ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2360/2021

HOTĂRÂRE
09.11.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2360/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 7 octombrie 2021, petenții A., B. și C. au solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Giurgiu.

Potrivit art. 142 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (…)", iar conform alin. (2) al aceluiași text legal, "Cererea de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție".

Înalta Curte constată că petenții nu formulează susțineri argumentate care ar putea fi circumscrise unor motive de siguranță publică, iar motivele de bănuială legitimă invocate nu se raportează la calitatea de judecător a uneia dintre părți, de natură să atragă competența de soluționare a cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, reținând invocarea de către petenți a unor motive de bănuială legitimă și împrejurarea că cererea este formulată în contextul existenței unui dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel București, în considerarea art. 131 alin. (1) raportat la art. 142 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenții A., B. și C. privind strămutarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2359/2021
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
ÎCCJ 2021-06-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1339/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cur
ÎCCJ 2021-03-30
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 667/2021
Ședința publică din data de 30 martie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cu
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2021
Ședința publică din data de 15 iunie 2021 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Cur
ÎCCJ 2022-10-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2019/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de strămutare, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
Sursă