul general de acces la justiție, nu a oferit reclamantului un recurs efectiv. Deși hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 19 iunie 2000 „Cu privire la aplicarea în practica judiciară de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale” ar fi putut permite reclamantului să invoce direct prevederile Convenției în fața instanțelor judecătorești naționale, o astfel de referire ar fi rezultat într-„un alt titlu executoriu care ar permite executorului judecătoresc să continue executarea hotărârii” (a se vedea

Lupacescu and Others v. Moldova

, nr.

3417/02, 5994/02, 28365/02, 5742/03, 8693/03, 31976/03, 13681/03, și 32759/03, § 17, 21 martie 2006).

19 În orice caz, Curtea reiterează că

„unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării litigiului în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare pentru a obține executarea acesteia”

(a se vedea

Metaxas v. Greece

, nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004).

20.

Curtea consideră că pretențiile reclamantului formulate în temeiul articolului 6 §

1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție

ridică chestiuni de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului

,

și

că niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenții admisibile. În conformitate cu decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenții.

II.

PRETINSE VIOLĂRI ALE ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI ȘI A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE

21.

Reclamantul a pretins

că,

prin neexecutarea

hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa

, au fost încălcate drepturile sale

garantate de articolul

6 § 1

al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

22.

Chestiunile ridicate în temeiul acestor articole sunt identice celor care au dus la violări ale acestor articole în hotărârile pronunțate în cauzele

Prodan v. Moldova

(citată mai sus, §§ 56 și 62) și

Sîrbu and Others v.

Moldova

(nr. 73562/01, 73565/01, 73712/01, 73744/01, 73972/01 și 73973/01, §§ 27 și 33, 15 iunie 2004).

23.

Prin urmare, Curtea constată, din motivele expuse în aceste hotărâri, că neexecutarea hotărârii judecătorești definitive din 27

februarie 2004 constituie o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

III.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

24.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A. Prejudiciul și costurile și cheltuielile

25.

Reclamantul a pretins EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral suferit ca rezultat al neexecutării

hotărârii judecătorești definitive pronunțate în favoarea sa.

El a susținut că neexecutarea

hotărârii judecătorești definitive o

perioadă îndelungată de timp i-a cauzat

stres și frustrare. El nu a pretins nimic cu titlu de prejudiciu material sau costuri și cheltuieli.

26.

Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamant și a declarat că simpla constatare a unei violări ar constitui o

satisfacție echitabilă suficientă.

27.

În lumina constatărilor sale, potrivit cărora autoritățile nu au întreprins măsurile

necesare

pentru a asigura executarea hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului, precum și a faptului că hotărârea nu a fost executată în întregime nici până în prezent, Curtea constată că reclamantul mai este în drept să recupereze datoria existentă în baza hotărârii judecătorești naționale (EUR 6,333).

28.

De asemenea, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a violărilor constatate care nu poate fi compensat prin simpla constatare de către Curte a unei violări.

Suma pretinsă este totuși excesivă.

Făcând o evaluare în mod echitabil

,

Curtea acordă reclamantului EUR 1,400.

B.

Dobânda de întârziere

29.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției;

3.

Hotărăște

că a avut loc o violare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție;

4.

Hotărăște

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, EUR 6,333 (șase mii trei sute treizeci și trei euro) cu titlu de prejudiciu material și EUR 1,400 (o mie patru sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii

, plus orice taxă care poate fi percepută;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5.

Respinge

restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 16 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

T.L.

Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte