Decizia nr. 2049/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Circumstanțele cauzei La 14 mai 2020 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara dosarul nr. x/2020 având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 201/25.03.2020 dată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 201/25.03.2020, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 octombrie 2020. Recurentul nu a indicat niciun motiv de casare, iar susținerile formulate nu au legătură cu încheierea recurată, ci cu comunicarea acestei hotărâri, ce s-a realizat ulterior pronunțării încheierii. Astfel, din dezvoltarea motivelor de recurs reiese că recurentul este nemulțumit de faptul că încheierea atacată, ce i-a fost comunicată, nu este semnată, nefiind respectate prevederile art. 426 și 427 C. proc. civ. și nici cele ale Regulamentului de Ordine Interioară al instanței ce a pronunțat hotărârea.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 28 aprilie 2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii, însă nu cuprinde motive care să vizeze actul contestat. Completul de filtru C4, la 28 aprilie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului, care nu a formulat punct de vedere. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 7 octombrie 2021, în vederea analizării admisibilității în principiu a acestuia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală din același cod, potrivit cu care în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient. Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate. Prin prisma considerentelor teoretice expuse, se reține că recurentul a invocat pretinse nereguli legate de modul de comunicare a încheierii atacate din perspectiva lipsei semnăturii magistraților care au pronunțat-o, fără a indica în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii recurate și nici nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea actului de procedură atacat. În condițiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va constata nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.