ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2021

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 22 decembrie 2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, obligarea pârâtei B. la restituirea sumei de 144.410 USD, respectiv 622.408 RON (la cursul BNR de 1 USD = 4,31 RON), reprezentând prețul vânzării terenului intravilan în suprafață de 587 mp, situat în București, Calea x, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.1999 de BNP C., ca efect al repunerii părților în situația anterioară; la plata dobânzii legale datorate, ce se va calcula de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății; obligarea pârâților la plata sumei de 365.450,45 USD, adică 1.534.891,89 RON (la cursul valutar BNR de 1 dolar = 4,31 RON), reprezentând diferența dintre suma cu care a cumpărat terenul de la vânzătoarea D. (144.410 dolari SUA) și valoarea actuală de piață a imobilului (478.992 EURO, adică 501.817 USD - preț conform grilei notariale) și la plata dobânzii legale datorate ce se va calcula de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății. La 6 februarie 2017, pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect a formulat cerere de chemare în garanție a Subcomisiei Sectorului 3 a Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Prin cererea de modificare a acțiunii civile, depusă la 5 aprilie 2017, reclamanta a precizat că înțelege să se judece, pe capătul al doilea al cererii de chemare în judecată, cu pârâții Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București. La 12 aprilie 2017, Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a depus cerere de chemare în garanție a Municipiului București, prin primarul general.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 343 din 15 februarie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, invocată prin întâmpinare; a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității capătului al doilea al cererii, invocată de pârâta Instituția Prefectului, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea principală formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâții B., Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București, prin primarul general, și pârâții-reclamanți Instituția Prefectului Municipiului București și Subcomisia Sectorului 3 a Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 144.410 USD, echivalentă în RON la cursul BNR din data plății, reprezentând prețul achitat de reclamantă în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.12.1999 de BNP C., precum și la plata diferenței dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) și prețul achitat (144.410 USD), echivalentă în RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plății, sume la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu 22 decembrie 2016 până în ziua plății, în limita activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a obligat pe pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, la plata către reclamantă a sumelor menționate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a respins, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Președinte - Primarul Sectorului 3, ca neîntemeiată; a admis cererile de chemare în garanție formulate de Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, în contradictoriu cu Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Președinte - Primarul Sectorului 3 și cu Municipiul București, prin Primarul General, precum și de Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Președinte - Primarul Sectorului 3, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General; a obligat, în solidar, chemații în garanție Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin președinte - Primarul Sectorului 3, și Municipiul București, prin Primarul General, la plata către Instituția Prefectului Mun. București, prin Prefect, a sumelor menționate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a obligat pe chematul în garanție Municipiul București, prin Primarul General, la plata către Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Președinte - Primarul Sectorului 3, a sumelor menționate la paragraful anterior, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 28.110 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și timbru judiciar, în limita activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, la plata acestor sume cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat, în solidar, pe chemații în garanție Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin președinte - Primarul Sectorului 3 și Municipiul București, prin Primarul General, la plata către Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, a acestor sume, cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.; a obligat pe chematul în garanție Municipiul București, prin Primarul General, la plata către Subcomisia Sectorului 3 București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin președinte - Primarul Sectorului 3, a sumelor menționate cu titlu de cheltuieli de judecată, care nu au fost acoperite din valoarea activului cules de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D.. Prin sentința nr. 73 din 22 ianuarie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 343/15.02.2018, în sensul că se va înlocui numele "E." sau "F.", cum greșit s-a consemnat, cu numele corect de D.; a dispus lămurirea dispozitivului sentinței, în sensul că obligația pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, la plata către reclamantă a unei sume, se referă doar la diferența dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) și prețul achitat (144.410 USD), în echivalent RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plății, sumă la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu 22 decembrie 2016 până în ziua plății, care nu a fost acoperită din valoarea activului primit de pârâtă, în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005); a dispus lămurirea dispozitivului sentinței, în sensul că respingerea acțiunii se referă la obligarea în solidar a pârâților B. și Instituția Prefectului Municipiului București; a dispus completarea sentinței cu următorul paragraf: "Respinge cererea în contradictoriu cu pârâții Subcomisia Sectorului 3 București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin Președinte - Primarul Sectorului 3; Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București"; a dispus lămurirea dispozitivului sentinței în privința cererilor de chemare în garanție, în sensul că suma la care au fost obligați chemații în garanție se referă doar la diferența dintre valoarea actuală a imobilului conform grilei notariale 2016 (478.992 Euro) și prețul achitat (144.410 USD), în echivalent RON la cursul BNR al celor două valute din ziua plății, sumă la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare începând cu data de 22.12.2016 până în ziua plății, care nu va fi acoperită din valoarea activului primit de pârâta B., în calitate de legatară universală, la decesul numitei D. (17.11.2005).

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 1612 din 2 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția netimbrării apelului declarat de pârâtă B. și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de aceasta împotriva sentinței nr. 343 din 15 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect, și de chematul în garanție Municipiul București, prin Primarul General împotriva aceleiași decizii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1621 din 2 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, prin Prefect. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motivarea acesteia având la bază aplicarea eronată a prevederilor legilor speciale de reparație. Susține că, în mod nelegal, a fost reținută culpa și săvârșirea unei fapte ilicite în sarcina recurentei, prevederile legale ce reglementează competențele conferite de legiuitor acesteia fiind interpretate eronat. Din verificarea documentelor care au stat la baza propunerii înaintată de Subcomisia pentru aplicarea legii fondului funciar sector 3 rezultă că aceasta a transmis un dosar administrativ ce a conținut date eronate și nu a prezentat situația juridică reală a terenului. Arată că instanța de apel a apreciat, în mod netemeinic și nelegal, că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reținând că recurenta avea obligația, potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991, să verifice situația juridică a terenului restituit. Învederează că, potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, verificarea situației juridice se efectuează de subcomisiile locale de sector competente, iar potrivit art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, recurenta avea numai obligația de a verifica legalitatea propunerii comisiei, nu de a efectua demersuri în vederea stabilirii situației juridice a terenului. În mod nelegal instanța de control judiciar a reținut că instituția prefectului avea obligația efectuării unui control de legalitate propriu, considerând, contrar prevederilor art. 51 din Legea nr. 18/1991, că nu poate fi primită apărarea pârâtei cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de verificare a situației juridice a terenurilor. Subliniază că Instituția Prefectului și Comisia Județeană au atribuția de a verifica propunerile Comisiei Locale, în sensul ca acestea să fie întocmite conform prevederilor legale, să existe la dosar dovada calității de persoană îndreptățită și a actelor care atestă întinderea dreptului de proprietate. Din înscrisurile ce au însoțit propunerea rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin decretul de naționalizare nr. 92/1950, de la autorul solicitantei. Ulterior, a făcut obiectul decretului de expropriere și demolare nr. 151/29.06.1989, construcția fiind demolată. De asemenea, potrivit adresei nr. x și y/12.05.1998 a Direcției Evidență Proprietăți din cadrul Primăriei Municipiului București, la nivelul anului 1998 terenul solicitat era neafectat de construcții și era domeniu privat al Municipiului București. Instituția Prefectului-Municipiul București și-a îndeplinit obligația proprie de verificare a legalității documentației înaintată de Subcomisia sectorului 3, orice altă interpretare și extindere a obligațiilor stabilite de legiuitor în sarcina acesteia lipsind de efecte dispozițiile legale ce dispun în sarcina comisiilor locale obligația de verificare a situației juridice a terenurilor. Subcomisia sectorului 3 a propus restituirea terenului în suprafață de 587 mp, în baza situației juridice stabilită de această autoritate în conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la acea dată), care îi conferă această obligație. Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, obligația prefectului era de a verifica legalitatea propunerii, nu de a efectua propriile demersuri în vederea stabilirii situației juridice a terenului, din verificarea înscrisurilor existente în dosarul administrativ rezultând îndeplinirea condițiilor cerute de lege în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, chiar instanța de apel reținând că maniera defectuoasă de îndeplinire a atribuțiilor privind comunicarea relațiilor referitoare la situația juridică a terenului (de către Municipiul București) a determinat emiterea de către Instiuția Prefectului-Municipiul București a titlului de proprietate ce a fost anulat ulterior. În ceea ce privește limita răspunderii, arată că, până la emiterea deciziei de despăgubire în baza Legilor nr. 165/2013 și nr. 10/2001, nu se poate stabili suma la plata căreia recurenta și chematele în garanție pot fi obligate. Învederează că poziția constantă a pârâtei B. a fost aceea de recunoaștere a obligației de răspundere pentru evicțiune, transmisă de la vânzătoarea D., însă, urmare a acceptării succesiunii sub beneficiu de inventar, aceasta a precizat că transmiterea operează în limita activului succesoral, respectiv a valorii bunurilor moștenite. Arată că, prin sentința instanței de fond s-a reținut că, în certificatul de moștenitor legatar nr. 15/09.03.2006 emis de BNP G. nu s-a precizat valoarea bunurilor transmise, astfel că valoarea activului primit se va raporta la data decesului numitei D. (17.11.2005), dată la care aceasta formulase notificările în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la întregul imobil, deoarece la această dată are loc transmiterea succesiunii, conform art. 651 C. civ.. În hotărâre s-a mai reținut că pentru suma care nu se va acoperi pe temeiul răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998-999 C. civ., se va angaja răspunderea instituțiilor emitente ale titlului de proprietate nr. x/19.11.1998. Arată că, analizând criticile, instanța de apel a reținut că eventuala modificare a activului succesoral este o chestiune ce ține de executarea hotărârii, criticile fiind apreciate ca nefondate. Susține că, în raport de dispozițiile art. 622 alin. (1) C. proc. civ., sentința nr. 343 din 15 februarie 2018 este netemeinică și nelegală, soluția dispusă prin această hotărâre fiind imposibil de executat în acest moment.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata pârâtă B. a invocat inadmisibilitatea (în realitate, nulitatea) recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., același act procedural fiind îndeplinit și de recurentă, față de întâmpinarea depusă de aceeași intimată.

Procedura de filtru Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 15 decembrie 2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 14 iunie 2021, comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata B. a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 16 decembrie 2021 pentru soluționarea acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare. În esență, litigiul are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală și contractuală inițiată de reclamanta S.C. A. S.R.L. dobânditor cu titlu oneros la data de 15.12.1999 al terenului intravilan în suprafață de 587 mp de la defuncta D., decedată la data de 17.11.2005 (al cărei legatar universal este pârâta B.), la rândul său deținătoare a unui titlu de proprietate obținut prin reconstituirea dreptului de propriatate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991. Atât titlul de proprietate, cât și contractul de vânzare cumpărare au fost anulate în proceduri judiciare anterioare, finalizate prin deciziile civile nr. 1663/20.06.2003 a Curții de apel București, secția a III-a civilă și, respectiv, nr. 230/2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, reținându-se că terenul nu putea face obiectul Legii nr. 18/1991, fiind, la data emiterii titlului de proprietate, în administrarea Ministerului Apărării Naționale și în domeniul public al statului. Prima instanță a constatat culpa delictuală a Instituției Prefectului Municipiului București care nu a verificat propunerea Subcomisiei Sector 3 pentru aplicarea Legii fondului funciar, aceasta întemeindu-se, în soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, pe relațiile eronate privind situația juridică comunicate de Municipiul București. De asemenea, a statuat cu privire la reaua credință a vânzătoarei D. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care fusese notificată să nu vândă de către administratorul terenului, Ministerul Apărării Naționale. Ca atare a fost reținută, în temeiul obligației de garanție pentru evicțiune, răspunderea contractuală a vânzătoarei decedate și obligația acesteia de a restitui prețul încasat și sporul de valoare al terenului, însă, în condițiile în care moștenitoarea sa, pârâta B., a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, s-a considerat că aceasta urmează a acoperi prejudiciul doar în limita activului succesoral. Pentru sporul de valoare al terenului, solicitat de cumpărătoarea evinsă, a fost angajată și răspunderea civilă delictuală a instituțiilor care au avut atribuții în emiterea titlului de proprietate, respectiv Instituția Prefectului, care a încălcat dispozițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991, în calitate de debitor principal și, prin admiterea cererilor de chemare în garanție, Subcomisia Sectorului 3 pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Municipiul București, în calitate de debitori garanți. Instanța de apel a menținut soluția de primă instanță, confirmând raționamentul judiciar al acesteia. Prin recursul declarat împotriva deciziei, Instituția Prefectului Municipiului București a criticat, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, susținând că în mod greșit a fost reținută în sarcina sa săvârșirea unei fapte ilicite, în sensul că ar fi avut obligația efectuării unui control de legalitate propriu, potrivit art. 51 din Legea nr. 18/1991, asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv să verifice situația juridică a terenului restituit. Învederează că analiza cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, depusă potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 la primăria localității unde se află terenul, verificarea situației juridice, întocmirea anexei 23, înaintarea propunerilor de reconstituire ori de validare a anexei se efectuează de subcomisiile locale de sector competente, iar conform art. 5 lit. c) din H.G. nr. 131/1991, recurenta avea numai obligația de a verifica legalitatea propunerii comisiei, dovada calității de persoană îndreptățită și a actelor care atestă întinderea dreptului de proprietate, nu de a efectua demersuri în vederea stabilirii situației juridice a terenului. Potrivit recurentei, culpa aparține Subcomisiei sectorului 3 care a propus restituirea terenului în suprafață de 587 mp, în baza situației juridice stabilită de acestă autoritate în conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 131/1991 (în vigoare la acea dată), care îi conferă această obligație, instanța de apel reținând corect că maniera defectuoasă de îndeplinire a atribuțiilor privind comunicarea relațiilor referitoare la situația juridică a terenului (de către Municipiul București) a determinat emiterea de către Instiuția Prefectului-Municipiul București a titlului de proprietate ce a fost anulat ulterior. Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în limitele deduse judecății prin cererea de recurs și prin raportare la cele statuate în apel, au intrat în puterea lucrului judecat obligația de garantare pentru evicțiune stabilită în sarcina legatarei universale, precum și posibilitatea, de principiu, în vederea recuperării integrale a prejudiciului pretins de reclamantă, a cumulării răspunderii contractuale cu răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care recurenta nu a formulat critici sub acest aspect ci, exclusiv, în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. De asemenea, reclamanta nu a atacat cu apel principal sau incident soluția de respingere a acțiunii directe pe care a formulat-o împotriva pârâților Subcomisia Sectorului 3 și Municipiul București, astfel cum a fost explicitată în sentința primei instanțe de lămurire/completare dispozitiv. Critica recurentei referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale este fondată. Astfel, concomitent cu angajarea răspunderii contractuale pentru evicțiune îndreptată împotriva moștenitoarei vânzătoarei decedate, reclamanta a învestit instanțele de judecată și cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, ce a fost admisă în primă instanță pentru prejudiciul constând în sporul de valoare al terenului. Din această perspectivă s-a reținut că fapta ilicită a recurentei constă în încălcarea dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 18/1991 întrucât aceasta nu a procedat la o verificare proprie asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prilej cu care ar fi constatat că terenul propus spre retrocedare aparținea domeniului public al statului, fiind trecut, chiar în perioada în care se afla în curs de soluționare cererea fostei proprietare, din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în calitate de bun aparținând domeniului public al statului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (5) și (6) din Legea nr. 18/1991 "Terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere.", respectiv "Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor." Potrivit dispozițiilor art. 51 din aceeași lege, "Comisia județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale." În acest sens atribuțiile Comisiei județele ori ale prefectului în funcție de natura juridică a terenului, constau, potrivit art. 7 din H.G. nr. 131/1991 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor (în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate), între altele, în verificarea legalității propunerilor comisiilor comunale, orășenești sau municipale (lit. c); validarea sau invalidarea măsurilor stabilite de comisiile comunale, orășenești sau municipale (lit. e); emiterea titlurilor de proprietate (lit. f). Prin urmare, nu rezultă din descrierea atribuțiilor conferite de lege recurentei că aceasta avea obligația, a cărei nerespectare i-a fost imputată în etapele devolutive ale judecății, de a se substitui în totalitate comisiei locale în sensul de a reverifica veridicitatea și temeinicia conținutului fiecărui înscris din documentația înaintată de comisia locală, sintagma "verificarea legalității propunerilor" presupunând că recurenta avea obligația de a se asigura că la dosarul ce însoțește propunerea de validare întocmită de comisia locală existau dovezile din care rezultă că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a admite solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate și de a emite titlul de proprietate. A aprecia în sens contrar înseamnă a adăuga la lege și a stabili în sarcina recurentei competențe suplimentare, neavute în vedere de legiuitor. Verificarea în concret a regimului juridic al terenului solicitat a fi restituit revine explicit comisiei locale și nu celei care validează propunerea prin analiza documentelor atașate care se bucură de prezumția de validitate și adevăr în ceea ce privește conținutul lor. Dacă s-ar interpreta că în faza validării propunerilor se reiau operațiunile administrative anterioare, ar deveni inutile etapele date de legiuitor în competența altor structuri administrative. Acesta interpretare este confirmată și de faptul că textul de lege invocat a fost modificat ulterior, fiind explicitate atribuțiile prefectului într-o manieră mai puțin echivocă. În acest sens, în ultima forma a H.G. nr. 131/1991, actualizată la nivelul anului 2000, potrivit art. 7 lit. c). se verifică legalitatea propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora. Prin urmare este fondată susținerea recurentei referitoare la inexistența faptei ilicite și a vinovăției reținute în sarcina sa, validarea propunerii presupunând un control extrinsec al actelor depuse și nu o verificare a conținutului lor din punctul de vedere al corespondenței cu realitatea pe care o prezumă. Față de aceste considerente, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate prin memoriul de recurs. În consecință, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel care urmează a reanaliza condițiile răspunderii civile delictuale în privința recurentei cu respectarea dezlegărilor pronunțate în prezenta decizie, în raport de care se va pronunța și cu privire cererile de chemare în garanție formulate. PENTRU ACESTE MOTIVE,