ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2021

HOTĂRÂRE
26.10.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulate de A. împotriva deciziei civile nr. 276 din 17 februarie 2021pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul A., arătând că președintele Curții de Apel Timișoara a comunicat la data de 20 mai 2021 exemplarul de pe încheierea de ședință atacată fără a examina dacă acesta poartă semnătura magistraților și a grefierului, conform dispozițiilor art. 426 alin. (3) C. proc. civ. și a celor ale Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015.

Totodată, a solicitat, în temeiul art. 2 din Ordonanța nr. 27/2002, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Investigații a Infracțiunilor din Justiție, cu plângerea penală formulată împotriva președintelui Curții de Apel Timișoara, magistraților și grefierului menționați în încheierea atacată în raport de care a solicitat începerea urmării penale, conform art. 305 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și trimiterea în judecată a acestora, în condițiile art. 327 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu și abuz în serviciu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 04 iunie 2021, sub nr. x/2021, și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 2.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că prezentul recurs este formulat în termen legal și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii recurate.

În ceea ce privește criticile formulate, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că acestea nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nereprezentând motive de nelegalitate a hotărârii atacate în cauză, aspect de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 05 iulie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către recurent, pentru formularea unui punct de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat recurentului la data de 26 iulie 2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, iar acesta nu a depus punct de vedere.

Prin rezoluția din data de 14 septembrie 2021, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în camera de consiliu, fără citarea părților, vederea discutării admisbilității în principiu a recursului, conform art. 493 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește cererea recurentului-revizuent de sesizare a organelor de urmărire penală, se reține că prezenta instanță este una civilă, iar, în ipoteza în care partea are suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, aceasta este îndreptățită să se adreseze organelor competente și să facă demersurile pe care le consideră necesare în acest sens.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală din același Cod, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judecătoresc efectiv.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte reține că recurentul a invocat pretinse nereguli ale exemplarului încheierii de ședință ce i-a fost comunicat (lipsa semnăturii magistraților și a grefierului), aspecte procedurale ulterioare pronunțării acesteia, fără a indica în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii recurate și nici nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de casare prevăzute de lege, sunt de natură a susține nelegalitatea actului de procedură atacat.

În condițiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același Cod, va constata nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de ședință din 12 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-26
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din 12 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/
ÎCCJ 2021-10-26
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2224/2021
Ședința publică din data de 26 octombrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din 13 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/
ÎCCJ 2021-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1706/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2021, pronunțată în d
ÎCCJ 2021-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1707/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2021, pronunțată în d
ÎCCJ 2021-09-21
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1705/2021
Ședința publică din data de 21 septembrie 2021 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin încheierea de ședință din data de 13 aprilie 2021, pronunțată în d
Sursă