CEBOTARI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

La originea cauzei se află o cerere (nr. 35615/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”), de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Mihail Cebotari („reclamantul”), la 30 august 2006.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Nagacevschi, care a acționat în numele organizației „Juriștii pentru Drepturile Omului”, o organizație non-guvernamentală cu sediul în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către dna L. Grimalschi și dl V. Grosu, șeful Direcției Agent Guvernamental și, respectiv, Agentul Guvernamental.

Reclamantul a pretins, în special, că arestarea sa a fost ilegală și arbitrară și a declarat că a avut loc o violare a articolelor 5 și 18 ale Convenției. De asemenea, el s-a plâns, în temeiul articolului 34 al Convenției, că a fost împiedicat de către autoritățile naționale să depună cauza sa la Curte.

La 3 octombrie 2006, Secția a Patra a Curții a comunicat Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenției, ea a decis ca fondul cererii să fie examinat concomitent cu admisibilitatea acesteia.

Reclamantul s-a născut în anul 1947 și locuiește în Chișinău. El este inginer. În anul 1997, el era directorul unei întreprinderi de stat din Republica Moldova de distribuire a energiei electrice, numită Moldtranselectro.

Contextul acestei cauze se referă la o serie de angajamente contractuale complexe luate în anul 1997 cu privire la importul energiei electrice din Ucraina în Moldova, care implicau, pe lângă Moldtranselectro, o întreprindere ucraineană de stat de distribuire a energiei electrice, o companie ucraineană privată și o întreprindere moldovenească privată numită Oferta Plus (a se vedea

La date nespecificate, în perioada anilor 1997 și 1998, Oferta Plus a plătit peste USD 33,000,000 pentru energia electrică livrată Moldtranselectro din Ucraina.

La o dată nespecificată, Moldtranselectro i-a plătit întreprinderii Oferta Plus MDL 189,869,277.

La 3 martie 1998, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 243 prin care a autorizat Ministerul Finanțelor să emită Obligațiuni Trezoreriale Nominative („Obligațiuni Trezoreriale”) în favoarea întreprinderilor private pentru plata datoriilor instituțiilor bugetare pentru energia electrică importată.

La 25 martie 1998, Moldtranselectro a adresat o scrisoare Ministerului Finanțelor prin care a solicitat emiterea unei Obligațiuni Trezoreriale în valoare de MDL 20,000,000 în favoarea întreprinderii Oferta Plus. Scrisoarea a fost semnată de reclamant în calitatea sa de director al Moldtranselectro.

La 27 martie 1998, Ministerul Finanțelor a emis o Obligațiune Trezorerială în valoare de MDL 20,000,000 (USD 4,240,702 la 27 martie 1998) în favoarea întreprinderii Oferta Plus, care urma să fie plătită până la 10 iulie 1998. Obligațiunea Trezorerială prevedea că Oferta Plus trebuia s-o prezinte Ministerului Finanțelor cu cel puțin zece zile bancare înainte de data plății. De asemenea, ea prevedea că Moldtranselectro trebuia să prezinte, până la acea dată, Ministerului Finanțelor, documente care să confirme livrarea energiei electrice instituțiilor bugetare.

Oferta Plus a prezentat Obligațiunea Trezorerială Ministerului Finanțelor cu zece zile bancare înainte de data plății. Totuși, ultimul a refuzat să plătească, pe motiv că Moldtranselectro nu a prezentat probe cu privire la plata de către Oferta Plus a energiei electrice importate.

În luna octombrie 1998, Oferta Plus a inițiat proceduri civile împotriva Ministerului Finanțelor și Moldtranselectro. În apărarea sa, Ministerul Finanțelor a invocat motivele expuse în paragraful 12 de mai sus, iar Moldtranselectro și-a declinat orice responsabilitate.

La 27 octombrie 1999, Judecătoria Economică de circumscripție Chișinău a pronunțat o hotărâre în favoarea Oferta Plus, confirmând dreptul acesteia de a i se plăti MDL 20,000,000 de către Ministerul Finanțelor conform Obligațiunii Trezoreriale. Ea și-a bazat hotărârea pe constatarea că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată Moldtranselectro din Ucraina, în conformitate cu acordul dintre ele, și că acea energie electrică a fost consumată de instituțiile bugetare. Instanța, de asemenea, a decis să exonereze Moldtranselectro de orice responsabilitate.

Deoarece apelul Ministerului Finanțelor a fost respins la 25 noiembrie 1999 pe motivul neplății taxei de stat, pentru executarea hotărârii judecătorești din 27 octombrie 1999, întreprinderii Oferta Plus i-a fost eliberat un titlu executoriu în luna noiembrie 1999.

La 14 februarie 2000, Oferta Plus a solicitat oficial executorului judecătoresc să inițieze procedura de executare a titlului executoriu.

La 27 aprilie 2000, Ministerul Finanțelor a solicitat extinderea termenului pentru depunerea apelului împotriva hotărârii din 27 octombrie 1999, cererea sa fiind admisă. Cererea de apel a fost examinată în fond și respinsă prin decizia Colegiului de Apel al Judecătoriei Economice a Republicii Moldova la 4 octombrie 2000. Ministerul Finanțelor a depus o cerere de recurs, reiterând că Moldtranselectro nu și-a îndeplinit obligațiile conform Obligațiunii Trezoreriale.

La 7 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul și a menținut hotărârile judecătorești din 27 octombrie 1999 și 4 octombrie 2000. Ea a constatat că era indiscutabil că Oferta Plus a plătit pentru energia electrică livrată din Ucraina către Moldtranselectro și că aceasta a fost

În luna martie 2001, ca urmare a unei cereri a Ministerului Finanțelor, Procuratura Generală a depus recurs în anulare la decizia Curții Supreme de Justiție, care era irevocabilă. La 7 mai 2001, Plenul Curții Supreme de Justiție a respins recursul în anulare și a menținut hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea întreprinderii Oferta Plus. El a constatat

La 26 aprilie 2004, Agentul Guvernamental a informat Ministerul Finanțelor despre cererea întreprinderii Oferta Plus depusă la Curte cu privire la neexecutarea hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea acesteia și a cerut acestuia „să întreprindă toate măsurile pentru evitarea unei sentințe de condamnare a statului de către Curte și periclitarea imaginii statului”.

La 7 iunie 2004, Ministerul Finanțelor a adresat o scrisoare Procuraturii Generale, informând-o

La 8 iunie 2004, Procuratura Generală a răspuns Ministerului Finanțelor următoarele:

Ministerul Finanțelor nu a așteptat un răspuns final de la Procuratura Generală și, la 15 iunie 2004, a depus la Plenul Curții Supreme de Justiție o cerere de revizuire a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea

La 12 iulie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire, în urma unei ședințe la care Ministerul Finanțelor a fost reprezentat de către adjunctul Procurorului General. El a casat hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea întreprinderii Oferta Plus și a dispus redeschiderea procedurilor judiciare. Procedurile judiciare redeschise s-au sfârșit cu pronunțarea la 10 februarie 2005 a unei hotărâri a Curții Supreme de Justiție în favoarea Ministerului Finanțelor.

Între timp, la 19 octombrie 2004, Procuratura Generală, după ce a examinat scrisoarea Ministerului Finanțelor din 7 iunie 2004 (a se vedea paragraful 21 de mai sus), a pornit o urmărire penală împotriva întreprinderii Oferta Plus și a reclamantului, învinuindu-i de sustragerea proprietății de stat în proporții deosebit de mari. Procuratura Generală a făcut referire la rezultatele reviziei pe care a încercat s-o facă în luna august 2004 (a se vedea paragraful 22 de mai sus) și a declarat

La 15 aprilie 2005, directorul întreprinderii Oferta Plus („C.T.”) a fost interogat de Procuratura Generală.

La 20 aprilie 2005, birourile întreprinderii Oferta Plus au fost percheziționate și câteva documente au fost ridicate.

La 25 octombrie 2005, urmărirea penală a fost încetată. Procurorul responsabil de dosarul penal a constatat în decizia sa de încetare a urmăririi penale

La 15 februarie 2006, Curtea a comunicat Guvernului Republicii Moldova cererea întreprinderii Oferta Plus.

La 26 aprilie 2006, adjunctul Procurorului General a anulat ordonanța din 25 octombrie 2005. El a declarat

La 9 august 2006, reclamantul a fost recunoscut drept bănuit în procesul penal. În special, el a fost învinuit că a scris scrisoarea din 25 martie 1998 adresată Ministerului Finanțelor, solicitând de la ultimul emiterea unei Obligațiuni Trezoreriale în favoarea întreprinderii Oferta Plus (a se vedea paragraful 10 de mai sus), deși știa că energia electrică livrată întreprinderii Moldtranselectro, pentru care urma să fie emisă o Obligațiune Trezorerială, nu a fost consumată de instituțiile bugetare, după cum era prevăzut în Hotărârea Guvernului din 3 martie 1998 (a se vedea paragraful 9 de mai sus). La aceeași dată, lui C.T. i s-au adus învinuiri similare.

La aceeași dată, reclamantul și C.T. au fost reținuți și arestați pentru zece zile pe motiv că

Atât reclamantul, cât și C.T. au depus recurs la încheierea de eliberare a mandatului de arest și au declarat

Ulterior, arestarea reclamantului a fost prelungită, iar toate cererile sale

În timpul detenției sale, reclamantul a fost deținut în Izolatorul de Detenție Provizorie al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției („CCCEC”). Camera folosită pentru întrevederile dintre avocați și deținuți avea un perete din sticlă pentru a-i ține separați. Reclamantul s-a plâns în fața instanțelor judecătorești naționale de imposibilitatea de a avea întrevederi confidențiale cu avocatul său, însă plângerile sale au fost respinse. El nu a vrut ca autoritățile naționale să afle despre cererea sa depusă la Curte, de aceea cererea sa și procura au trebuit să fie semnate de soția lui.

La 27 iunie 2007, reclamantul a fost achitat de Judecătoria Centru de toate învinuirile aduse lui.

Dreptul intern relevant cu privire la arestarea preventivă a fost expus în hotărârea Curții în cauza

Din fotografiile prezentate de Guvern, se pare că în camera prevăzută pentru întrevederile dintre avocați și clienți din cadrul Izolatorului de Detenție Provizorie al CCCEC, spațiul prevăzut pentru deținuți este separat de restul camerei printr-o ușă și un geam. Aparent, geamul este făcut din două bucăți de sticlă. Ambele bucăți de sticlă au găuri mici care au fost făcute cu un burghiu; totuși, găurile nu coincid, așa că nimic nu poate fi transmis prin geam. Mai mult, între cele două bucăți de sticlă ale geamului există o plasă densă de culoare verde făcută fie din sârmă subțire, fie din plastic, care acoperă toată porțiunea găurită a geamului. Acolo se pare că nu există spațiu pentru transmiterea documentelor dintre avocat și client.

Între 1 și 3 decembrie 2004, Baroul Avocaților din Republica Moldova a fost în grevă, refuzând să participe la orice proceduri în legătură cu persoanele deținute în Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC, până când administrația va fi de acord să asigure avocaților camere pentru întrevederi confidențiale cu clienții lor. Cerințele Baroului Avocaților au fost refuzate (a se vedea

La 26 martie 2005, Baroul Avocaților din Republica Moldova a organizat o reuniune la care președintele Baroului Avocaților și un alt avocat au informat participanții la reuniune că ei au făcut parte, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, dintr-o comisie care a inspectat Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC. Pe parcursul inspecției, ei au cerut ca peretele din sticlă să fie scos pentru a verifica dacă acolo nu sunt dispozitive de interceptare. Ei au subliniat că era necesar de a scoate doar câteva șuruburi și au propus ca toate cheltuielile de verificare să fie acoperite de Baroul Avocaților. Administrația CCCEC a respins propunerea.

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției, că arestarea sa a fost impusă în lipsa motivelor verosimile de a bănui că el a săvârșit o infracțiune și, în temeiul articolului 18, că arestarea sa a urmărit un alt scop decât cel prevăzut în articolul 5 § 1 (c).

El s-a mai plâns, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenției, că instanțele judecătorești nu au adus motive relevante și suficiente pentru arestarea sa. Partea relevantă a articolului 5 § 3 este următoarea:

De asemenea, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 4, că, pe parcursul procedurilor cu privire la arestarea sa, el și avocații săi nu au avut acces la materialele din dosarul său penal în baza cărora instanțele judecătorești au dispus arestarea sa. De asemenea, el a declarat că el nu a putut să se întâlnească cu avocații săi în condiții de confidențialitate și că toate documentele care au fost transmise între el și avocații săi au fost controlate de administrația penitenciarului. Articolul 5 § 4 al Convenției prevede următoarele:

Curtea consideră că pretențiile reclamantului ridică chestiuni de fapt și de drept, care sunt suficient de serioase încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului și niciun alt temei pentru a le declara inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară cererea admisibilă. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 §

Guvernul a declarat că detenția reclamantului între 9 august și 19 noiembrie 2006 a fost motivată printr-o bănuială rezonabilă că el a săvârșit infracțiunile prevăzute în articolele 195/2 și 328/3 (d) ale Codului penal, pe motiv că el a trimis Ministerului Finanțelor scrisoarea din 25 martie 1998, cerându-i ultimului să emită o Obligațiune Trezorerială în favoarea întreprinderii Oferta Plus, deși știa că energia livrată întreprinderii Moldtranselectro cu participarea primei nu a fost consumată de instituțiile bugetare. În continuare, Guvernul a declarat că arestarea reclamantului nu a avut un alt scop decât cel prevăzut în articolul 5 § 1 (c), și anume de a-l aduce în fața autorității judiciare competente în baza unei bănuieli rezonabile că el a săvârșit o infracțiune.

Reclamantul a declarat contrariul și s-a referit

Curtea reiterează că, pentru ca o reținere, în baza unei bănuieli rezonabile, să fie justificată în sensul articolului 5 § 1 (c), nu este necesar ca poliția să fi obținut probe suficiente pentru a aduce acuzații fie la momentul reținerii, fie în timp ce reclamantul se află în custodie (a se vedea

În continuare, Curtea reiterează că articolul 18 al Convenției, la fel ca și articolul 14, nu garantează un drept autonom. El poate fi aplicat doar combinat cu alte articole ale Convenției. La fel ca și în cazul articolului 14, ar putea avea loc o violare a articolului 18 combinat cu un alt articol, deși nu a avut loc o violare a acelui articol separat. În continuare, din prevederile articolului 18 rezultă că o violare poate avea loc doar atunci când dreptul sau libertatea respectivă este supusă restricțiilor permise în temeiul Convenției (

Se notează faptul că învinuirea adusă reclamantului s-a bazat pe presupunerea că, deși, după cum se pretindea, el știa că Oferta Plus nu a plătit pentru energia livrată anume instituțiilor bugetare, el a cerut Ministerului Finanțelor să emită o Obligațiune Trezorerială în favoarea întreprinderii Oferta Plus, contrar Hotărârii Guvernului nr. 243 (a se vedea paragraful 9 de mai sus). Curtea reamintește că în cauza

În cauza

Analizând hotărârile judecătorești adoptate de către instanțele judecătorești civile în litigiul dintre reclamant și Ministerul Finanțelor, Curtea notează că constituie un fapt stabilit că reclamantul a plătit suma de peste 33 milioane dolari americani pentru energia electrică importată de către Republica Moldova din Ucraina și că Obligațiunea Trezorerială eliberată de Ministerul Finanțelor la 27 martie 1998 a avut scopul de a acoperi o mică parte din acea sumă. Acest lucru a fost confirmat de către instanțele judecătorești civile atât înainte, cât și după redeschiderea eronată a procedurilor la 12 iulie 2004 … .

O parte din energia electrică importată în Moldova cu participarea reclamantului a fost livrată unor instituții bugetare. Instanțele civile au stabilit că reclamantul a plătit mai mult de MDL 20 milioane pentru această energie electrică. O astfel de constatare a fost făcută de către Plenul Curții Supreme de Justiție în hotărârea sa din 7 mai 2001. ...

Constatările din hotărârile judecătorești care au urmat după redeschiderea procedurilor la 12 iulie 2004 urmează, în principiu, să nu fie luate în considerație, în lumina constatării anterioare a Curții că redeschiderea procedurilor a fost eronată. ... Totuși, urmează a fi notat ca exemplu că, în hotărârea sa din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel a constatat că reclamantul a plătit mai mult de MDL 27 milioane pentru energia electrică livrată instituțiilor bugetare. ... Curtea Supremă de Justiție, pronunțând o hotărâre contrară acestei hotărâri, la 10 februarie 2005, nu a contestat această constatare, dar a făcut doar o declarație generală că energia electrică livrată cu participarea reclamantului a fost livrată

În aceste circumstanțe, învinuirea adusă lui C.T. bazată pe teoria că compania sa nu a plătit pentru energia electrică livrată instituțiilor bugetare se pare că nu este în concordanță cu constatările de mai sus ale instanțelor civile.

Mai mult, Curtea notează că C.T. a fost învinuit pentru prima dată, după ce Guvernul a fost informat despre prezenta cerere ... . Ulterior, urmărirea penală a fost încetată, dar redeschisă la puțin timp după comunicarea acestei cauze Guvernului ... .

În lumina celor menționate mai sus, Curtea consideră, în baza materialelor de care dispune, că există motive suficient de temeinice pentru constatarea faptului că urmărirea penală împotriva lui C.T. a avut scopul de a descuraja reclamantul să mențină această cerere la Curte. Prin urmare, a existat o violare a articolului 34 al Convenției.”

În astfel de circumstanțe, Curtea nu poate fi de acord cu presupunerea că materialele cauzei penale împotriva reclamantului ar putea crea unui observator obiectiv o convingere rezonabilă că reclamantul ar fi putut săvârși infracțiunea care i s-a imputat. După cum s-a constatat în

Curtea reamintește că restrângerea dreptului la libertate impusă în temeiul articolului 5 § 1 (c) trebuie justificată prin scopul acestei prevederi. În această cauză, Guvernul nu a convins Curtea că a existat o bănuială rezonabilă precum că reclamantul a săvârșit o infracțiune și, prin urmare, nu a existat o justificare pentru reținerea și arestarea acestuia. Într-adevăr, având în vedere concluzia sa din paragraful 141 al hotărârii

Reclamantul a pretins că lui nu i s-a permis să se întâlnească cu avocatul său în mod confidențial și că el era despărțit de acesta printr-un perete din sticlă, care nu avea niciun orificiu și care împiedica discutarea normală sau lucrul cu documentele. Prin urmare, ei trebuiau să strige pentru a se auzi reciproc și nu puteau să-și transmită reciproc documente, fără implicarea ofițerului de urmărire penală sau a procurorului. Astfel, reclamantul a fost împiedicat să semneze el însuși formularul cererii și procura, soția lui fiind cea care le-a semnat.

Potrivit Guvernului, peretele din sticlă era necesar pentru a proteja deținuții și avocații și nu împiedica comunicarea normală. Reclamantul nu a prezentat probe că discuțiile sale cu avocatul au fost interceptate, ceea ce ar fi fost contrar legii în orice caz. În continuare, pentru a justifica peretele din sticlă, Guvernul a făcut referire la cauza

Curtea notează că unul din elementele cheie ale unei reprezentări efective de către un avocat a intereselor clientului său este principiul conform căruia confidențialitatea informației transmisă între ei trebuie să fie protejată. Acest privilegiu încurajează o comunicare deschisă și onestă între clienți și avocați. Curtea reamintește că ea, anterior, a constatat că comunicarea confidențială dintre o persoană și avocatul său este protejată de Convenție, reprezentând o garanție importantă a dreptului unei persoane la apărare (a se vedea

Într-adevăr, dacă un avocat nu ar putea să comunice cu clientul său și să primească de la acesta instrucțiuni confidențiale, fără a fi supravegheați, asistența sa ar pierde mult din utilitate, pe când Convenția a fost gândită pentru a garanta drepturi care sunt practice și efective (a se vedea

Curtea consideră că o ingerință în privilegiul avocat-client și, astfel, în dreptul la depunerea unei cereri individuale, garantat de articolul 34 al Convenției, nu cere, în mod necesar, ca o interceptare sau ascultare să aibă efectiv loc. O suspiciune veritabilă, bazată pe motive rezonabile, că discuția lor a fost ascultată poate fi suficientă, în opinia Curții, pentru a limita eficacitatea asistenței pe care ar putea s-o ofere avocatul. O astfel de suspiciune, în mod inevitabil, ar inhiba o discuție liberă dintre avocat și client și ar afecta dreptul clientului de a fi apărat sau reprezentat în mod efectiv.

Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul și avocatul au avut o convingere veritabilă, bazată de motive rezonabile, că discuția lor în camera pentru întrevederi dintre avocați și clienți din cadrul CCCEC nu a fost confidențială. Din documentele prezentate de reclamant, se pare că teama că discuțiile lui cu avocatul ar fi fost interceptate a fost veritabilă. Curtea, de asemenea, va analiza dacă un observator obiectiv, imparțial și informat ar putea să creadă că în camera pentru întrevederi dintre avocați și clienți din cadrul CCCEC discuțiile sunt interceptate sau ascultate.

Curtea notează că problema cu privire la pretinsa lipsă a confidențialității discuțiilor dintre avocați și clienți din Izolatorul de Detenție Provizorie al CCCEC a constituit o chestiune de îngrijorare serioasă din partea întregii comunități a avocaților din Moldova, pentru o perioadă lungă de timp, și că acest lucru a constituit chiar cauza unei greve organizate de Baroul Avocaților din Republica Moldova (a se vedea paragraful 39 de mai sus). Cererile Baroului de a verifica prezența dispozitivelor de interceptare în peretele din sticlă au fost respinse de către administrația CCCEC (a se vedea paragraful 40 de mai sus), și se pare că acest lucru a întărit suspiciunea avocaților. O astfel de îngrijorare și protestul Baroului Avocaților, în opinia Curții, ar fi suficient pentru a genera dubii despre confidențialitate în mintea unui observator obiectiv.

Prin urmare, Curtea conchide că reclamantul și avocatul acestuia puteau, în mod rezonabil, să aibă motive să se teamă că discuția lor din camera pentru întrevederi dintre avocați și clienți din cadrul CCCEC nu a fost confidențială.

Mai mult, Curtea notează că, contrar declarațiilor Guvernului precum că reclamantul și avocatul acestuia puteau ușor să facă schimb de documente, fotografiile prezentate de Guvern (a se vedea paragraful 38 de mai sus) arată că acest lucru nu este așa, din cauza lipsei vreunui orificiu în peretele din sticlă. Acest lucru, în opinia Curții, a îngreunat sarcina avocatului.

Curtea reamintește că, în cauza

În această cauză, reprezentarea efectivă a reclamantului la Curte a fost afectată serios, astfel încât reclamantul nu a putut semna formularul cererii sau procura (a se vedea paragraful 35 de mai sus).

Motivele cu privire la securitate invocate de către Guvern, în opinia Curții, nu sunt convingătoare, deoarece supravegherea vizuală a întrevederilor dintre avocat și client ar fi suficientă pentru aceste scopuri.

În lumina celor menționate mai sus, Curtea consideră că imposibilitatea reclamantului de a discuta cu avocatul său chestiuni cu privire la această cerere depusă la Curte, fără a fi separați de peretele din sticlă, a afectat dreptul acestuia de a sesiza Curtea. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 34 al Convenției.

Curtea consideră că reclamantului trebuia să-i fi fost cauzat un anumit stres și neliniște ca urmare a încălcărilor foarte grave constatate mai sus. Ea acordă reclamantului EUR 10,000 cu titlu de prejudiciu moral.

Guvernul a considerat că aceste pretenții erau nejustificate, având în vedere realitățile economice ale vieții din Republica Moldova. El a pus la îndoială numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului asupra cauzei și onorariul perceput de acesta.

Curtea

În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată de reclamant, criteriile de mai sus și complexitatea cauzei, Curtea acordă reclamantului EUR 2,500.

Curtea consideră că este corespunzător ca dobânda de întârziere să fie calculată în funcție de rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană, la care vor fi adăugate trei procente.