ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2131/2021

Ședința publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 03 mai 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- anularea notificării nr. x/27.10.2016, transmisă reclamantei de către pârâtă, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferentă trimestrului III al anului 2016;

- anularea adresei nr. x/21.11.2016, completată prin adresa nr. x/14.12.2016, prin care pârâta a răspuns contestației administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menționate, cu excepția mențiunilor privitoare la revocarea poziției și valorii consumului pentru codul CIM W54813004;

- obligarea pârâtei la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor acesteia, în trimestrul III 2016;

Prin sentința civilă nr. 1699 din 04 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate. A arătat, contrar argumentelor instanței de fond, că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin lege, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuției la modalitatea prin care se construiește valoarea consumului de medicamente într-un trimestru.

Reclamanta, în calitate de deținător al unei autorizații de punere pe piață, nu vinde medicamente direct către pacienți, ci către distribuitori, aceștia din urmă revânzând medicamentele către farmacii sau spitale, care le pun la dispoziția pacienților. Pe acest lanț de distribuție se acumulează stocuri de medicamente, producătorii neputând cunoaște momentul în care medicamentul vândut către primul distribuitor a fost pus la dispoziția pacientului.

Plătitorii contribuției primesc de la CNAS un set minimal de informații, care nu le oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării taxei. Deși notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată și în fapt, din datele cuprinse în notificare și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată, rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".

A arătat recurenta-reclamantă că intimata CNAS deține toate informațiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuției informații complete și transparente asupra bazei de calcul a contribuției, având în vedere raportările pe care farmaciile, unitățile sanitare cu paturi și centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deținătorilor de autorizație de punere pe piață, ci doar cele care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raționamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță a respins în mod greșit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

A apreciat recurenta-reclamantă că acest mod de calcul încalcă atât prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cât și principiul constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale, contribuția nefiind așezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci și la veniturile altor entități aflate în lanțul de comercializare a medicamentelor (farmacii și distribuitori).

Contribuția este calculată în mod greșit asupra valorii de compensare, care include atât prețul medicamentului, cât și toate adaosurile distribuitorilor. Din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, în raport de forma reglementară anterioară și de regulile de interpretare sistematică și teleologică a textului actului normativ, conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, dar și principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă a indicat decizii de practică judiciară ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții Constituționale.

A arătat recurenta că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuție specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deținătorii de autorizație de punere pe piață, stabilită de CNAS nu doar în funcție de veniturile obținute de acestea, ci și în funcție de veniturile altor persoane (distribuitori și farmacii), astfel încât, deși distribuitorii și farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuție, sarcina fiscală fiind preluată de deținătorii de autorizație de punere pe piață.

Prin modalitatea de calcul a contribuției trimestriale, respectiv prin suportarea de către deținătorii de autorizație de punere pe piață a unei sarcini fiscale determinată de venitul altor entități fiscale, intimata-pârâtă CNAS nesocotește principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării, incidente în materie fiscală.

Specificul relațiilor comerciale de pe lanțul de distribuție arată că farmaciile și distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deținătorii de autorizație de punere pe piață nu au relații juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecință a acestui specific, recurenta-reclamantă a învederat că deținătorul de autorizație de punere pe piață plătește contribuția, indiferent dacă dorește ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât și medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuției clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deținătorii de autorizație de punere pe piață nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din prețul medicamentelor către deținătorii de autorizație de punere pe piață, ci către farmacii și spitale, deținătorul de autorizație de punere pe piață neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

A mai susținut reclamanta că deținătorii de autorizație de punere pe piață nu au posibilitatea de a influența adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori și farmacii, astfel încât să stabilească prețul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuției clawback.

Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuții care să privească activitatea sau veniturile unor terți, recurenta-reclamantă apreciază că această obligație are un caracter neproporțional, prin modul de calcul al taxei, în raport de adaosurile comerciale, putându-se adăuga până la 41% la prețul de producător al medicamentelor compensate.

Totodată, recurenta-reclamantă învederează că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că stabilirea și încasarea unei taxe reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.

O ultimă critică de nelegalitate, a privit respingerea, de către instanța de fond, a argumentelor referitoare la includerea eronată a unor medicamente în cuprinsul notificării. Concret, notificarea emisă de intimata-pârâtă CNAS cuprinde medicamente care nu au fost niciodată produse și comercializate de societatea recurentă, medicamente care aveau perioada de valabilitate expirată în trimestrul III 2016, precum și un medicament pentru care valoarea consumului raportată depășește cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 decembrie 2018, intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a învederat că instanța de fond a analizat toate aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, soluționându-le cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta - reclamantă cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

- critici referitoare la nereținerea de către instanță a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuției clawback aferentă trimestrului III 2016;

- critici referitoare la confirmarea legalității modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției;

- critici privind încălcarea art. 14 CEDO și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1;

- critici referitoare la înlăturarea motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuției a unor medicamente care, fie nu au fost niciodată produse și comercializate de societatea recurentă, fie aveau perioada de valabilitate expirată în trimestrul III 2016, precum și un medicament pentru care valoarea consumului raportată depășește cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinței transparenței.

Din cuprinsul Notificării nr. P/9012 din 27 octombrie 2016 rezultă că autoritatea pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât și elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" și valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susținând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informațiilor primite în vederea calculării contribuției clawback.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituționalitate a normei, vizând lipsa de transparență fiscală și nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancționabile de către instanța de contencios administrativ, în condițiile în care notificarea respectă întru totul conținutul stabilit prin dispozițiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta urmărește, în realitate, obținerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011.

II.2. Referitor la criticile reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuției clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuției.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că taxa trimestrială este calculată în mod greșit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât prețul medicamentului, cât și adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, principiile echității, proporționalității, rezonabilității și nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susținerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalității, instanța de fond reținând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii și distribuitori către CNAS sunt incluse și adaosurile comerciale practicate de agenții economici de pe lanțul de distribuție (adaosul comercial de distribuție și adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 și 21 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuși modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curții Constituționale, iar nu al controlului instanței de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susținerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție și nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justețea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deținătorii de autorizație de punere pe piață, ci de distribuitori și farmacii, nu poate fi reținută, întrucât, la introducerea pe piață a unui medicament, titularii contribuției cunoșteau condițiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuție raportată doar la prețul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituțională a reiterat faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere și considerentele Curții Constituționale din Decizia nr. 249 din 21.05.2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situație de încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum și a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalității.

De altfel, Înalta Curte reține că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susținut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorului contribuției să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entități, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăși modalitatea de legiferare a contribuției trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din prețul final al acestor medicamente, chiar dacă prețul final include și eventuale adaosuri practicate de agenții economici interpuși în lanțul de distribuție, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

II.3. O a treia critică distinctă în recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. a fost formulată în referire la respingerea, de către prima instanță, a argumentelor privitoare la încălcarea art. 14 și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nu pot fi valorificate criticile recurentei-reclamante care, în calitate de deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, se află în poziția de a-i fi decontate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății medicamentele pe care le-a trecut pe listă, în timp ce pentru celelalte persoane juridice (distribuitori, farmacii, spitale private), nu există un asemenea avantaj, cât timp situațiile în care se află cele două categorii sunt diferite, fără a putea fi asimilate drepturile și obligațiile deținătorilor de autorizație de punere pe piață cu cele ale entităților care realizează eliberarea medicamentelor pentru consumul populației.

În privința pretinsei încălcări a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția EDO, a susținut recurenta-reclamantă că ingerința adusă dreptului la respectarea bunurilor nu este prevăzută de lege, nu urmărește un scop legitim și nu respectă un raport de proporționalitate cu scopul urmărit.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, reține Înalta Curte că, astfel cum rezidă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, introducerea contribuției clawback a fost justificată de o serie de elemente vizând interesul general public: existența unui consum ridicat de medicamente, care a condus la depășirea plafonului alocat; necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populației la medicamentele cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și în unitățile sanitare cu paturi; necesitatea implementării unui sistem de contribuție sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanțare a sistemului public de sănătate în regim de urgență, în vederea asigurării asistenței medicale a populației; faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a acestora, iar amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecințe negative în ceea ce privește calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenței medicale pentru un număr important de pacienți.

Aceste elemente, indicate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, reprezintă justificări obiective și rezonabile pentru contribuția impusă, iar asigurarea accesului populației la medicamentele necesare tratării diferitelor afecțiuni reprezintă un scop de interes general public, care poate fi atins prin măsura adoptată.

Se mai reține, totodată, că plata contribuției de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. s-a stabilit ca urmare a faptului că aceasta a solicitat includerea medicamentelor pe lista celor pentru care este datorată contribuția clawback, deci ca urmare a propriei manifestări de voință și cunoscând modul în care contribuția este calculată. În consecință, nu se poate susține că perceperea taxei de clawback reprezintă consecința exercitării unei puteri discreționare de către stat.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind pretinsa încălcare, în cauză, a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

II.4. Sunt nefondate și criticile reclamantei referitoare la medicamentele individualizate în contestație, despre care a afirmat că fie nu le-a produs și comercializat în România, fie le-a comercializat însă aveau termenul de garanție expirat, fie valoarea consumului raportată depășește cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

Consumul de medicamente pentru trimestrul III 2016 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuție pentru care se datorează contribuția trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli din domeniul sănătății, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate județene.

Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială.

Reclamanta avea obligația, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială sau, în cazul unor modificări, să o actualizeze prin includerea sau excluderea unor medicamente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuția.

Includerea unui medicament în lista respectivă, presupune potrivit Normei privind modul de calcul al prețurilor la medicamantele de uz uman aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009, existența unei autorizații de punere pe piață a medicamentului în discuție, pentru care deținătorul acesteia sau reprezentantul său legal a solicitat aprobarea prețului medicamentului, solicitare validată prin ordin al Ministrului Sanatății.

Plecând de la premisa că reclamanta și-a îndeplinit obligația legală de comunicare a listei, aspect ce rezultă din însăși notificarea contestată în prezenta cauză, rezultă că susținerile acesteia sunt nefondate. Actul menționat la consumul de medicamente pentru trimestrul III 2016 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor reclamantei, are în vedere numai medicamentele din lista depusă, cu posibilitatea de actualizare trimestrială, în care reclamanta a menționat medicamentele pentru care se datorează contribuția trimestrială, și care îndeplineau condiția punerii pe piață, respectiv existența unei autorizații valabile în acest sens și care erau în termenul de valabilitate.

De altfel, în speță, se constată că o verificare exhaustivă a consumului de medicamente comunicat deținătorului de autorizație de punere pe piață A. pentru trimestrul de referință a fost realizată chiar de către CNAS, pe parcursul judecării cauzei în fond, fiind prezentat instanței un raport de control înaintat cu adresa nr. x/14.06.2017 . Acest raport, care a analizat fiecare cod CIM al medicamentelor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a condus la identificarea unor erori care, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, au fost îndreptate de către pârâtă.

Totodată, deși recurenta-reclamantă a avut acces la toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat și a avut posibilitatea să solicite administrarea probei cu expertiză contabilă în vederea verificării corectitudinii calculelor efectuate de intimata-pârâtă, la interpelarea instanței de fond indicând în mod expres că nu înțelege să invoce această probă, a considerat că există în continuare erori în evidența intimatei-pârâte, fără să le poată indica și dovedi, deși sarcina probei îi revine.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat și operațiunile premergatoare acestuia, care au făcut obiectul controlului de legalitate, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2021.